M-a tulburat simplitatea și profunzimea romanului scriitoarei coreene Cho Nam-Joo, “De dragul Nadiei Comăneci”, proaspăt publicat la editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, în traducerea Diana Yuksel. Cum începe visul și cum îl influențează destinul? Cartea spune povestea unei fete din Coreea de Sud care visează să devină gimnastă și a felului în care a crescut și s-a dezvoltat pornind de la acest ideal, hrănit și de coincidența de nume cu sportiva pe care fata o admiră. Se numește Koh Mani, de unde asocierea Koh Mani – Comăneci.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Visul zecelui perfect și al vieții fără de griji de după el
La fel ca milioane de alte fete din lumea întreagă, care și-au trăit pubertatea în anii ‘80 sau ‘90 ai secolului trecut, eroina romanului nutrește dorința de a atinge grația și performanța extraordinară reprezentate de zecele perfect al româncei, primul din istoria gimnasticii, cel ce a făcut-o celebră la nivel internațional, după la Olimpiada de la Montréal, în 1976. Iată că, deși se împlinesc deja cincizeci de ani de la succesul fără seamăn al Nadiei, ea continuă să inspire nu doar performanțe sportive, ci și reușite literare, care o păstrează și, prin acest document al ficțiunii, în memoria colectivă.
De dragul Nadiei Comăneci întrepătrunde povestea fetei care caută inspirație în sportul de performanță cu cea a generației ce a privit-o cu admirație și emulație pe Nadia, dar și cu o poveste înduioșătoare despre familie, despre oameni care își pierd busola morală sub presiunea socială, captivi în viziunea îngustă despre ceea ce fiecare consideră că e lucrul cel mai important pentru ei. Scriitoarea coreeană ilustrează strălucit aceste sincope de comunicare (de înțelegere, de ascultare a celuilalt), atât de nepriceput acoperite de discuțiile superficiale și de convingerea că binele personal este totuna cu binele celor cu care împărțim viața.
Dincolo de obiectivul mai degrabă naiv decât rațional și urmărit cu determinare al protagonistei, familia sa, care locuiește într-un cartier mărginaș al Seulului se confruntă cu propria criză identitară. Casa în care cei trei locuiesc ar putea fi demolată pentru a face loc unui nou cartier, iar mama este singura determinată să găsească o rezolvare mulțumitoare, în timp ce fiica ei este prea mică să poată face ceva (și totuși va face), iar tatăl abia observă ce se petrece, prins în menghina schimbărilor sociale care-i îngroapă rând pe rând inițiativele antreprenoriale.
Cel mai de impact fragment a fost pentru mine cel în care fata realizează că orice performanță, oricât de uimitoare și ieșită din comun, va fi inevitabil urmată de o viață (relativ) obișnuită, în care oamenii extraordinari sunt constrânși să facă ceea ce este nevoie pentru a-și asigura viitorul. E atât de multă amărăciune în această parte a poveștii, încât aproape o poți gusta. Este amărăciunea care vine odată cu maturizarea, cu conștientizarea limitelor și a condițiilor independente de sine care prescriu adeseori destinele individuale.
În cele din urmă, Nadia a întâlnit un bărbat de treabă, a devenit mamă și și-a pus experiența în slujba pregătirii următoarelor generații de gimnaste. Se spune că acum trăiește ca în finalul poveștilor, “fericită până la adânci bătrâneți”.
Pe mine m-a întristat până și acest final fericit. Pentru mine Nadia era o ființă care trăia în alt timp și spațiu, o iluzie de neatins. Când colo, era o femeie ca oricare alta, cu picioarele pe pământ, ancorată în aceeași realitate jalnică în care trăiam și eu. O femeie prinsă în vârtejul tumultos al istoriei, care s-a clătinat în bătaia vânturilor, s-a zbătut, dar a răzbit.
M-a uimit încă o dată proza tipică spațiului asiatic, care aparent nu lasă loc de multe interpretări, care nu-și transformă personajele în instanțe morale și poate părea aridă, doar pentru ca la finalul lecturii să descoperi o mulțime de sensuri care transpar din aparenta simplitate, teme recurente și concurente care generează o multitudine de idei.
Romanul reușește un portret tulburător și realist, totuși optimist, al unei generații nevoite să crească, să se descopere și să se afirme într-o perioadă istorică marcată de schimbări și tensiuni, precum și al felului în care marea istorie se insinuează în micile istorii personale și de familie, le marchează, le schimbă traiectoria și viitorul.
De dragul Nadiei Comăneci este o carte destinată unui public aparte, care va fi apreciată mai mult de cititorii din țările în care nivelul de sărăcie aproape generalizată și schimbările politice din perioada analizată în roman au reprezentat deopotrivă contextul social și substanța invizibilă care a hrănit conștiința de sine și devenirea proprie. Alături de sportivi extraordinari ca Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi care au aprins vise și au inspirat dorința de succes dincolo de granițe geografice, temporale și sociale, ca niște veritabile stele pe bolta mereu aprinsă a omenirii.
Gen: Ficțiune
Autor: Cho Nam-Joo
Traducătoare: Diana Yuksel
Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
An apariție: 2026
Editie: Necartonată
Nr. pagini: 233
Dă-i înainte cu Răsfoiala
FRAGMENT “Mirosul lui după ploaie”, Cédric Sapin-Defour
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
