Pe măsură ce dezinformarea influențează tot mai puternic modul în care oamenii se raportează la mass-media, instituții și spațiul democratic, Institutul Francez din România și Institutul Goethe lansează „Adevăruri în mișcare: Cinema și creație sonoră împotriva dezinformării”, un proiect de cooperare franco-germană care pune în dialog arta, educația media și participarea civică.
Tinerii se află în centrul proiectului, deopotrivă ca public și participanți activi la explorare și creație. „Adevăruri în mișcare” propune un laborator de gândire critică stimulată prin artă, în care filmul, arta sonoră și radioul comunitar devin instrumente pentru a privi informația din perspective diferite, pentru a pune sub semnul întrebării narațiunile aparent incontestabile și pentru a exersa capacitatea de a asculta, verifica și formula opinii personale.
Proiectul creează spații de întâlnire, dialog și reflecție, în care tineri, artiști, jurnaliști, profesori, cercetători și membri ai comunităților locale pot explora împreună modul în care se formează, circulă și se transformă informația în spațiul public. Din septembrie 2026, „Adevăruri în mișcare” conectează Bucureștiul și Timișoara prin trei direcții principale.

„Orizont Sonor” – sunet, imagine și tehnologie în dialog | București, 24–25 septembrie
Sub umbrela „Orizont Sonor”, Bucureștiul găzduiește evenimente dedicate creației de sunet, experimentului radiofonic și întâlnirii dintre sunet, imagine și tehnologie.
Programul reunește artiști internaționali din Franța, Austria și Italia și include performance-uri, teatru radiofonic, muzică electronică, DJ set-uri și întâlniri profesionale. În paralel, un laborator dedicat tinerilor creatori va explora relația dintre sunet, storytelling și noile forme de creație audio.
Prin explorarea felului în care sunetul poate transmite, distorsiona sau reconfigura un mesaj, componenta sonoră a proiectului propune, la rândul ei, un exercițiu de ascultare activă și gândire critică.
„Orizont Sonor” este realizat în colaborare cu parteneri internaționali
Radio comunitar și două rezidențe de creație | Timișoara, 26 septembrie
În cadrul Festivalului SIMULTAN, în septembrie 2026, proiectul se mută la Timișoara, unde va fi creat un radio comunitar temporar, realizat în parteneriat cu Radio România și Radio Timișoara. Artiști, jurnaliști, cercetători și membri ai comunității vor purta conversații despre informație, dezinformare, memorie colectivă și participare civică.
Tot la Timișoara vor fi prezentate rezultatele a două rezidențe internaționale de artă sonoră, realizate de artiștii Mădălina Ciocanu (BORȘ) și Vlad Hodrea. Pornind de la forme de cunoaștere populară, memorie, oralitate și circulația poveștilor, cei doi artiști vor cerceta prin sunet felul în care informațiile și convingerile se formează, se transmit și se transformă.
Film și dezbateri
Un program de proiecții la Cinema Elvire Popesco, între octombrie-decembrie 2026 dedicat elevilor va fi urmat de dezbateri cu critici de film și jurnaliști din România, Franța și Germania. Filmele vor deschide discuții despre mișcări de protest, manipularea informației, rolul mass-mediei și felul în care se construiesc și se propagă narațiunile publice.
Programul va include și ateliere pentru cadre didactice, dedicate educației media și utilizării filmului ca instrument pedagogic pentru stimularea gândirii critice.
„Adevăruri în mișcare” nu își propune doar să vorbească despre dezinformare, ci să creeze contexte în care gândirea critică să poată fi exersată prin experiență, participare și creație.
De la sala de cinema la spațiul public, de la performance-ul sonor la radioul comunitar, proiectul explorează arta ca instrument de investigare a realității și ca modalitate de a dezvolta capacitatea de a pune întrebări, de a asculta perspective diferite și de a evalua informațiile înainte de a le accepta drept valide sau de a le transmite mai departe. Pentru tineri, aceste experiențe îi încurajează să devină co-producători de sens și participanți activi la conversația publică.
Mai multe pe site-ul Adevăruri în mișcare – Goethe-Institut România și pe paginile de social media ale organizatorilor și partenerilor.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
CATALOG Biblioteca de Idei – cărți pentru oameni care știu ce vor, în afaceri și în viață.
RECENZIE Mutzunaki, Samanta Schweblin. O distopie despre dezumanizarea prin tehnologie.
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
