Jeanine Cummins, Pământ american

Cartea lunii septembrie este “Pământ american” de Jeanine Cummins, pe care o recomand din inimă. Dacă nu sunteți familiari cu viața în America Centrală și de Sud, cartea lui Jeanine Cummins poate fi o introducere în cum se trăiește (nu se poate trăi) în țări pe care cartelurile le-au transformat piețe de stupefiante și ființe umane. Asemeni comercianților care exploatează un loc “cu vad” și, pe lângă pâine, încep să vândă și cafea și flori, cartelurile și-au extins “business-ul” cu diverse servicii (muncă forțată, prostituție, etc), pentru că… nimeni nu-i oprește.

Lipsa de educație, lipsa serviciilor sociale funcționale (guvernare proastă) și corupția (însoțită de lipsa investițiilor – cine vrea să pompeze bani într-un sat fără câini?) sunt rădăcinile relelor. Și un vecin aproape inert (SUA) care, vreme de zeci de ani, n-a fost capabil (dornic?) să creeze o coaliție care să acționeze ferm pentru combaterea traficului de droguri și oameni.

Cartea lui Janine Cummins spune povestea unei femei care decide să fugă în State împreună cu fiul de opt ani după ce mafia mexicană le ucide familia (doar ei supraviețuiesc execuției). Cu interlopii pe urmele lor, cei doi folosesc doar rute și mijloace clandestine, cum e Bestia.

Am citit cartea aproape pe nerăsuflate, fiindcă dpmdv diferențele culturale dintre Mexic și România sau alte țări cu istorii mutilate de dictatură sunt irelevante. Când citesc despre Mexic, văd sărăcia, corupția și injustiția de la noi (Teleormanul, Pata Rât, Vaslui, Ferentari). Evident că efectele nu sunt comparabile, dar nu-mi pot reține sentimentul de solidaritate cu oamenii ținuți de zeci de ani în mizerie de o șleahtă de nebuni însetați de putere, influență, bani.

I s-a imputat autoarei că scrie despre ce nu cunoaște. A fost săpunită pentru “sacrilegiul” de a se fi suit pe cadavre pentru faimă și de a fi simplificat și romanțat povestea imigranților. Eu așa am receptat cartea. Este un roman de FICȚIUNE inspirat de narcos și de imigranți.

Și a reușit ceea ce X autori nativi și rasați nu au reușit – să transpună crâmpeie din povestea imigrantului într-o ficțiune care a cucerit publicul. Am rămas cu ceva important citind cartea, deși deja știam multe despre Mexic. Am rămas cu o imagine clară și inatacabilă a imigrantului: un om ca mine, care de frică de moarte, și-a abandonat casa, locul de muncă, prietenii și țara sperând că va putea să reînceapă să trăiască liber altundeva.

O să ziceți că asta e definiția imigrantului dintotdeauna și așa e. Dar tocmai aici intervine cartea: dă nume, chip, familiaritate și umanitate unei figuri anonime, șterse, distante pe care fiecare dintre noi o are în minte când aude imigrant.

Și asta și-a propus autoarea. Deci să i se reproșeze că n-a scris cartea altfel, respectiv mai real, mai dur, mai aproape de tot ce înseamnă politică, discriminare, rasism etc, e inutil și absurd. Cum să îi ceri lui Eminem să cânte ca Bono? Femeia atâta poate și vrea!

Dacă citiți Pământ american și subiectul vă stârnește interesul, puteți trece la Carlos Fuentes, pentru o frescă cvasi-completă a Mexicului, în “Toate familiile fericite”.

Salutări, răsfoitori!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: