„Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.”
(Tudor Arghezi, „Inscripție pe o ușe”)
Înainte să fie poet, Arghezi a fost călugărul Iosif, apoi ceasornicar, jurnalist și deținut politic. De mănăstire a rămas legat sufletește, cu și fără voia lui, ca și de scris, care îl chinuia teribil – scria și rescria de zeci de ori până ieșea perfect.
După ce și-a petrecut o parte din tinerețe încercând călugăria, ceasornicăria și viața în diaspora, Arghezi revine în țară și se apucă de gazetărie. În 1916, împreună cu Slavici și alți autori ai vremii, susține public neutralitatea țării și este încarcerat pentru un an în fosta mănăstire Văcărești (acum mall-ul Sun Plaza).
După eliberare, Arghezi se hotărăște să cumpere un teren de două hectare pe lângă închisoare și începe, împreună cu soția sa, Parascheva, construcția casei Mărțișor, în mijlocul unei livezi de cireși. Numele locului în care cei doi își vor crește copiii, pe Mitzura și Băruțu, vine de la obiceiul localnicilor de a atârna în copaci talismane de rod făcute din fire alb-roșii împletite.
„Când am cumpărat teren să-mi construiesc casa, confrații mei mă luau peste picior. Ziceau că n-am să fac purici prea mulți aici. Când m-am așezat aici totul era pustiu. A trebuit să fac pionierat.” („L-am cunoscut pe T. Arghezi” – Nicolae Dragoș)
“Cu o satisfacție pe care nu o dă literatura, am bătut câteva mii de lemne în cap și spinare peste spinare ca să ajung să pui pe picioare o clădire de gospodărie ajunsă la vârf”, spunea Arghezi.
Arhitectura casei e inspirată de cea a unei mănăstiri, loc de care Arghezi continuă să fie legat sufletește. Pe tăbliile paturilor sunt sculptate fire de mărțișor, iar scara dintre parter și etaj este roșie. Lângă casă, poetul și-a construit și o mică tipografie, care acum găzduiește o parte din muzeul memorial.
“Numai un puternic spirit de familie a putut determina supraviețuirea noastră. Acest spirit a fost tata, spirit activ, bătăios și netemător… Mărțișorul ne-a ferit de urâtul cotidian și ne-a hrănit în anii grei, când ne zbăteam în lipsuri materiale. Ne-a unit și mai mult în fața nedreptăților… De altfel, Mărțișorul a fost singura certitudine a existenței noastre”, declara mai târziu fiul său, Baruțu.
Arghezi, soția, fiica și Zdreanță (cel cu ochii de faianță) sunt îngropați în curtea casei lor, de pe strada Mărțișor, numită astfel de autorități, tot la rugămintea poetului. Dacă sunteți curioși s-o vedeți, găsiți aici detalii.
Răsfoiala 