Cititor caut happy-end. Găsit în Minunea, de Emma Donoghue

Știi cum e când citești o carte care te dă pe spate? Dar total. Cu limba proprie. Cu suspans. Cu inteligență, umor, duioșie. Cu toate cele. Așa a fost pentru mine “Room” (“Camera”). Năucitoare. Probabil am citit-o într-o zi, maxim două. Eram ca pe ace. “și dup-aia ce s-a întâmplat?”. Când a ieșit filmul, am fost extaziată c-o să și văd povestea. Și nu m-a dezamăgit!

Îți dai seama că mi-a fost teamă de “Minunea”. Mai ales cu titlul ăsta care promite, nu se joacă. Ce-o fi în ea? Dacă e proastă? Dacă e mediocră… Până la urmă, am riscat. Riscă oamenii cu alte lucruri mai importante, apoi cu o carte…

A fost exact ce așteptam. Și pe asta am devorat-o! Patru ore sau patru ore jumate. La fel ca “Room”, este inspirată de evenimente reale, nu neapărat de unul anume, ci de anumite practici (marginale, ciudate, la limita moralității) care au fost în tendințe acum ceva ani. Nu mă îndoiesc că și azi sunt oameni care riscă, nu cu o carte ca mine, ci cu viața… de dragul… știu eu? Fiecare cu motivele lui. Nu judecăm. Mai ales în post.

Despre post este “Minunea” (dar nu doar despre asta), despre mântuirea prin abstinență. Lucru care o face o carte numai bună de citit în perioada dinaintea Învierii Domnului. Pentru că ne așează puțin în Valea Cumpătării, povestea cu minunea. Ne echilibrează.

Lucru care n-o face o carte cuminte sau plictisitoare, cu oameni evlavioși. Sunt câțiva pe acolo, dar majoritatea sunt oameni oarecare, mai degrabă orgolioși. Mai puțin Anne, eroina, care are o lumină aparte. Asta îmi place mult la Donoghue. Creează personaje complexe, veridice, inubliabile; în special copii, dar nu doar ei. Le insuflă o lume a lor, irepetabilă, în care detaliile și nuanțele te fac să-l simți pe omul din carte de parcă e aievea și-l cunoști de-o viață.

M-a terorizat suspansul. Inclusiv cu simptome fizice. Mă trăznea câte o foame de aș fi mâncat pagini, nu altceva. Parcă puteam să mănânc eu în locul lui Anne. Nu puteam răbda – la propriu și la figurat. Donoghue este – fiind la al doilea roman al ei, în permit să spun asta – o maestră a suspansului.

Citiți cartea asta. În post sau în afara lui. La fel ca “Room”, e o carte despre supraviețuire în condiții care par destul de obișnuite, dar nu sunt. Sunt, ca în mai toate poveștile oamenilor reali și imaginari, căptușite cu secrete pe care uneori nu le mărturisim nimănui sau… poate da, dar nimeni nu crede că este ceva înăuntrul nostru… cu care nu se (mai) poate trăi.

Salutare, răsfoitori!

2 gânduri despre „Cititor caut happy-end. Găsit în Minunea, de Emma Donoghue

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: