De la bunicii noștri încoace, nu-i român să nu fi auzit de Sanda Marin. Faimoasa ei Carte de bucate și-a găsit loc în aproape fiecare bucătărie românească, fără să facă discriminări între amatori și gurmanzi cu talente culinare.
Îmi amintesc și acum volumul ferfenițit, cu pete de ulei, pe care îl avea mama acasă, în sertarul cu prafuri și arome de patiserie. Eram mic și nu pricepeam de ce face mama prăjitura sau vreun fel de mâncare răsfoind prin cartea cu pagini îngălbenite de timp. Și nici de ce cartea asta nu stătea cu suratele ei din bibliotecă, ci laolaltă cu zahărul vanilat, praful de copt și esența de rom.
Cum spunea Andrei Pleșu odată, acest volum de rețete, “sandamarinul”, părea un soi de unealtă cu care puteai să gătești tot ce poftești. Și multe generații de gospodine au folosit și folosesc și-acum rețetele ei nemuritoare.
Sanda Marin, pe numele ei real Cecilia Simionescu, (Cecilia Zapan, după căsătorie) s-a născut la Iași în 1900. A avut parte de o educație aleasă într-o familie înstărită, cu limbi străine și pension în Germania. Tatăl ei era directorul editurii “Cartea Românească” și președintele Academiei Române. Pentru că îi plăcea să gătească, dar i se păreau prea simandicoase cărțile de rețete străine ale vremii, Cecilia și-a propus să scrie propria carte de bucate, ca să-i fie de ajutor oricărei gospodine. La publicare și-a ales pseudonimul Sanda Marin, deoarece îi era teamă să nu-și facă tatăl de rușine, dacă volumul ei gastronomic nu ar fi fost apreciat de public.
Carte de bucate de Sanda Marin avea să fie un succes imens și una dintre cele mai longevive cărți de rețete culinare de la noi. Publicată pentru prima dată în 1936, avea peste 400 de pagini și 10.000 de rețete cu indicații simple și clare, dar și cu baze știintifice și gastronomice bine puse la punct. De la Sanda Marin puteai să înveți ușor să combini ingrediente ținând cont atât de arome cât și de conținutul nutritiv. Învățai bazele bunelor maniere la masă, dar și cum să asociezi un vin cu un anume fel de mâncare. Știai cum să așezi masa, cochet și fără fandoseli, dar și cum să pregătești mâncare gustoasă cu buget limitat. Nu e de mirare că până în zilele noastre au apărut vreo treizeci de ediții ale Cărții de bucate.
Un detaliu mai puțin cunoscut este că, în edițiile apărute după venirea la putere a comuniștilor, cenzura s-a strecurat până și în această nevinovată carte de bucate. Au fost eliminate rețete care păreau prea opulente (cozonacul moldovenesc cu 20 de ouă la kilogramul de făină, salata de icre negre, galantina de curcan ori celebrul Chateaubriand), s-au înjumătățit ingredientele pentru că era penurie alimentară și au fost schimbate numele unor preparate care păreau prea “burgheze”: de pildă, sosul bechamel a devenit sos de făină cu unt sau tortul Napoleon a devenit tort… marmorat.
Cecilia era o femeie elegantă, manierată, dar departe de a fi o simplă casnică. Îi plăceau natura, drumețiile, muzica, practica schi-ul, patinajul sau tenisul, conducea mașina într-o vreme în care puține femei o făceau. La ferma de la țară apropiații și-o amintesc ca fiind mereu activă, ordonată, plină de energie dar în același timp feminină.
A murit oarecum prematur, la 60 de ani, dar a lăsat în urmă una dintre cele mai folositoare cărți din casele noastre, iar dacă nu ai avut “sandamarinul” până acum, găsești în multe librării ediția integrală, reeditată, a celebrei cărți de bucate.
Răsfoiala 