REVERENȚĂ Ultima cortină, Ion Caramitru (1942 – 2021)

În aceeași zi cu legendarul sportiv Ivan Patzaichin, a plecat către locul său de liniște și excepționalul om de cultură Ion Caramitru.

Bunul prieten al lui Nichita Stănescu a fost actor, regizor și director al Teatrului Bulandra în anii ‘90, apoi Ministru al Culturii. Cinefilii români l-au admirat în roluri de neuitat în peliculele “Pădurea Spânzuraților”, “Iarba verde de acasă” sau “Liceenii”, iar cei străini în “Kafka”, “Mission Impossible” sau “Amen”.

Profesor de arta actoriei și președinte UNITER, Ion Horea Leonida Caramitru a fost recompensat cu numeroase premii pentru măiestria sa în arta teatrală. În timpul unei cariere la fel de bogate precum puterea sa de muncă extraordinară, a primit ordinele de merit acordate de Imperiul Britanic (Cavaler de Onoare), Casa Regală a României (Nihil Sine Deo) și Președinția României (Steaua României).

Din 2005 și până anul acesta, Ion Caramitru a jucat (“Macbeth”, “Furtuna”, “Dineu cu proști”) a regizat (“Macbeth”, “Toți fiii mei”, “Dineu cu proști” etc.) și a condus destinul Teatrului Național Ion Luca Caragiale din București (TNB). A regizat, în aceeași perioadă, spectacole pentru Opera Națională, Teatrul Liric, Teatrul Țăndărică și Opera Națională a Irlandei de Nord. (Citește aici biografia completă).

Odihnă în pace și bun rămas marelui om de cultură, care s-a retras ieri, după “ultima cortină”, dincolo de scenă, lăsând în urmă un rol imposibil de interpretat de către un altul.

“Abia acum se va vedea (deși unii nu vor recunoaște) ce a însemnat Caramitru pentru breasla noastră. El a însemnat în primul rând, echilibru.”

a scris ieri seară regizorul Radu Afrim, ale cărui piese excepționale au fost găzduite de TNB, în perioada în care teatrul s-a aflat sub conducerea lui Ion Caramitru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: