Ecranizarea legendarului roman “Dune” – senzație la Festivalul de la Veneția

După decenii de așteptare, apare în sfârșit o ecranizare de anvergură după celebrul roman Dune, primul din seria de șase romane clasice SF ale lui Frank Herbert. La finalul proiecției în premieră mondială de la Festivalul de Film de la Veneția, publicul a aclamat minute în șir. Filmul lui Denis Villeneuve beneficiază de o distribuție de excepție: Timothée Chalamet (Call Me by Your Name, Lady Bird, Regele), Zendaya (The OA, Euphoria), Josh Brolin, Rebecca Ferguson, Oscar Isaac și Jason Momoa, printre mulți alții.

O aventură narativă de calibrul Războiului stelelor (și chiar peste, dacă mă întrebați pe mine), seria Dune este parte a listei scurte de cărți “musai” pentru orice iubitor al genurilor SF și fantasy. S-a mai încercat o ecranizare acum aproape patru decenii, dar filmul a fost mult sub așteptările fanilor din toată lumea. Producătorii pregătesc deja planurile pentru filmarea părții a doua, în ceea ce promite să fie una dintre seriile cinematografice de succes ale următorilor ani.

Entuziasmul acestui anunț vine din certitudinea că o poveste atât de originală merita o ecranizare pe măsură. Și dacă ecranizările aduc culoare și dăruiesc personajelor unei cărți chipurile unor actori îndrăgiți, acum e momentul să (re)citești seria Dune, care promite aventură, suspans, dramatism, dragoste și conflict cum rareori regăsim în istoria genului epic.

Dacă ai citit Dune acum cinci, zece sau douăzeci de ani, îți va face plăcere să reintri în atmosfera specială a lumii fantastice create de Frank Herbert. Iar dacă n-ai avut ocazia până acum, e momentul perfect să pășești într-o poveste care te va captiva indiferent dacă ai apreciat literatura SF sau nu, până acum. Pentru cine vrea să își amintească, dar și pentru cine vrea să înceapă lectura, iată ordinea cărților seriei originale Dune și o foarte scurtă recenzie pentru fiecare carte Dune.

Dune

Suntem departe în viitor. Un viitor în care un imperiu galactic este condus în stil feudal de case nobiliare învrăjbite. Nobila Casă Atreides primește în administrare planeta sălbatică Arrakis, unica sursă a unei mirodenii valoroase, cea mai importantă din univers. Asta trezește ura casei rivale Harkonnen, care dezlănțuie o succesiune de intrigi, trădare și conflict. Tânărul Paul Atreides, moștenitorul rămas orfan, trebuie să se confrunte acum cu pericolele unei planete neprietenoase și cu comploturile dușmanilor săi. Cartea vorbește despre dragoste, eroism și dreptate, dezvăluind o paletă largă de sensuri religioase, politice și sociale, în fapt o minunată parabolă a lumii noastre și a unui dintre viitorurile posibile.

Mântuitorul Dunei

Printr-un straniu concurs de împrejurări, Paul Atreides devine Muad’Dib, un Mesia al fremenilor, locuitorii de pe Arrakis, cea mai misterioasă și puternică planetă din galaxie. Cartea aceasta îl pune pe tânărul erou în fața dilemelor puterii nemăsurate și venerației religioase, pe fondul ciocnirii cu dușmani neașteptați. E un drum spiritual pe repede înainte, în care individul uman se transformă în zeitate adorată, deși nu e sigur, nici măcar el însuși, unde e granița între pierderea umanității și dobândirea unei nemuriri niciodată imaginabile. Mântuitorul Dunei e despre cum un erou construiește – poate involuntar – o religie cu adepți a căror fervoare nestăvilită schimbă pentru totdeauna Istoria.

Copiii Dunei

În vreme ce planeta Arrakis înverzește, Muad’Dib dispare în deșertul îndepărtat, iar copiii săi, gemenii Leto și Ghanima  – prea tineri și lipsiți de experiență – trebuie să ducă mai departe legenda atotputernicului Mesia al Dunei și să facă față rivalilor. Totul pe fondul unei revolte a poporului fremen, instigat de un Profet misterios să se răscoale împotriva unei clase conducătoare nelegitime și a unei religii care nu-și mai are sensul.

Împăratul-Zeu al Dunei

Mii de ani au trecut, iar Leto, fiul lui Muad’Dib încă trăiește. A ajuns o ființă hibridă, cvasinemuritoare, aproape de nerecunoscut chiar și pentru membrii propriei sale familii. Aceștia se răzvrătesc împotriva lui Leto, dar nu știu că el se află în căutarea secretului care să salveze omenirea de la extincție. Sunt minunate metaforele politice, religioase și ecologice ale acestei povești și asemănările cu lumea în care trăim.

Ereticii Dunei

Au trecut secole de la moartea lui Leto Atreides, imperiul a ajuns o ruină iar Arrakis a redevenit un deșert. Magicii viermi de nisip, cei care creau atât de valoroasa mirodenie, sunt astăzi pe cale de dispariție. Dar o fată numită Sheena reînvie mituri uitate și readuce fervoarea religioasă în întregul imperiu. Sheena pare să întrupeze o eroină promisă în profețiile împăratului zeu.

Canonicatul Dunei

Un cult tiranic a distrus planeta Dune și e pe cale să acapareze ultimele resturi ale imperiului. Surorile Bene Gesserit, o facțiune moștenitoare de pe vechiul Arrakis, sunt singurele care pot stăvili distrugerea totală. Ele învață să crească viermi de nisip și să producă cea mai prețioasă substanță din lume, mirodenia. Și mai au o armă secretă: un bărbat care i-a fost pe vremuri alături chiar lui Paul Atreides.

Este ultimul roman al seriei pe care Frank Herbert a reușit să îl termine înainte de a muri în 1986. Ulterior, fiul său și scriitorul SF Kevin J. Anderson au continuat seria pe baza notițelor lui Frank Herbert, și au scris și o trilogie care își situează acțiunea înaintea seriei Dune. Așa că după ce termini călătoria prin seria celor șase cărți originale ale lui Frank Herbert, te vei bucura să afli că aventura continuă.

Un gând despre „Ecranizarea legendarului roman “Dune” – senzație la Festivalul de la Veneția

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: