RECENZIE Constelația fenomenelor vitale, Anthony Marra

Debutul lui Anthony Marra, romanul Constelația fenomenelor vitale, te seduce prin forța și prospețimea scriiturii, te surprinde și te năucește, te emoționează și te lasă pe gânduri. Vei găsi poate aici cele mai frumoase trei sute și ceva de pagini capabile să comprime frumusețea și urâțenia umanității, luminile și umbrele, miracolul și coșmarul de a fi om, laolaltă.

Constelația fenomenelor vitale explorează poveștile personale ale unor oameni nevoiți să trăiască în mijlocul conflictului din Cecenia. Nu, nu este o cronică de război, deși autorul s-a documentat îndelung, inclusiv la fața locului, iar criticii au asemuit această carte cu un Război și pace al secolului XXI. Este mai degrabă o frescă a vieții întinse între supraviețuire și speranță într-un colț uitat de lume.

Războiul nimănui

Îmi amintesc cum auzeam la știri despre războiul din Cecenia, un conflict dintr-o regiune pe care n-o puteam identifica, ale cărui mize nu le puteam înțelege. Marra nu urmărește să ne facă să înțelegem cine cu cine s-a luptat, cine a avut dreptate, cine a învins și cine a fost înfrânt. Wikipedia și cărțile de istorie recentă ne pot elucida asupra elementelor de suprafață, iar dacă petreci zece minute citind despre conflict, vei dobândi esențialul. Dar asta rămâne în plan secund, deoarece înainte, în timpul și după orice război rămân oameni, cu viețile lor sfărâmate, sau dimpotrivă cu speranțele reînviate, cu poveștile asemănătoare dar inimitabile.

Viața, chip cu chip

Să o urmărim pe Sonja, medicul care se întoarce acasă întrerupându-și o carieră de mare viitor la Londra ca să salveze vieți într-un spital bombardat. Să aflăm cum e să cobori din microbuz direct într-un crater și să încerci să îți găsești drumul spre casă printre dărâmături.

Să parcurgem în fiecare dimineață unsprezece kilometri pe jos alături de Ahmed, artistul deghizat în doctor, pășind prin zăpada care ascunde nimeni-nu-știe-pe-unde mine rămase din războiul trecut.

Să o însoțim pe micuța Havaa, fetița care poartă cu ea o valiză cu haine și suveniruri de copil, pentru că un refugiat trebuie să fie pregătit mereu de drum. Să-l așteptăm alături de ea, până la ultima pagină, pe Dokka, tatăl ridicat de serviciile de securitate, poate se întoarce.

Să o căutăm pe Natașa cea dispărută, după ce războiul a alungat-o jumătate de Europă mai departe, ca s-o readucă înapoi acasă la o familie niciodată reîntregită. Să încercuim alături de ea definiția vieții într-un dicționar sovietic de medicină.

Să stăm în Groapă, alături de Ramzan și de năpăstuiții ca el, să reflectăm dacă vrem să fim eroi necunoscuți într-un mormânt nemarcat ori vrem să trăim chiar dacă ne vindem, ca Iuda, aproapele.

Să ne apropiem de focul lui Hassan, istoricul incognito care a scris trei mii trei sute de pagini despre trecutul Ceceniei și să aruncăm în foc, pagină cu pagină, manuscrisul imposibil al unei națiuni parcă incapabile de pace.

Fragmente

Anthony Marra zugrăvește aceste chipuri și le oferă voci care ne vorbesc autentic, cu naivitate ori cu înțelepciune, cu cinism obosit ori cu duioșie. Personajele nu sunt “conduse” spre gânduri ori afirmații, ci capătă substanță și personalitate parcă independent de puterea scriitorului. Fără lecții de istorie, fiindcă suntem rareori capabili să învățăm din istorie, dar poate vom reuși să învățăm mai mult din povești.

“-De ce porți impermeabil? Nu e niciun nor pe o rază de kilometri.(…)

-Nu am încredere în Dumnezeu. Cine știe ce pune la cale, acolo sus.”

“-Un dicționar medical. Dacă nu vrei să-l citești pe Tolstoi, citește-l pe ăsta. Te va adormi în doi timpi și trei mișcări.”

“(…)o femeie care născuse cu o noapte înainte zâmbea la oricine trecea, cu o expresie de oboseală placidă.(…) – Dumnezeu e mare. O să trăiască, spuse mama rar, ca să fie clar că cele două propoziții decurgeau logic una dintr-alta. Se uită către Natașa, luând treningul ei alb drept halat.

-Mă bucur atât de tare că sunteți aici.

-Eu sunt un nimeni, spuse Natașa.

-Prostii, răspunse mama. Salvați vieți.”

“-Să aduci un mort la spital. Ce cred ei, că suntem vrăjitori?

-Miracolele medicale sunt singurele miracole pe care cei mai mulți dintre noi le văd.

I-o zisese.

-Tu ești credincios, spuse ea. Asta îți explică incompetența și multe altele.

-Cred în anumite lucruri.

-În Dumnezeu.

El scutură din cap.

-Dar am văzut că te rogi la amiază.

-E ca și cum m-ai întreba dacă cred în gravitație, spuse. Nu e nevoie de credință pentru asta.

-Dintotdeauna am crezut că ideile lui Marx despre religie sunt singurele lucruri pe care le-a nimerit cum trebuie. Credința e o cârjă.

-Atunci când calci pe o mină, spuse Ahmed, cârja îți devine picior.”

Nu caut similitudini, dar cred că dacă v-au plăcut Svetlana Aleksievici (Soldații de zinc, Războiul nu are chip de femeie), Guzel Iahina (Zuleiha deschide ochii), Michael Ondaatje (Obsesia lui Anil) ori Arundhati Roy (Dumnezeul lucrurilor mărunte), îl veți aprecia și pe Marra.

Constelația fenomenelor vitale a primit National Books Critics Circle și alte câteva premii în SUA, a fost nominalizată la National Book Award și a fost printre finalistele Prix Médicis. A doua carte a lui Anthony Marra, volumul de povestiri The Tsar of Love and Techo încă nu s-a tradus la noi.