2021: Lista lui Realdo de cărți bune și nu prea (partea I)

Pandemia a avut și o mică parte bună: am citit mai mult. Am ajuns la 34 de volume și vreo 13.000 de pagini anul acesta. Îmi dau seama că sunt un cititor bipolar, lângă fiecare carte “serioasă” am pus și câte o lectură mai frivolă, fiindcă cititul e cel mai fain atunci când îl poți folosi și ca să înveți și ca să te relaxezi. Așa că vă împărtășesc câteva dintre lecturile mele din 2021.

Brandon Sanderson – Seria Născuți din ceață

Brandon Sanderson e unul dintre cei mai apreciați scriitori de fantasy din noua generație americană, mi-a atras atenția pentru că a luat deja niște premii importante în concursurile de literatură SF & fantasy. Seria Născuți din ceață a început inițial ca o trilogie, căreia i s-au adăugat ulterior încă două volume. Acțiunea se petrece pe durata mai multor secole.

Într-o lume fictivă au trecut o mie de ani de când Lordul Legiuitor conduce cu mână de fier Imperiul, iar oamenii sunt împărțiți în două caste: nobilii și casta skaa, adică bogații și cei simpli. Nobilii pot folosi anumite licori pe bază de metale ca să capete puteri fizice și mentale supraomenești și astfel îi domină și îi tratează ca sclavi pe skaa. Numai că uneori, din împerecherea între un nobil și un skaa se naște un copil cu puteri nebănuite, mult peste cele ale nobililor și chiar ale Lordului Legiuitor. Tocmai de aceea Lordul omoară toți copiii născuți din asemenea legături interzise. Numai că uneori câte unul scapă cu viață. El se numește Kelsier și pare capabil să răstoarne Imperiul și împreună cu el un mileniu de nedreptate.

Seria aceasta e de fapt o poveste cu super eroi dar nu “ciorba” de mituri și costume colorate din producțiile zgomotoase de la Hollywood, ci o lume bine închegată, cu personaje vii și intrigi spectaculoase. Iată ordinea cărților și unde le poți găsi:

James Clear – Atomic Habits

James Clear – Atomic Habits

Am descoperit în Atomic Habits una dintre cele mai bune cărți despre planificarea timpului, stabilirea de obiective personale și formarea de obiceiuri bune. Mi s-a părut cea mai ilustrativă teoria îmbunătățirilor cu 1% pe zi, exemplificată excelent de James Clear cu povestea reală a modului în care echipa de ciclism a Marii Britanii a devenit, dintr-o adunătură de anonimi, una dintre cele mai redutabile pretendente la medalii în ciclismul mondial. Cartea este plină de sfaturi utile despre cum să adopți obiceiuri bune deși este neplăcut să faci efort și cum să obții îmbunătățiri și progres vizibil pentru tine și pentru cei din jur.

Katherine Boo – Behind the Beautiful Forevers

Katherine Boo – Behind the Beautiful Forevers

O minunată autobiografie ce urmărește o martoră la viața și destinele oamenilor ce trăiesc în Mumbai într-una dintre cele mai mari mahalale ale lumii. Traducerea în română a editurii Publica nu se mai găsește la noi momentan, dar am citit volumul în engleză:

George R.R. Martin – Zburătorii nopții

George R.R. Martin – Zburătorii nopții

Dacă ai citit romanele din seria Gheață și foc, probabil vei căuta orice volum scris de George R.R. Martin. Așa am făcut și eu. Zburătorii nopții este un volum de povestiri clasice SF cu o rasă misterioasă de extratereștri, nave cosmice care călătoresc milenii prin neant și secrete pe care iubitorii genului vor fi dornici să le descopere.

Mark Maslin – How to Save Our Planet

Mark Maslin – How to Save Our Planet

Un volum schematic centrat pe faptele care ne demonstrează cum se schimbă clima și cum putem opri poluarea și salva planeta de la extincție. Am citit volumul în engleză (nu s-a tradus încă la noi).

Ian McEwan – Gândacul

Ian McEwan – Gândacul

Nu știu dacă mi-a plăcut acest (micro)roman de McEwan. Mi se pare o alegorie a Marii Britanii după Brexit și a premierului ei Boris, cel cu claia de păr blond.

Roberto Bolano – Al Treilea Reich

Roberto Bolano – Al Treilea Reich

Acesta este romanul de adio al lui Bolano, manuscrisul descoperit de urmași după moartea scriitorului. Este o carte stranie care m-a frapat în special prin atmosfera tensionată pe care o creează pe fondul unei povești aparent anoste.  Mă întreb dacă această carte avea o continuare și noi citim acum de fapt un roman neterminat, nu știu care erau planurile lui Bolano și de ce a ținut la sertar această creație de dinainte să fi cunoscut celebritatea.

Seria lui Sven Hassel

Seria Sven Hassel – 14 volume

M-am apucat să recitesc seria de paisprezece volume de cărți de război ale lui Sven Hassel. Am ajuns la al cincilea volum pe final de an. Nu mai e așa de palpitant ca atunci când aveam 17 ani, dar reîntâlnirea cu personajele savuroase ale lui Hassel (Porta, Micuțul, Legionarul, Bătrânul, etc) a fost un divertisment plăcut. Romanele lui Hassel s-au publicat în șase ediții la noi după Revoluție și explorează aventurile unui pluton de soldați germani (condamnați pentru diverse ofense la adresa regimului hitlerist și trimiși pe front în linia întâi) în Al Doilea Război Mondial.

Este bine să urmărești editura, deoarece pachetul de cărți este adesea vândut cu o reducere consistentă pe site-ul Nemira. Așa mi l-am cumpărat și eu, are reducere și acum când scriu acest text.

Unele dintre lecturile cu recenzii

Cele mai bune lecturi ale anului 2021, pentru mine ar fi Anthony Marra, Constelația fenomenelor vitale, în categoria ficțiune și – la mare luptă – Când corpul spune nu al lui Gabor Mate și Pământul nelocuibil de David Wallace Wells, în categoria non ficțiune.

Iar în acest calup găsești, dând click pe fiecare titlu, o parte dintre lecturile mele din 2021 la care avem și recenzii pe Răsfoiala, însoțite și de link-uri către cărți:

Alan Weisman – Lumea fără noi

Imogen Kealey – Eliberare

Colson Whitehead – Băieții de la Nickel

Matthew McConaughey – Undă verde

Colum McCann – Transatlantic

Mircea Cărtărescu – Creionul de tâmplărie

David Wallace Wells – Pământul nelocuibil

16 prozatori de azi

Hans Fallada – Fiecare moare singur

Alex Michaelides – Fecioarele

Anthony Marra – Constelația fenomenelor vitale

Hilary Mantel – Wolf Hall

Gabor Mate – Când corpul spune nu

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: