RECENZIE TransAtlantic, de Colum McCann

Pe Colum McCann l-am descoperit cu Apeirogon, un monument de o mie și una de piese de mozaic, o mie și una de fragmente de suferință, conflict, prietenie, speranță. Acum am descoperit însă Transatlantic, care mi se pare și mai bine realizat decât Apeirogon, prin stilul mai concis și mai cursiv. Transatlantic ne poartă prin mai bine de un veac și jumătate de istorie, pe ambele țărmuri ale Atlanticului, vorbind despre străduința de a da sens vieții cu toate adversitățile ei. Aceste cărți de Colum McCann m-au convins că vreau să citesc integrala autorului.

Un Babel de chipuri și întâmplări omenești

Cartea lui McCann debutează cu povești disparate – în stilul filmelor lui Inarritu – și ne incită să înțelegem cum se conectează toate fragmentele între ele. Suntem în 1919, martori ai primilor doi aviatori, John Alcock și Arthur Brown, care au zburat fără escală din America, peste Atlantic, pe țărmul Irlandei. Apoi, ne întoarcem în 1845 și îl însoțim pe Frederick Douglass, scăpat din sclavie, promovându-și cartea despre aboliționism și căutând suporteri în Irlanda. Apoi din nou facem un arc peste timp, în 1998, când George Mitchell, un senator american cu origini irlandeze, se străduiește să țină în frâu ultimele negocieri de pace pentru a pune capăt conflictului din Irlanda de Nord. Un Babel de chipuri și întâmplări, și peste tot Irlanda.

Alcock și Brown, ale căror vieți păreau epuizate de sens după ce au supraviețuit primului Război Mondial, se angajează într-o întreprindere cu șanse slabe de reușită și risc mare de tragedie, cum se întâmplă de regulă cu toate lucrurile mărețe pe lumea asta. Cei doi zboară peste Atlantic, fără GPS, fără computer de bord, într-un avion fără carlingă unde totul îngheață la altitudine de croazieră, încercând să scrie istorie. Nimeni nu știe dacă, dincolo de albastrul imens al oceanului, avionul celor doi va regăsi verdele crud al Irlandei.

Douglass e încă sclav fugit, proprietatea cuiva undeva în sudul torid al SUA. A evadat, și-a găsit vocea și o folosește pentru cele trei milioane de semeni de-ai lui. Cere libertate și dreptate pentru sclavi, iar irlandezii îl primesc cu brațele deschise. Pentru că foametea și sărăcia pe care Douglass le întâlnește în drumul său de la Dublin la Cork sunt alte forme ale barbariei pe care o trăiesc sclavii de pe plantațiile din Sud.

George Mitchell își lasă soția și copilul nou născut pentru o ultimă încercare: naveta de ani de zile, două zboruri pe săptămână peste ocean într-un efort nebun de a așeza la masă și a găsi compromisul pentru taberele rănite, îndurerate, furioase de ani și ani de război civil în Irlanda de Nord.

Firul roșu

În acest punct, ai zice că toată povestea din Transatlantic e despre bărbați destoinici și despre Irlanda care supraviețuiește, se transformă, evoluează, o insulă vie scăldată în apele oceanului fremătător. Dar la mijloc e o descendență de femei care au fost martorele fiecăreia dintre aceste clipe de istorie. Femei care țes și conectează într-un mod neștiut punctele poveștilor în care eroii sunt bărbați.

Lily Duggan este slujnică într-una din casele care îl găzduiesc pe Frederick Douglass. Inspirată de cuvintele înflăcărate ale sclavului eliberat, decide să părăsească Irlanda și să își construiască un viitor peste ocean.

Emily este fiica lui Lily și e una dintre primele jurnaliste din America. Îi însoțește cu relatările ei palpitante pe Alcock și Brown. În primul sac cu scrisori purtat vreodată cu avionul peste Atlantic se găsește și o scrisoare pe care Emily o trimite familiei irlandeze pentru care mama ei a lucrat cu ani în urmă.

Lottie este fiica lui Emily. A însoțit-o pe mama ei și i-a fost fotograf în reportajele ei. Se va căsători cu un bărbat din Belfast, va avea propria ei porție de suferință tipic nord-irlandeză și îl va întâlni pe George Mitchell în seara când toată națiunea aștepta cu înfrigurare deznodământul negocierilor de pace.

Hannah este fiica lui Lottie. E aici, alături, în timpul nostru. La șaptezeci de ani încă îi place să înoate în apele reci ale lagunei, pe proprietatea familiei care își are ascendența până înapoi la Lily Duggan. Banca vrea să îi scoată la licitație casa, dar Hannah mai are câteva cărți de jucat. Printre ele și scrisoarea de la Emily, care a trecut oceanul, dar nu a fost niciodată deschisă.

Femeile acestea sunt firul roșu din Transatlanticul lui Colum McCann. Ele umanizează căutarea bezmetică, de Don Quijote, a bărbaților care încearcă să ne indice prin faptele lor cum se preface lumea, de la foamete și sclavie la tehnologie și globalizare, de la conflict la pace durabilă, de la suferință la încredere și speranță.

Transatlantic e o carte care te ține prins în poveste și care pe mine m-a îmbogățit cu idei și trăiri, dincolo de divertisment. O să citesc și alte titluri ale autorului irlandez și pun pariu că în curând va lua și Man Booker-ul pe a cărui listă lungă se află de câțiva ani.