Gânduri către sine însuși, Marcus Aurelius, cartea unei nobleți pierdute

“Gânduri către sine însuși”, jurnalul intim al lui Marcus Aurelius, a fost bestseller la editura Humanitas în 2020 și în 2021 a continuat să împingă în urma lui aproape orice apariție editorială. Din ianuarie tot urmăresc fascinată cum rămâne acolo lună de lună, pe primul loc în topul vânzărilor sau între primele cele mai bine vândute cărți din România. M-am întrebat, firește: ce are cartea asta atât de irezistibil?

De ce să citești jurnalul lui Marcus Aurelius, scris acum aproape două milenii

Citim ca să știm că nu suntem singuri, spunea C.S. Lewis. Un alt motiv pentru care citim este faptul că lectura ne cuplează la mințile unor oameni admirabili, care ne dau speranță, ne îndrumă și ne spun lucruri înțelepte determinându-ne să emulăm mirabilul din cele citite.

Așa se explică, cred, succesul de durată al cărții lui Marcus Aurelius, acest dispărut care ne vorbește peste milenii și ne amintește în cuvinte potrivite care sunt constantele existenței umane și care sunt valorile curate, cele de care e bine să nu te desparți niciodată. Pandemia a stârnit în noi o foame insațiabilă de normalitate, de tihnă sufletească și de modele caracterizate de modestie, cumpătare și decență, care să ne dea încredere și curaj, tipul de figuri greu de găsit azi dintre noi.

Una dintre constantele vieții noastre, indiferent de perioada pe care o traversăm, este căutarea unui panaceu pentru angoasele din fiecare zi. Jurnalul lui Marcus Aurelius către sine precis asta este, un software pentru creier care te deconectează de la tumultul cotidianului și te conectează la normalitatea lăuntrică, astfel încât să poți naviga cu mai multă ușurință, toleranță în oceanul dificultății de a fi.

De ce Marcus Aurelius și nu Mark Manson?

Ce face Marcus Aurelius în jurnal este să-și cimenteze în minte, prin scris, coordonatele de navigare prin viață primite de la mentorii săi. Verbalizarea îl menține mereu ancorat în valorile pe care le prețuiește – modestia, cumpătarea, altruismul, curajul, blândețea, munca neobosită, credința în propriul destin și în sensul pe care îl dă vieții sale.

Cineva se teme de transformare? Dar ce se poate întâmpla fără transformare? Ce este mai drag și mai propriu naturii Întregului? Tu însuți ai putea oare să te speli, dacă lemnele nu ar suferi transformări? Ai putea oare să te hrănești dacă alimentele nu a suferit transformări? Orice altceva, din cele ce sunt folositoare, ar putea oare să se realizeze fără transformare? Nu vezi, așadar că propria transformare însăși este asemănătoare celorlalte și la fel de necesară naturii universale?

„Același lucru îl face și Mark Manson”, ar replica fanii bloggerului american Manson, acum scriitor și guru de dezvoltare personală. Da, dar… nu, deloc. Uite de ce. Pe Marcus Aurelius și pe Mark nu îi despart doar două mii de ani în care omenirea a progresat minimal în ce privește relația cu sine, ci diferențele uriașe de educație, etică și cultură. Și o trăsătură imposibil de învățat la “universitatea de blogging” sau din vreo câteva lecturi, chiar și emanipate, ale lui Marc din SUA.

Noblețea.

Este atât de departe de noi acest fel de a te purta cu tine și cu ceilalți, încât îmi vine greu, chiar și după ce am citit Gânduri către sine însuși să o desfac în corzile ei frumos sunătoare. Capacitatea de a rămâne tăcut, atunci când cuvintele sunt de prisos, evitarea falei deșarte, neaplecarea în fața urâtului, dorința (nu putința!) de a exista și acționa constant pentru bine, demnitatea în fața inevitabilului și a morții și câte alte lucruri cu desăvârșire uitate, pentru că nimeni nu ne mai vorbește despre ele, iar în fiecare clipă vin peste noi avalanșe de cuvinte fără noimă care ne asurzesc, amorțesc, amețesc.

Despre acestea scrie Marcus Aurelius în cartea sa pentru sine. O frumoasă litanie imposibil de recenzat și musai de citit, preferabil cu măsura mică, ca să te gândești apoi o zi, două la cele citite. Din cartea întreagă, aș vrea să rămân mai ales cu un pasaj în care am găsit o lecție splendidă despre cum să ajuți pe cineva să învețe, fără a-l face să se simtă neștiutor sau umilit. Avem nevoie mai mult ca niciodată să ne vorbim unii celorlalți, să fim unul lângă altul, cu mai mult respect, mai multă blândețe și toleranță pentru cine suntem sau nu, pentru ce știm sau nu.

Citește și 10 citate din Gânduri către sine însuși

De la gramaticul Alexandru: faptul de a nu blama și de-aia nu-i critica aspru pe cei cărora le-a scăpat în discursurile lor vreun barbarism sau vreun solecism sau vreo greșeală, ci de a rosti cu iscusință numai acel cuvânt care trebuia spus sub forma unui răspuns sau unei confirmări sau unei dezbateri comune asupra problemei, fără referire la cuvântul folosit sau printr-un alt mijloc, în termeni potriviți.

Ia cu tine aceste talismane

Melanj de manual de etică, scrisori către sine, spiritualitate și filosofie, cartea lui Marcus Aurelius este un prieten înțelept cu care-ți poți însoți neliniștea și freamătul interior dat de scâncetul nealinat al lumii.

Înțeleg acum, cum sper că și tu, cititorule, cum a devenit supertrendy, în vremurile ciumei moderne, un împărat roman despre care mulți nici nu știu că a trăit vreodată. Cuvintele lui Marcus Aurelius sunt mici talismane despre

• rezistența în fața adversităților vieții
• voința neobosită de a găsi binele în tine și a-l folosi pentru ceilalți
• curajul de a trăi cu demnitate fiecare experiență
• acceptarea cu noblețe a morții, eveniment inevitabil care, la vremea lui Marcus Aurelius, era privit exact cum ar fi bine să-l privim și noi astăzi – cu senină detașare.

Moartea e sfârșitul repercusiunilor simțurilor, al condiției de marionetă purtată de impulsuri, a rătăcirilor gândului și al serviciului adus cărnii.