Mark Manson, Arta subtilă a disperării

Arta subtilă a disperării” mi s-a părut o idee bună pentru o perioadă în care speranța e în inflație. Nu-i așa? Ce poți face mai bun pentru tine, în vremuri de claustrare, decât să faci din disperare artă?

O mică problemă totuși. Mark Manson n-a făcut artă cu cartea asta. În vreme ce prima lui carte (“Arta subtilă a nepăsării”) te ușurează de povara de a încărca inutil cu sens toate întâmplările vieții tale, a doua eșuează dizgrațios. E un sertar plin cu exemple cu care n-ai cum să relaționezi, dezordonate și disrupte.

Arta subtilă a nesperanței

Cam jumătate de carte, Mark Manson te învață cum să-ți întemeiezi propria religie, pentru ca apoi să-ți tragă una scurt peste bot. Faptul că ai creat un dumnezeu (pe tine), n-o să te ajute. Tot un muritor jalnic care așteaptă (speră la) ceva vei rămâne. Între timp, îți explică de ce nu crede el în Dumnezeu și îți propune să te lași de crezut, ca să nu cumva să ai speranță. Fiindcă speranța e căcăcioasă. Te duce cu zăhărelul către punctul din care ai plecat:

“Singurul lucru care poate distruge cu adevărat un vis este îndeplinirea lui”, profețește bloggerul Mark.

Cam asta e marea problemă cu “Arta subtilă a disperării, faptul că autorul e blogger, nu filozof.

Și că, după ce a scris o carte foarte faină, autentică, cu vocea lui de blogger, cu ideile lui de băiat bine educat și destul de versat în a “distra audiența”, a început să se creadă Nietzsche.

Prin urmare, omul mai anunță o dată, pentru cei născuți după el, care îl cunosc pe Nietzsche (eventual) din meme-uri, că Dumnezeu a murit. Și să nu vă pună dracu’ să-l reinventați iar (printr-o religie proprie), că munciți degeaba.

Nu vi se pare un pic ipocrit? În timp ce zice că religiile sunt căcăcioase, ne propune religia necredinței.

Mark Manson și abordarea contraintuitivă

Mai trebuie să zic de ce nu e realistă “contraintuiția” lui Mark? Că nimic nu e o propunere? Că să trăiești “pur și simplu”, fără o viziune a lui mâine e nerealist și pentru unii mai sensibili ar putea fi chiar periculos?

(Mă-ntreb ce crede Mark despre religia disperării în zilele astea de pandemie… Oare și-a dat seama că revoluția lui din care vom ieși toți Nietzsche sau Buddha e de râsul virușilor?)

Poate eu vreau să fiu Tupac… Mark, ce zici de asta? Poate eu cred în gogoși sau în unicorni sau în îngeri, iar asta mă bucură. Și atunci sper la gogoși, la curcubee și la miracole. Ăsta e nimicul care mă duce pe mine de pe azi pe mâine. De ce aș renunța la el pentru nimic – nimic?

Recunosc că nu m-au ținut nervii (deja cârlionțați de prezent) până la final. Deci e posibil să fi ratat vreo propunere de meditație și plinătate mentală… N-am pierdut nimic. Vorba unei prietene, întrebată: Meditezi?, a răspuns: În principiu, da.

Salutări, răsfoitori!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: