RECENZIE Alegerea, dr. Edith Eva Eger

Alegerea, autobiografia supraviețuitoarei Auschwitz, dr. Edith Eva Eger, este una dintre cărțile care mi-au schimbat complet percepția asupra lumii noastre interioare și mi-au reîntărit convingerea că felul în care trăim depinde în fiecare moment de alegerile conștiente pe care le facem. Dacă le facem și nu ne lăsăm conduși de traumă și de atenția infinită pe care ne-o solicită, ca și cum durerea ar trebui să fie vectorul nostru existențial. Nu este. Nu trebuie să fie. Și putem alege să nu fie.

Cartea doctoriței Edith Eva Eger este probabil cea mai dătătoare de speranță carte despre Holocaustul evreiesc, moarte, suferință și anxietate scrisă până acum.

Josef Menghele și moartea vs. o mică balerină și puterea extraordinară de a învinge răul

Încerc să nu vă povestesc integral viața acestei micuțe doctorițe balerine deja nonagenară, uimitor de plină de viață și de joie de vivre, deși tentația este foarte mare. Să treci prin experiența confruntării cu Răul, profund dezumanizantă, umilitoare, cu potențial enorm de a te amortiza, abrutiza sau înrăi prin contagiune și să reușești să stai laolaltă, întreg, înlăuntrul tău mi se pare dincolo de extraordinar. Supraomenesc. Dumnezeiesc. Cred că oameni ca ea se nasc rareori și sunt purtători de har care luminează cu existența lor generații la rând, chiar și după ce nu mai sunt, trăind cu o forță care transcede ceea ce înțelegem drept viață și cu un impact fantastic în destinele celorlalți.

Alegerea este împărțită în două părți. Prima este dedicată biografiei autoarei, începând din copilărie, trecând prin lagărul de exterminare, apoi eliberarea și întoarcerea la viața normală în Ungaria, căsătoria și emigrarea în SUA, divorțul și găsirea unei cariere dedicate oamenilor. Cea de-a doua constă în analiza succintă a câteva zeci de cazuri, pacienți care au căutat vindecarea la dr. Edith Eva Eger și care, la rândul lor, au contribuit la vindecarea propriului medic și la formarea profesionistului în psihologie care a devenit.

Edith Eva Elefánt s-a născut într-o familie de evrei maghiari în Košice, localitate disputată succesiv de Ungaria și Cehoslovacia. A avut o copilărie fericită, împreună cu surorile Clara și Magda, cu care împărtășea pasiunea pentru artă. Clara a devenit violonistă și a studiat la Conservatorul din Budapesta, Magda pianistă, iar Edith a urmat lecții de balet și a ajuns în echipa olimpică de gimnastică a Ungariei.

În 1942, după ce guvernul maghiar a promulgat legile antievreiești, adolescenta Edith a fost eliminată din echipa de gimnastică și stigmatizată pentru prima dată pentru identitatea ei. Sora ei Clara a fost protejată și mai târziu, în timp ce familia ei era trimisă în lagăr, ascunsă de profesorul de muzică de la Conservatorul maghiar. În martie 1944, familia Eger a fost evacuată din casă și forțată să locuiască în ghetoul din Košice, iar apoi într-o fabrică de cărămidă, împreună cu alți 12.000 de evrei.

În luna mai a aceluiași an au fost deportați la Auschwitz. Acesta este punctul în care povestea celei care va fi doctorul Edith Eva Eger se separă de destinul celor condamnați de regimul nazist la moarte sau la o viață trăită în și cu frică. Momentul în care mama celor două fete este separată de ele și apoi ucisă în camera de gazare, este pentru mine cel în care Edith face Alegerea. Momentul definitoriu pentru cine este și va fi de acum înainte. O unealtă a urii și răzbunării sau una a iubirii și iertării? Deși ea nu face confesiunea explicit în carte, impresia pe care mi-au lăsat-o destăinuirile ei este că acolo și atunci a decis cine este.

Confruntarea cu cel numit doctorul morții, Joseph Mengele, omul care i-a ucis mama, este una dintre cele mai cutremurătoare scene de biografie cunoscute de mine. Cutremurătoare în sensul bun. Va trebui să citiți cartea ca să aflați cum a reușit mica balerină să suporte într-o singură zi pierderea mamei, femeia care era pentru ea o sursă de inspirație și curaj, și umilința la care a supus-o călăul acesteia. O dată ce ai citit despre această experiență, este aproape imposibil să nu te simți capabil să suporți orice aruncă viața peste tine, rău și greu. Dacă a putut s-o facă o mână de fată care nu avea decât lagărul și o soră, poți și tu.

Am citit prima parte din Alegerea, cea în care dr. Eger vorbește despre pierderea mamei, în timp ce mama se îndrepta încet către cealaltă lume în spital. A fost și este una dintre resursele care m-au ținut pe picioare și lucidă în clipe în care creierul strigă – ca un copil înfricoșat: nu vreau, vă urăsc pe toți, vreau să pier și eu, viața nu mai are sens.

„Timpul nu vindecă. Ceea ce faci cu timpul te vindecă.”

M-a încântat foarte mult la cartea doctoriței, acum americane de-o viață, simplitatea, franchețea și demnitatea cu care și-a descris suferința și recuperarea după traumă. Asemeni lui Victor Frankl, cu care a corespondat și s-a întâlnit, după ce a ales psihoterapia, Edith Eva Eger a reușit ca atunci când aparent nu avea nicio libertate și nicio cale de scăpare, să găsească un loc interior al speranței și al luptei pentru un viitor în care toate cele trăite vor fi poveste.

Poveștile supraviețuirii lor sunt foarte asemănătoare, pentru că amândoi au învins ceea ce ne poate învinge pe fiecare – teama că nu vei reuși. Să supraviețuiești, în cazul lor. În Omul în căutarea sensului vieții, Frankl, aflat și el la Auschwitz, se refugiază din calvarul lagărului într-un sens foarte clar exprimat – voi trăi ca să mă întorc la soția mea. Dr. Edith găsește alinare și speranță în experiențele din trecut care îi aduceau bucurie, baletul și afecțiunea pe care i-o arăta iubitul ei, pe care vrea să le trăiască iar.

Este o lecție atât de simplă și de puternică în aceste istorii de viață și de reziliență în cele mai cumplite condiții create de oameni pentru alți oameni. Avem în permanență în noi, în interiorul nostru, ceea ce este necesar pentru a depăși condițiile exterioare. Avem voința și capacitatea de a transforma ceva pentru moment ireal (Binele, starea de bine) în singura realitate lăuntrică și a vieții noastre.

Mi-a mai plăcut la Alegerea că nu livrează iluzii, așa cum fac multe cărți de vezi-Doamne dezvoltare personală, ci îți mărturisește explicit, cu exemplul personal al autoarei și altele foarte relevante, culese din practica de psihoterapie, că dacă vrei să te faci bine, să fii bine, trebuie să suferi încă și mai mult. Vindecarea după o traumă puternică e un proces dureros și lung în care propria minte te minte adeseori. Îți spune de pildă că omul sau oamenii de lângă tine sunt responsabili și sau vinovați pentru cum trăiești – părăsește-i și va fi mai bine (nu va fi, doar că vei găsi iar și iar alți vinovați imaginați). Îți spune să fugi de suferință, pentru că ai suferit destul, mai mult ca oricine altcineva. Sau să te ascunzi de viață, să trăiești silențios, în umbra cuiva, fără să atragi atenția. Ca o șopârlă mică, sub o piatră. Doar că tu nu ești șopârlă, ești om. Poți alege altceva decât să te prefaci că nu exiști.

Musai să mai scriu despre cartea lui dr. Edith Eva Eger. Este o poveste minunată despre iertare și despre forța ei vindecătoare, iar aceasta este probabil singura lecție importantă pe care cineva care a trăit o vreme cu răul o poate da mai departe celor din viitor.