“Drumul spre casă” a lui Yaa Gyasi nu m-a fermecat, dar cartea are o importantă valoare culturală. Yaa Gyasi m-a scos din judecățile simpliste despre sclavie și m-a purtat prin istoria ei, care începe undeva pe la jumătatea secolului XIX și e mult mai complexă decât ce ne arată filmele de la Hollywood.
Negrii care mor atârnați de arbori de cauciuc în Africa (pe cei din America de Sud nu ni i-a arătat cinema-ul de masă încă) și sângele care pătează câmpiile de bumbac imaculat sunt doar neputincioase simboluri vizuale ale unei povești aproape necunoscute și revoltător de lungi, niciodată spusă pe de-a întregul.
Nici cartea lui Yaa Gyasi nu cred să fie a toate cuprinzătoare, dar are acest meritul că-ți ridică ochelarii de cal de pe tâmple și-ți lărgește perspectiva.
Structura cărții – fiecare capitol e povestea unei noi generații de sclavi – e deopotrivă punctul forte și cel slab. Nu prea ai vreme să te acomodezi cu personajele, vremea, opresorul etc că, hop, sari vreo 50 – 60 de ani la nepoții lui (și nu te mai întorci). Și tot așa.
Dintre poveștile progeniturilor care-și trăiesc – fiecare altfel – viața mizerabilă, m-a impresionat cea a lui “Două lopeți”. Condamnat pe nedrept să muncească în mină, în condiții subumane, omul își duce la bun sfârșit sentința și, o dată eliberat, vrea să plece de acolo.
Dar ghiciți ce urmează?
Nimeni nu vrea să angajeze un negru nenorocit ca el. Amărâtul se întoarce înapoi în mină, căci nu are alternativă și mai dă la lopată vreo câteva zeci de ani, intoxicându-și plâmânii, până ce “White America” începe încet, cam prea încet, să își schimbe năravurile de rasă privilegiată.
Salutări, răsfoitori!
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Răsfoiala 
Un gând despre „Recenzie Drumul spre casă, Yaa Gyasi”