RECENZIE Alt timp nu am, Seneca

Filosofie, stoicism, fericire

Mi-am dorit să citesc “îndrumar” din Seneca, Alt timp nu am, pentru că titlul promitea povețe despre time management. Sau așa l-am descifrat eu sau asta mi-am dorit, să găsesc o cale, o carte despre nepierderea timpului. Încă o dată, notă către mine: Nu uita să răsfoiești, înainte să cumperi! (Adevărul e că aș fi cumpărat-o și răsfoită. Are ilustrații foarte faine. Da, sunt frivolă. Nu este singurul defect, mai am și altele.)

Seneca îi dăscălește pe oamenii care “trăiesc greșit”

Poate nu aș fi citit culegerea de aforisme (explicate) ale lui Seneca, Alt timp nu am, dacă anul trecut nu ajungeam la Marcus Aurelius, intrigată de succesul uimitor pe care l-a avut și îl are Gânduri către sine însuși. Jurnalul lui Marc Aurelius este o lectură de igienă a minții. Este uimitor de actual vizavi de nevoile și temerile omenești pe care le împărtășim dincolo de timp, scris cu o limpezime și inteligență sclipitoare și, înainte de toate, cu multă noblețe. Un model similar credeam să găsesc în Seneca… Oare de ce…?

Marc Aurelius pornește de la respectul pentru oameni, natură și viață, de la conștientizarea slăbiciunilor comune, de la empatie și solidaritate, militând pentru continua muncă pentru Bine și pentru răbdare, cu o smerenie greu de imaginat la un om viu, în timp ce Seneca debordează sentințe și avertismente dramatice. Discursul său e plin de certitudini, final, “pune la punct” pe oricine ar îndrăzni să sugereze că ar exista altă cale, abordare, voință.

Tonului arogant i se alătură uneori cel acuzator. Un “habar nu aveți să trăiți” se tot repetă în subtext, ca un refren menit să întărească avertizările amenințătoare.

Trăiți de parcă v-ar fi dat veșnic să trăiți. Niciodată nu vă trece prin minte fragilitatea voastră, nu băgați de seamă cât timp s-a scurs deja. Îl irosiți de parcă ar fi din plin și din belșug. Cu toate că, în timpul acesta, chiar ziua pe care o acordați unei persoane sau unui lucru, vă este poate și ultima. Aveți toate temerile muritorilor și toate dorințele nemuritorilor.

Despre ideea de bază (alt timp nu avem) nu comentez, ar fi culmea, doar pentru ea am cumpărat cartea. Comentez alte afirmații care o însoțesc. Sunt judecăți care m-au uimit prin… simplitate. Ne ceartă Seneca – vai de voi, nu vedeți că veți muri? Nu vedem, Seneca, dacă am vedea (fizic), am crede acest lucru pe care nu vrem să îl credem – că suntem epuizabili – și ne-am prețui minutele rămase pe cadran. Dar nu, nici măcar la milenii distanță de lumea ta, nu avem la încheietura mâinii un cronometru invers al vieții, care să ne facă să interiorizăm, clipă de clipă, epuizarea (împuținarea, pierderea) și să ne amintească așa ca tine – fii acum, alt timp nu ai.

Între povețele rostite de la înălțimea celui care (pare că) și-a depășit condiția umană și ilustrațiile inspirate, sunt de găsit și pasaje temperate ca acesta, care luminează cartea. Și mintea:

Astfel, nu ai de ce să crezi despre cineva că a trăit mult, din cauză că el are plete cărunte sau riduri; nu a trăit mult doar a existat mult. Căci cum ar fi, dacă ai crede că a navigat mult despre un om care a fost prins de o cumplită furtună de îndată ce a părăsit portul și, târât dintr-o parte în alta pe rând de vânturi dezlănțuite, s-a învârtit în cerc pe aceeași distanță. Nu a navigat mult, ci a fost mult zgâlțâit.

Mi-au plăcut aforismele care m-au pus pe gânduri mai mult decât paragrafele impregnate parcă cu mizantropie, pe alocuri tautologice sau chiar banale, care mustră un public imaginar, pentru că n-a trăit cumsecade și… acum… nu prea mai e nimic de făcut… poate să le scoatem un pic ochii.

un bine mai mare decât cel pe care și-l poate oferi singur

S-a spus despre Seneca

“Originalitatea lui stă în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi”.

Mă distrează afirmația. Oare a existat în istoria umanității un timp în care omul, fie el Seneca sau Nea Ion, să nu vadă “pătrunzător” viciile celuilalt? La asta ne pricepem cel mai bine, să scrutinizăm, să criticăm, să judecăm. La ce ne pricepem mai deloc este să avem răbdare, toleranță, voie bună. Virtute, le spune Seneca. Din păcate, cartea asta nu explorează îndeajuns mijloacele cu care te poți feri de prostie, dezmăț, lăcomie, ci doar insistă să te dezveți imediat de ele (sunt rele!). Îl asimilez acum pe Seneca unui părinte bine intenționat, dar obositor de cicălitor, care ridică împrejurul tău o grămadă de limite și care, întrebat dar de ce?, răspunde iritat: Pentru că așa zic eu. Răspuns mulțumitor poate în vremurile trăite de Seneca, dar incongruent cu nevoia omului modern de deslușire și autonomie.

Mă întreb dacă el și adepții lui au reușit să trăiască așa cum propăvăduiau:

Binele suprem este sufletul care disprețuiește tot ce este întâmplător și își găsește bucuria în virtute. Este tăria sufletului ce nu cunoaște înfrângere, înțelept prin experiență, calm în acțiune, arătând în același timp omenie cuprinzătoare și grijă în relațiile cu ceilalți. Îl mai putem defini și prin afirmația că este fericit omul pentru care nu există bine și rău, ci suflet bun și suflet rău, omul care iubește ceea ce este moral, căruia îi aduce mulțumire virtutea, pe care evenimentele întâmplătoare nici nu-l ridică, nici nu îl doboară, care nu cunoaște un bine mai mare decât cel pe care și-l poate oferi singur, pentru care adevărata plăcere va fi disprețuirea tuturor plăcerilor.

Cam jumătate din carte, cea dedicată fericirii (prima este despre scurtimea vieții) abundă în diatribe la adresa bogaților, nesăbuiților, hedoniștilor. Mi-ar fi fost de folos să aflu cum se abține Seneca, ce instrumente are, cum luptă el cu neputințele, lăcomia și ispitele, ce face el în timp ce bogații dau banchete … filosofie? Nu e puțin, dar e posibil oare să trăiești cu oamenii fără să împărtășești cu ei, uneori, viața și micile ei plăceri? Și de ce să renunți la toate? Cum îi poți convinge pe oameni să te asculte și urmeze, dacă nu te identifici deloc cu ei, dacă le arăți așa de mult dispreț?

Am sentimente contradictorii despre Alt timp nu am. Pe de-o parte, am găsit ce căutam, un sumar ghid despre lupta cu zădărnicia. De cealaltă parte, m-a uimit împărțirea binară a oamenilor în buni / răi, morali / imorali, virtuoși / vicioși care se întrevede dincolo de text, iar uneori explicit și în el. E ciudat cum înțeleptul Seneca pare să nu fi înțeles că oamenii sunt mai degrabă contradictorii și surprinzători, decât albi și negri. Și un lucru de reținut. Nu există noi în viziunea lui Seneca, doar eu versus voi.

Închei cu un citat care ar trebui să ne reamintească (iar) iluzia plăcerii și fragilitatea himerei eterne a umanității, fericirea. Nu din Seneca este, ci din Vergiliu, citat de marele stoic.

Cea mai frumoasă zi din viața nefericiților muritori
este și prima care fuge.