Recenzie Fecioarele, Alex Michaelides

Al doilea roman al lui Alex Michaelidis, Fecioarele a fost așteptat cu mult interes. Noua stea a genului suspans-crimă, autorul britanic de origine cipriotă a intrat direct în topurile internaționale de vânzări de carte cu primul său roman, Pacienta tăcută, iar cea de-a doua carte ar fi trebuit să confirme valoarea autorului. Cum și în ce măsură a făcut-o, citiți în continuare.

Suspans cu o frumusețe exotică la Cambridge

Mariana Andros este o psihoterapeută cu origini grecești, care trăiește la Londra. În vreme ce se luptă cu tragedia provocată de moartea neașteptată a soțului ei, Mariana primește un apel urgent de la Cambridge: nepoata ei Zoe se află în pericol. Un criminal bântuie campusul universității țintind victime din rândul studentelor.

Reîntoarcerea la Cambridge trezește în Mariana amintirile propriei studenții și a iubirii înfiripate acolo cu Sebastian, soțul ei. Dar Mariana are și misiunea concretă de a o proteja cu orice preț pe Zoe, mai ales că o crimă oribilă se transformă curând într-o suită de crime și într-o cursă contra cronometru pentru a-l prinde pe criminal.

La Cambridge îi cunoaștem pe “suspecții de serviciu”: profesorul carismatic, dar dubios, care întreține un grup de studiu numit Fecioarele, unde par a se petrece lucruri necurate; iubitul cu cazier al primei victime; portarul de la colegiu care pare să aibă o agendă ascunsă; tânărul fizician care îi face avansuri Marianei. Fiecare ar putea fi criminalul și Mariana crede că știe cine ucide tinerele fecioare.

Nenumărate răsturnări de situație schimbă ținta de la un suspect la altul, în vreme ce, una după alta, sunt ucise trei tinere, iar panica și paranoia cuprind mințile tuturor. Când cele două protagoniste sunt pe cale să devină următoarele victime, Mariana știe că nu mai e timp și că piesele de puzzle trebuie puse cap la cap, iar criminalul trebuie prins. Imediat.

Ultimele pagini ale cărții sunt înșelătoare și schimbă perspectivele cu repeziciune, creând suspansul perfect. Abia foarte aproape de finalul lecturii, te prinzi care e cheia enigmei. Autorul a imaginat un final demn de tragedia greacă, sau mă rog, asta a intenționat.

De ce merită citită Fecioarele de Alex Michaelides

Cartea își face treaba pentru care am deschis-o: 380 de pagini care se citesc pe neștiute, ritmul e alert, capitolele și frazele scurte, te ține “în priză”. Nu e doar un policier de duzină, ci are o mulțime de conexiuni cu elemente din tragediile grecești și tot felul de referințe intelectuale (ne ajută și scena, suntem la Cambridge).

De mai multe ori crezi că l-ai identificat pe criminal, dar apoi autorul mai găsește o întorsătură de frază prin care îți îndreaptă atenția în altă parte. Divertismentul este de bună calitate, numai bun să te deconecteze de la rutină în weekend. Iar la final, se prea poate să fii surprins de deznodământ.

Fecioarele se înscrie în tradiția suspansului britanic, de altfel autorul scrie în mulțumirile sale de final și un elogiu pentru autoarele (toate femei) care l-au inspirat să abordeze genul. Agatha Christie sau P.D. James sunt bineînțeles pe listă.

Mi-a mai plăcut și o legătură discretă pe care autorul o face cu celălalt roman al său: la un moment dat, eroina intră în legătură cu Theo Faber, psihiatrul care urmează să o trateze pe Pacienta tăcută, din celălalt roman al lui Michaelides. Mi-a plăcut acest detaliu jucăuș al lui Michaelides care creează legături între scrierile lui.

Ce nu mi-a plăcut la Fecioarele de Alex Michaelides

Esența romanelor din genul thriller stă în caracterul vizual și în acțiunea pură. Îți dai seama din ce fac personajele cine sunt ele, nu ai nevoie de îndrumarea autorului. În Fecioarele sunt unele pasaje în care Michaelides ține să ne povestească cine e Mariana, la ce se gândește și ce își amintește, ce simte acest personaj. Treaba asta e o rupere de ritm ușor neplăcută, dacă ești un cititor avid al genului.

Și finalul ar putea părea ușor forțat unora dintre pasionații de thrillere. E ca și cum un magician ne prezintă un joben din care scoate ce vrea el, chiar și lucruri care nu ar încăpea acolo, doar pentru că e expert la trucuri și asta îi dă putere. Michaelides are teza că el scrie nu un roman de suspans, ci un elogiu autorilor de tragedii antice și ne explică nouă, cititorilor, cum trebuie să înțelegem la adevărata valoare o tragedie, în sensul ei de manual. Așa că, în retrospectivă, rămâi cu sentimentul că tot restul cărții e o construcție gândită pentru a susține momentul culminant. Mă rog, s-ar putea să fiu prea pretențios, dar cred că veți sesiza acest nu chiar elegant “ghidaj”.

În loc de concluzii

Fecioarele lui Michaelides este o lectură antrenantă și distractivă. Nu la valoarea și originalitatea din Pacienta tăcută, dar pe aproape. Cei mai pretențioși vor găsi și elemente criticabile, dar nu cred că asta îi va îndepărta de autor. Eu aș vrea să-l citesc în continuare.

Romanul a fost scris în perioada de carantină din 2020, a apărut anul acesta, s-a tradus foarte repede și la noi. A beneficiat de numeroase reacții, peste 80.000 de cititori i-au acordat 3.7 stele din 5 pe Goodreads. În opinia mea, poate fi trecut pe o listă pentru 2021 a romanelor de gen care merită citite. Mai jos aveți sursa pentru carte (editura) la cel mai mic preț, în acest moment.

orange.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: