ONLINE In memoriam Ion Caramitru la Festivalul Național de Teatru, între 6 și 14 noiembrie 2021

Ediţia FNT cu numărul 31, care se va desfăşura online şi on-air între 6 şi 14 noiembrie, prezintă spectacole semnificative ale stagiunii teatrale 2020-2021, producţii internaţionale de prestigiu, spectacole de teatru radiofonic şi evenimente care redau tabloul evoluţiei scenei româneşti din ultimul an.

Vineri, 5 noiembrie 2011, s-au împlinit două luni de la dispariţia fulgerătoare a lui Ion Caramitru, care a întristat lumea teatrului românesc. Pentru a omagia memoria marelui om de cultură FNT îi dedică o secţiune specială care cuprinde spectacolele sale reprezentative.

O jumătate de veac pentru teatru și spectacole

„In memoriam Ion Caramitru” reuneşte spectacole filmate în care artistul a performat ca actor sau regizor, spectacole de teatru radiofonic al căror protagonist a fost, într-un arc de timp ce se întinde pe o jumătate de veac, o expoziţie şi emisiuni radio şi TV – mărturii care atestă efervescenţa fermecătoare a personalităţii sale, dar şi a vizionarului „om al cetăţii” care a fost Ion Caramitru.

„A-i păstra memoria vie lui Ion Caramitru este o datorie naţională. Pentru că el este un erou al zilelor noastre. Generozitatea lui, tactul, discuţiile. (…) Viziunea pe care o avea Ion Caramitru se definea permanent ca un culoar posibil pentru cei care vor să lucreze, să muncească… Am construit împreună nu doar structura funcţională a UNITER, ci şi manifestările majore destinate publicului: Gala Premiilor UNITER, Gala Tânărului Actor HOP sau FNT – ca să le amintesc doar pe cele mai vizibile. Festivalul Naţional de Teatru, chiar dacă a purtat, în timp, amprenta selecţionerilor şi directorilor săi artistici – a avut permanent în fundal sprijinul major şi implicarea lui Ion Caramitru. Campania Naţională «Artiştii pentru artişti» îi aparţine în totalitate. Neobosit, şi-a dedicat în ultimii ani energiile în dezvoltarea primului Teatru Naţional al ţării – cel din Capitală, iar asta n-a fost deloc uşor, vă garantez…”, spune Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER.

13 spectacole filmate care îl au ca protagonist pe Ion Caramitru şi şase emisiuni de televiziune al căror interlocutor a fost vor fi difuzate online, în perioada 6-14 noiembrie, pe portalul http://www.fnt.ro.

Secţiunea on-air a Festivalului Naţional de Teatru 2021 propune un program complex „In memoriam Ion Caramitru”, cu spectacole radiofonice şi emisiuni publicistice, care întregesc un portret sonor al marelui actor.

„Dintre zecile de roluri memorabile, jucate de Ion Caramitru la Teatrul Naţional Radiofonic, vom difuza la Radio România Cultural: «Marele Gatsby» de Scott Fitzgerald şi producţia în două părţi «Hamlet» de William Shakespeare, strălucită variantă sonoră a spectacolului antologic de pe scena Teatrului Bulandra.

Pe site-ul http://www.eteatru.ro, colecţia Ion Caramitru cuprinde 78 de spectacole reprezentative din cariera sa radiofonică. Ascultaţi-l, de asemenea, pe Ion Caramitru, în emisiunile radio: „Vorba de cultură”, „Oglinda firii”, şi „Spectacol@Bucureşti.ro”, în care actorul se dovedeşte a fi un interlocutor profund şi plin de farmec, un spirit superior şi un intelectual desăvârşit. Nu pierdeţi întâlnirea cu una dintre cele mai admirabile voci din istoria teatrului românesc, pe care o evocăm, într-un gest de reverenţă şi de iubire, peste timp”, a spus Attila Vizauer, Teatrul Naţional Radiofonic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: