SCRIITOR A început Concursul Național Ion Creangă dedicat celor care scriu povești

Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi dă startul înscrierilor în Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești. Termenul limită de trimitere a lucrărilor pentru ediția a XXX-a este 1 martie 2022.

Concursul este destinat autorilor români de orice vârstă, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării, care însă nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. Organizatorii își propun să descopere talente literare și să susțină creația literară contemporană.

libris.ro

Condiții de participare la concurs

Textele (maximum 15 pagini), redactate în programul Word (format .doc sau .docx), cu diacritice, fontul Times New Roman, mărime 12, cu spațiul între rânduri de 1,5, în 3 exemplare, vor fi însoţite de un motto.

Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.

Concurenţii vor expedia lucrările imprimate în plic timbrat până la data de 1 martie 2022 (data poştei) pe adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. Vasile Alecsandri nr. 6, 700054. De asemenea, în plic va trebui inserat un CD cu lucrările în format digital.

farmec.ro

Premiere Concursul Național Ion Creangă

Premiile vor fi anunțate pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iaşi în data de 15 aprilie 2022, respectiv aniversarea inaugurării primului muzeu literar din România, Bojdeuca din Țicău (Muzeul „Ion Creangă” Iași). Tot atunci se va lansa volumul Poveştile de la Bojdeucă, antologia textelor premiate la ediția din anul 2021.

Conform tradiției, poveştile premiate la ediţie curentă vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi lansat în anul 2023.

Categorii și limitări

Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești cuprinde trei secțiuni: „Povești scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, respectiv „Povești scrise de adulți”. La secțiunea „Povești scrise de copii” pot concura elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, la secțiunea „Povești scrise de adolescenți” pot concura persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, iar la secțiunea „Povești scrise de adulți” pot concura persoane cu vârsta peste 20 de ani.

Câștigătorii Premiilor I la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, la oricare din edițiile anterioare, nu mai pot participa la ediția de anul acesta și nici la o ediție viitoare, în cadrul aceleiași secțiuni. În situația în care se înscriu la concurs, vor fi descalificați. Excepție face cazul în care participantul a trecut la o altă etapă de vârstă și poate concura la secțiuni superioare – „Povești scrise de adolescenți”, sau „Povești scrise de adulți”.

Regulamentul complet este disponibil aici.

Juriul de concurs va fi format din Nicoleta Dabija (președinte), Carmelia Leonte și Cătălin-Mihai Ștefan. Acesta va stabili, pe baza unor criterii și a unui punctaj, câștigătorii Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești la cele trei secțiuni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: