Luni, 7 februarie, la ora 19.00, editura Cartier invită iubitorii de poezie la lansarea online a volumului Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe (poeme alese), de Adela Greceanu. Cartea reunește poezii publicate anterior în mai multe volume și include fotografii de Elena Donciu.
Gazda discuției cu autoarea va fi Emilian Galaicu-Păun, scriitor și redactor-șef al Editurii Cartier, iar invitații poeții Claudiu Komartin și Svetlana Cârstean. Evenimentul va fi transmis live, pe paginile Editurii Cartier și Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul YouTube al editurii.
Despre Adela Greceanu
Criticul și scriitoarea Simona Popescu spune despre poezia Adelei Greceanu:
„Adela Greceanu readuce poeziei ceea ce părea că începe să se piardă. În versurile ei revin luminozitatea, blîndețea, bunătatea, răbdarea („fără așteptare”), înțelegerea („drept în inimă”), seninătatea, seriozitatea ca semne ale forței, într-o vreme în care cei mai mulți poeți/ cele mai multe poete merg în direcția opusă, a exhibărilor brutale. Personajele ei, Provinciala, Domnișoara Cvasi, Adila, sînt, în ciuda aparențelor (pe care autoarea le construiește cu obstinație prin acel procedeu retoric numit antifrază și al cărui maestru, în poezia de la noi, rămîne Mircea Ivănescu), misterioase și puternice. Poate să adăugăm faptul că supratema literaturii Adelei Greceanu este dragostea. De fapt, pentru ca poezia ei să existe, are nevoie de un celălalt căruia să i se adreseze, la care să se raporteze ca la un altul cînd opus, cînd asemănător. Cu o imagine a Adelei Greceanu, poezia e asemenea vitraliilor care se văd mai bine cînd trece lumina prin ele. Lumina inteligenței, a empatiei.
Adunate la un loc, cărțile Adelei Greceanu se leagă într-un story poetic coerent, singular în peisajul poeziei actuale.”
ADELA GRECEANU (născută în 1975, la Sibiu) este scriitoare şi jurnalistă la Radio România Cultural. A debutat în 1993 în revista Euphorion, cu un grupaj de poeme prezentate de Iustin Panța. Prima carte de poezie, Titlul volumului meu, care mă preocupă atît de mult…, apare în 1997. Primește Marele Premiu „Cristian Popescu” şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu. Marin Mincu include cîteva poeme din volum în antologia critică Poezia română actuală. De la Adela Greceanu la Leonid Dimov. Au urmat volumele de poezie Domnişoara Cvasi, Editura Vinea, 2001, Înţelegerea drept în inimă, Editura Paralela 45, 2004, Și cuvintele sînt o provincie, Cartea Românească, 2014, volum recompensat cu premiul pentru poezie Observator cultural și mențiunea specială pentru „Cea mai bună carte a anului” la Gala Industriei de Carte din România.
În 2008 a publicat romanul Mireasa cu şosete roşii, la Editura Polirom, tradus în limba maghiară. În 2018 a publicat Povestea lui Vasile Alecsandri, Editura Muzeelor Literare, Iași, în colecția „Scriitori de poveste”, un proiect FILIT. A scris texte de proză pentru numeroase volume colective. În 2018 a cîștigat, cu povestirea Dar dacă, prima ediție a Premiului Boccaccio. A participat la festivaluri literare şi a susţinut lecturi în România şi în străinătate, iar fragmente din cărţile sale au fost traduse în 15 limbi. Realizează, împreună cu Matei Martin, emisiunea „Timpul prezent”, difuzată în fiecare seară la Radio România Cultural.