RECENZIE iPhuck 10, Viktor Pelevin

SF, distopie, meditație despre artă

Evaluare: 4 din 5.

Greu să găsești o recenzie cuprinzătoare la ultimul volum al lui Viktor Pelevin, iPhuck 10. Este genul acela de carte pe care jumătate dintre cititori o abandonează după primele cincizeci de pagini. Un sfert o termină, dar nu le place. Iar un sfert fac ca mine – înaintează năuci printre pagini, nesiguri de ce citesc cartea asta, pentru ca la final să o strângă ușor la piept, într-un gest de admirație discretă.

Habar n-aveam de Pelevin sau de vreun scriitor SF rus de secol 21. L-am cumpărat, laolaltă cu alți autori ruși contemporani, ca răspuns la campania editurii Curtea Veche de ajutor pentru Ucraina. Acum rămâne de văzut dacă voi reuși ce nu mi-a ieșit toată viața, să mă împrietenesc cu literatura rusă.

Ce este un iPhuck? Dar un iPhuck 10?

Am două variante de a vă povesti despre cartea asta: ori vă dau spoilere la tot pasul, ori încerc să vă întărât să o citiți. Am avertizat deja că nu-i o lectură ușoară, așa că dacă vă apucați de citit, să nu fiu eu acela care vă strică plăcerea de a descoperi ce și cum în lumea aceasta creată de Pelevin. Deci, tot ce urmează sunt alternative și interpretări, nu bag mâna în foc pentru nimic.

Un iPhuck ar putea fi un telefon pentru sex la distanță. Sau o aplicație gen Tinder. Sau un algoritm care echilibrează hormonii. Ori un medicament minune. Iar iPhuck 10 este  – evident  –  o generație avansată a acestui dispozitiv, soft sau tratament. Un singur lucru e cert, “chestia” asta ocupă un rol central în povestea lui Pelevin despre o Rusie din viitor și despre lumea ce va fi să fie: geografii schimbate, o istorie desfășurată în spirală, oameni care trăiesc în mici turnulețe de fildeș (și de silicon), programe de computer capabile de conștiință și corporalitate. O lume absurdă sau plină de înțeles, depinde la care nivel al poveștii te afli.

Matrioșka

Am vrut să spun că scriitura lui Pelevin seamănă cu decojitul unei cepe: pe măsură ce pătrunzi în carte descoperi noi și noi niveluri, până ajungi la esență. Dar termenul cel mai apropiat este Matrioșka, acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe perspective și planuri, un fel de poveste în poveste în poveste.

Porfiri Petrovici e o inteligență artificială care investighează infracțiuni și apoi scrie romane despre ele, pentru a aduce venituri suplimentare autorităților. El este proprietatea Direcției Poliției care îl poate închiria către utilizatorii privați. Maruha Cho este critic de artă și îl închiriază pe Porfiri pentru o investigație despre proveniența unor lucrări de artă. Detectivul electronic investighează, dar el are de spus și povestea, așa că până la un punct romanul lui Pelevin este “redactat” de scriitorul-computer Porfiri, apoi Maruha preia frâiele poveștii, pentru ca finalul să revină în sarcina algoritmului.

Maruha se ocupă cu traficul și contrafacerea de obiecte de artă din epoca “ipsosului”, un curent artistic din viitor ce reunește obiecte, instalații, tipărituri, fișiere electronice și cópii ale acestora într-un sistem de clasificare și valorizare absurd. Ea ocupă un loc privilegiat și fragil, de arbitru al valorii artistice într-o lume în care oamenii au eșuat să-și găsească sens și alinare și trăiesc doar pentru senzații într-un mediu superficial și artificial.

În Moscova lui 2100 și ceva primești “like-uri” și profilul tău social crește în funcție de cât de extravagant te îmbraci și te comporți. Te deplasezi cu Uber-ul și ți se pun automat reclame personalizate pe care nu le poți opri decât dacă plătești o taxă. Nu faci sex decât virtual, atingerea și acuplarea cu alte ființe umane au devenit ceva abject, medieval. Nimeni nu mai scrie cărți fiindcă programele de computer sunt mult mai bune la asta decât oamenii. Ai gadget-uri și tehnologie, astfel încât poți crea lumi paralele complexe, dar nu știi dacă cei cu care interacționezi sunt oameni reali sau inteligențe artificiale de ultimă generație. Ai spații de stocare uriașe în care îți poți înregistra la nesfârșit existența digitală, ca să continui să exiști pe un server, atunci când vei fi oale și ulcele.

Maruha Cho locuia în centrul orașului, la marginea “cimitirului de Tamagotchi”, cum se spune în popor, sau a “Parcului memorial de electronică personală Veșnicul Beep”, cum îl numește oficial primăria.

În vremurile noastre omul e singur – și deseori își dorește să-i supraviețuiască măcar jucăriile electronice preferate. După moartea stăpânului, cloud-ul oricărui device poate fi păstrat chiar pe server, este ieftin și la îndemână. Iar pentru aceia care sunt cu adevărat bogați există posibilitatea de a asigura liniștea device-ului însuși – echipa de tehnicieni a cimitirului, dacă îi plătești serviciile, îl va menține în stare de funcționare mulți-mulți ani.

Cimitirul de Tamagotchi este un parc verde pustiu și liniștit cu nenumărate cripte și capele mititele. Aici terenul e foarte scump. Mulți copaci – după cum afirmă primăria, “ceilalți plămâni ai orașului”. Nimeresc rareori cerșetori: vizitarea e cu plată, ca să nu fie stricate plantele. Nu se aud nici mașini, nici elicoptere, nici drone. Numai păsărele și o muzică abia auzită (multe computere și sisteme acustice cântă zilnic în cripte). Să locuiești la marginea acestui parc este ecologic și prestigios.

perfect-tour.eu

Banane și Capela Sixtină

Cum spuneam, Maruha vinde la prețuri astronomice lucrări care nu înseamnă nimic : obiecte banale, înregistrări video sau chiar link-uri electronice către produse de artă digitală (au apărut deja de câțiva ani și se numesc NFT-uri, pentru cine vrea să-și prăjească mintea, detalii pe Wikipedia). Mai mult, pentru a fi sigură de succes, ea fabrică un superprogram înzestrat cu elemente de conștiință și suferință umană, care să poată crea artă ce poate fi atribuită unor autori umani celebri din trecut și valorificată corespunzător.

Programul-scriitor Porfiri descoperă în investigațiile sale programul-artist Janna și înțelege schema de “creație” a Maruhăi. O inteligență artificială înzestrată cu sentimente umane care să producă artă pentru o umanitate secătuită de emoție. Patetic. Și periculos, vă las pe voi să descoperiți de ce.

Romanul lui Viktor Pelevin este pentru mine o meditație despre artă, fiindcă sub straturile complicate ale acțiunii se regăsește o ironie a ceea ce am ajuns să definim ca artă. Este, dacă vreți, stupoarea cetățeanului care intră într-un muzeu și vede un rahat uscat în mijlocul unor fiare contorsionate: artă. Sau știrea virală că o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete s-a vândut cu peste o sută de mii de dolari: artă. Pelevin zugrăvește un viitor în care toate acestea sunt augmentate până la hilaritate, duse până la extrem.

Arta nu e o unealtă prin care să ne vindecăm de absurdul existenței. E mai degrabă un efort de a da un sens personal vieții al cărei rost nu-l putem pricepe adesea. E poate un bandaj pe suferința noastră de a ști că avem minți și suflete nemărginite condamnate în trupuri muritoare. Dacă am putea înzestra un program informatic cu trăirile și suferința omului, acesta ar face un singur lucru: s-ar autodistruge. Pentru că numai omul e capabil să îndure existența care i-a fost dată, încercând să-i ofere un sens. Același om care a putut picta Capela Sixtină. Același om care a lipit o banană pe un zid. Și le-a numit pe ambele artă.

 “Uite, e ușor de demonstrat că, deși cantitatea generală de informație creată de noi crește incredibil de repede, utilitatea acestei informații scade cu aceeași viteză.

– De ce?

– Pentru că viața noastră de astăzi nu are mai mult sens  decât pe vremea lui Homer. N-am devenit mai fericiți. Mai degrabă dimpotrivă.”

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: