
Actualizare 15 noiembrie
Adaptarea pentru cinema a bestsellerului Acolo unde cântă racii, de Delia Owens, cu Daisy Edgar-Jones în rolul principal, este disponibilă pe Netflix începând din 15 noiembrie 2024.
Articolul original
Mai e doar o săptămână până intră în cinematografe ecranizarea splendidului roman Acolo unde cântă racii, de Delia Owens.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Despre “Acolo unde cântă racii”, filmul
Reese Witherspoon este producătoarea care și-a asumat misiunea adaptării pentru marile ecrane a romanului care a câștigat cititorii de pretutindeni, după ce l-a citit la clubul ei de lectură. Acolo unde cântă racii s-a vândut până acum în peste 12 milioane de exemplare în toată lumea. A fost cea mai bine vândută carte pe Amazon în 2019 și bestseller New York Times timp pe 150 de săptămâni.
Cine va juca în filmul Acolo unde cântă racii?
Rolul principal (Kya) în pelicula inspirată de Acolo unde cântă racii va fi jucat de Daisy Edgar-Jones, actrița care a fermecat recent publicul într-o altă ecranizare a unui bestseller foarte îndrăgit – Oameni Normali (de Sally Rooney) – serie disponibilă pe HBO Max. I se vor alătura Harris Dickinson și Taylor John Smith. Taylor, actorul care îl va interpreta pe Tate Walker, le este cunoscut cinefililor pentru rolul John Keene din Obiecte ascuțite, adaptarea romanului omonim de Gillian Flynn – o poveste la fel de complexă, hipnotică și uimitoare precum cea din cartea Deliei Owens.
Când apare Acolo unde cântă racii?
Acolo unde cântă racii va intra în cinematografele din România în 19 august.
Care este intriga filmului Acolo unde cântă racii?
Kya, o fată care crește singură, abandonată de familie, într-o mlaștină din Carolina de Nord, devine suspectă de uciderea unui bărbat cu care a avut o relație.
Cine semnează coloana sonoră Acolo unde cântă racii?
Taylor Swift care a scris și interpretat piesa originală „Carolina” pentru film, a spus că:
„s-a pierdut complet în carte când a citit-o, cu ani în urmă și a vrut să creeze ceva eteric și tulburător”.
Despre cartea Acolo unde cântă racii
O combinație de thriller și roman inițiatic, fenomenul global creat de Delia Owens Acolo unde cântă racii o are ca protagonista pe Kya, o puștoaică inventivă și plină de resurse care trăiește singură într-o mlaștină din Carolina de Nord. O întâlnim în copilărie, la începutul anilor ’50, când este abandonată de părinți și de frații mai mari și învață să supraviețuiască singură, din ce îi dă mlaștina. Este învățată să citească și să scrie de prietenul ei Tate, de care se îndrăgostește, dar este lăsată din nou singură, când el pleacă la facultate. Curând îl va cunoaște pe Chase, un tip șarmant și aparent inofensiv, care o atrage cu promisiuni deșarte de căsătorie. Când Chase este găsit mort, Kya ajunge să fie acuzată de crimă și judecată nu doar în instanță, dar și în comunitatea care mereu o considerase o străină.
Povestea Deliei Owens este o Cenușăreasă modernă care-și merită pe deplin toate laudele. Scriitoarea a reușit să creeze o lume a copilăriei trăite în abandon care, în loc de nesiguranță și deznădejde, îți inspiră bucurie de viață și curaj. Personajul central, sălbatica Kya, poate fi un model pentru orice fată cu probleme de la oraș, datorită capacității de adaptare și de a găsi mereu soluții la tot ce i se pune împotrivă. Iar prietenia pe care i-o arată vecinii ei afro – americani este o declarație despre ceea ce ne poate mântui – toleranța și comuniunea fondată pe respect și ajutor reciproc.

Gen: Ficțiune, Roman inițiatic
Autoare: Delia Owens
Traducător: Bogdan Perdivară
Editura: Trei
An apariție: 2024
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 448
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2024 TOP bestselleruri la marile edituri
CINEMA Paul Mescal va juca rolul Shakespeare în ecranizarea Hamnet, de Maggie O’Farrell







2 gânduri despre “NETFLIX Filmul “Acolo unde cântă racii”, adaptat după romanul Deliei Owens, este disponibil pe platformă din 15 noiembrie”