Capacitatea de a citi a elevilor de școală primară a fost redusă anul trecut cu 30% față de performanța obținută din anii precedenți, ca urmarea a închiderii complete a școlilor în timpul pandemiei, arată o cercetare desfășurată de Stanford Graduate School of Education (GSE).
„Lectura este un fel de poartă de acces la dezvoltarea abilităților academice în toate disciplinele. Este o cheie care deschide toate ușile. Dacă un copil nu poate citi eficient până în clasa a treia sau cam așa ceva, este puțin probabil să poată înțelege conținutul din celelalte cursuri,” spune Ben Domingue, profesor asistent la Stanford GSE și primul autor al studiului.
Studiul desfășurat de Stanford GSE pe întreg parcursul unui an, cu măsurători recurente, a analizat performanța a mii de elevi americani din peste 100 de districte școlare, la nivel național.
Categorii de elevi cel mai grav afectate de pandemie, în ce privește capacitatea de a citi
Rezultatele evaluării efectuate la nivel național cu elevii claselor I-IV arată că dezvoltarea fluenței în citirea orală – capacitatea de a citi rapid și cu precizie cu voce tare – s-a oprit în mare parte în primăvara anului 2020, după închiderea bruscă a școlilor. Recuperarea acestei abilități s-a îmbunătățit în toamna anului 2020, dar nu îndeajuns pentru a compensa pierderea pe care copiii au suferit-o în primăvară.
„Se pare că acești elevi, în general, nu au dezvoltat nicio abilitate de citire în timpul primăverii – creșterea s-a oprit, atunci când școala a fost întreruptă și a rămas neschimbată pe parcursul verii”, a declarat Ben Domingue.
Cei mai afectați au fost elevii din clasele a doua și a treia, potrivit studiului. În general, fluența citirii la elevii din clasele a doua și a treia este acum cu aproximativ 30% mai mică decât cea care ar fi de așteptat într-un an obișnuit.
Cercetătorii au observat, de asemenea, un impact legat de accesul inegal la educație. Elevii din districtele care au înregistrat în anii trecuți rezultate mai slabe și-au dezvoltat abilitățile de lectură și în perioada pandemiei într-un ritm mai lent. Școlile care obțin în mod obișnuit rezultate slabe la testele standardizate deservesc adesea o pondere mai mare de elevi din familii cu venituri mici și din rândul minorităților. Aceste categorii sunt afectate în mod disproporționat de pandemie în moduri care influențează pregătirea copiilor pentru învățare, din cauza lipsei accesului la computere, a unui acces fiabil la internet și a unui părinte acasă.
Noul studiu diferă de cercetările anterioare care au analizat felul în care pandemia a afectat învățarea prin faptul că abilitățile elevilor au fost măsurate periodic pe parcursul anului, ceea ce a făcut posibilă înregistrarea evoluției în mai multe etape. Cercetătorii au examinat tendințele de creștere în învățare ale elevilor, pe termen lung, respectiv până în 2018. S-a remarcat o creștere destul de constantă până la debutul pandemiei în primăvara anului 2020, când traiectoria s-a aplatizat.
Ce abilități de citit au elevii români?
O cercetare realizată în România la începutul pandemiei (mai 2020), arată că 26.3% dintre copii și adolescenți (6-19 ani) spun că au citit mai des în prima parte a pandemiei. Este însă abia a opta ocupație în topul copiilor și adolescenților după: internet, mai mult somn, munci în casă, jocuri video, timp cu familia, sport și privit la TV (sursa). De asemenea, studiul nu a investigat capacitatea de a citi fluent (precum cel american).
Salvați Copiii România a anunțat în luna iunie 2021 că mulți dintre elevi nu au abilități de citit care să le permită înțelegerea textelor citite, respectiv 41% dintre elevii români se plasează în aria analfabetismului funcțional, conform evaluării internaționale PISA5. Anul trecut, scorurile la matematică și științe au fost mai slabe decât în toate celelalte cinci evaluări la care a participat România în perioada 2000-2015. 46,6% și, respectiv, 43,9% au mari dificultăți în realizarea de calcule matematice simple, iar cunoștințele lor generale despre societate, oameni și univers sunt foarte limitate.