RECENZIE Ministerul pentru Viitor, Kim Stanley Robinson

Science fiction, schimbări climatice, utopie

Ministerul pentru Viitor al lui Kim Stanley Robinson e o carte cum n-am citit niciodată până acum. Între paginile sale, autorul a ascuns o lunetă care ne permite să întrezărim viitorul copiilor și nepoților noștri. Cât ai da să poți vedea limpede vremurile în care umanitatea va regăsi pacea cu Pământul, cu natura și cu sine însăși?

Volumul lui Kim Stanley Robinson se poate încadra în oricare dintre categoriile ficțiune sau non-ficțiune. Ministerul pentru Viitor ne spune o poveste despre cine am putea fi și despre cum ne stă în putere să creăm raiul pe Pământ. E o carte de știință, dar și un roman SF, un documentar, dar și o poveste intimă a umanității. O utopie îmbătătoare și plină de speranță.

Umanitatea se învinge pe ea însăși

Ne îndreptăm rapid către extincție și m-au șocat dovezile din Pământul nelocuibil al lui David Wallace Wells. Acesta spunea în cartea lui că nu există filme hollywoodiene cu eroi ai schimbărilor climatice, ci numai povești apocaliptice, pentru că planeta nu poate fi salvată de un individ ori de câțiva. Răul înfăptuit asupra Terrei e opera noastră a tuturor și nimeni nu vrea să vadă un film în care toate personajele sunt negative, după cum nicio poveste în care toți eroii sunt minunați nu e verosimilă. Așa că suntem “cam” condamnați și e greu de crezut că vom dezvolta o conștiință comună care să ne ajute să luptăm pentru ce contează.

În loc de o planetă, noi avem două sute de țări, mii de corporații globale, milioane de pericole reale și imaginate, miliarde de interese individuale.

Ei bine, Stanley Robinson i-a dat cumva o replică lui Wallace Wells și a imaginat povestea imposibilă: o mână de oameni se pun pe treabă și-și dedică viețile schimbării sensului istoriei. Stârnesc revoluții și mobilizează o masă critică ce oprește ceasul Apocalipsei și trage umanitatea de pe marginea prăpastiei. Ei sunt Ministerul pentru Viitor. Deviza lor?

“Bun este tot ce este bun pentru Pământ.”

E frapantă fraza asta care e repetată de două sau trei ori în carte. Ca un fel de lege universală care ne-ar ajuta să luăm deciziile potrivite. Ca o mantră suficient de simplă pentru a fi înțeleasă de oricine și eficientă cât să nu ne mai otrăvim casa care ne susține viețile.

Mai sunt câteva decenii în care se decide soarta întregii lumi și am depășit demult logica lui Bine vs. Rău. Luptăm împotriva noastră înșine și, dacă nu ne învingem, vom dispărea. Așa că în 2025 înființăm Ministerul pentru Viitor. Cartea urmărește activitatea acestui minister și efectele ei în evenimente și schimbări care apar pe tot Globul, dar și povestea câtorva personaje individuale. Așa că pe o pagină citești parcă un articol din National Geographic, apoi pe următoarea pășești în intimitatea unui personaj, fie el Ministrul pentru Viitor, ori un activist pentru climă, o refugiată sau un fermier fără nume dintr-o țară îndepărtată. Într-un capitol afli despre cele mai noi metode de geoinginerie prin care putem îmblânzi natura, în altul te plimbi prin străzile din Zurich ori vezi o turmă de caribu într-o excursie cu dirijabilul.

Și înțelegi că avem o mulțime de alternative. Autorul ne scoate încet din narativul  despre încălzirea vremii și despre dezastre naturale. Ministerul pentru Viitor propune soluții la o mulțime de alte spaime ale lumii în care trăim: egoismul societății de consum, războaiele necontenite, nedreptatea socială, drama refugiaților și înfometaților planetei. O enciclopedie de probleme, o enciclopedie de soluții.

Crâmpeie din viitor – utopia lui Kim Stanley Robinson

Ministerul pentru Viitor este un volum înțesat de o critică acerbă a lumii actuale și o colecție de soluții uimitoare și intens dezbătute la problemele din politică, relații internaționale, ecologie, societate. Fără să vă stric surprizele lecturii, iată câteva exemple:

• Generațiile viitoare și necuvântătoarele sunt ființe cu drepturi egale cu ale tuturor celorlalți trăitori pe Pământ. În numele lor s-a creat Ministerul pentru Viitor care poate acționa în instanță indivizii și entitățile ce produc prin acțiunile lor consecințe asupra generațiilor viitoare;
• Refugiații din toată lumea primesc pașapoarte de cetățeni ai lumii și toate țările au cote prin care primesc noi imigranți pe criterii ce țin de: prosperitatea țării primitoare, populația rezidentă, numărul de noi cetățeni deja “adoptați”, etc.
• Toți banii fizici sunt înregistrați într-un sistem similar block chain, astfel încât evaziunea și spălarea de bani sunt ușor de descoperit. Paradisurile fiscale au fost lichidate, iar băncile centrale urmăresc ca fiecare țară să ofere cetățenilor locuri de muncă și să le asigure gratuit servicii de sănătate și educație. Sunt plafonate salariile în orice domeniu la un nivel de 1 la 8 pentru împărțirea cât mai echitabilă a avuției (în zilele noastre e posibil ca femeia de serviciu dintr-o corporație globală să câștige și de 1.500 de ori mai puțin decât miliardarul care deține compania!).
• A fost inventată o nouă monedă, numită carbon-monedă. Cu ea ești plătit dacă reduci emisiile de carbon sau dacă faci orice activitate care ajută la sechestrarea carbonului în sol. Indiferent dacă ești un fermier sărac din India sau un bogătaș din Vest. Carbon-monedele pot fi convertite pe loc în monedă curentă (dolar, euro, etc). Inclusiv miliardarii arabi sau corporațiile petroliere din Texas sunt plătite în carbon-monede ca să NU extragă petrol. Dar cu corporațiile e un schepsis: ele primesc banii doar dacă dovedesc că investesc profiturile în proiecte sustenabile, iar termenele la care se fac plățile se întind pe un secol înainte.
• Petroliștii de azi și tehnologiile lor vor fi folosiți în diverse proiecte de geoinginerie în zona arctică. Acolo se extrage apa de sub ghețari și se răspândește la suprafața acestora (unde îngheață instant), greutatea stratului nou de gheață apasă calota glaciară pe patul de rocă originar, iar în acest mod se frânează și chiar oprește înaintarea ghețarilor în ocean și topirea lor. Recte, se încetinește și apoi se stopează încălzirea climei.
• Ministerul pentru Viitor a convins țările – după decenii de eforturi – să creeze proiectul Half Earth care are ca ideal sa redea jumătate din suprafața Terrei habitatelor sălbatice. S-au creat largi coridoare verzi care regenerează pădurile, bazinele hidrografice și habitatele naturale ale animalelor din toată lumea.

Și așa mai departe, pe sute de pagini.

Cum să n-o recomanzi?

Cartea șterge pe jos cu capitalismul neoliberal (definit mai simplu prin “să-mi fie mie bine și bitcoinilor mei, iar restul ducă-se”) și îmbrățișează (un pic prea tare) idei sociale și socialiste care ne-au mai orbit și în secolul trecut și asta ne-a costat pe unii decenii de dictatură și drame umane inimaginabile. Dacă o critică a pieței ca un Dumnezeu care ne va da la toți bunăstare și fericire mi se pare de bun simț (uitați-vă la realitate), nu i-am dat rating maxim cărții pentru că reciclează CAP-ul sau cooperativa proprietății la comun ca soluție de a trăi în armonie (ori noi ăștia din Est știm cum s-a terminat utopia aia) și nici pentru aerul hippie și fantezist al modului în care imaginează că se vor desfășura anumite lucruri în următorii treizeci-patruzeci de ani.

Însă Ministerul pentru Viitor are un mare merit: îți deschide ochii, te face să vezi perspective noi, îți pune mintea la contribuție. Valabil și pentru un profesor de științe politice și pentru o gospodină. Și pentru o economistă de carieră, și pentru un bucătar. Așa că n-o citiți (neapărat) pentru că au recomandat-o Bill Gates sau Barack Obama, ci pentru că este o excelentă poveste științifică sau știință povestită. Și pentru că ridică inimile și mințile la un nivel superior.