RECENZIE Sezonul uraganelor, Fernanda Melchor

Ficțiune, LGBTQ, Thriller

Evaluare: 4 din 5.

De două lucruri ai nevoie ca să-ți placă Sezonul Uraganelor, de Fernanda Melchor – să fii genul de cititor care apreciază scriiturile luxuriante, complexe, cu frazări prelungi (către interminabile) și / sau să ai o minte deschisă, pentru că Fernanda are o gură slobodă pe care iese absolut tot ce le trece personajelor ei prin minte, fără filtru. Sau doar de unul – să fii unul dintre puținii temerari care au terminat Toamna Patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez (carte compusă dintr-o frază unică) și le-a și plăcut!

Acum că v-am speriat un pic – romanul e ceva de speriat, nemetaforic vorbind – să trecem la partea bună. Tipa scrie excelent, scrie de se cutremură pereții, geamurile, inima, mintea și viscerele în timp ce citești, e un uragan, rade tot ce prinde în cale. Iar Marin Mălaicu Hondrari este de puta madre, ca să mă exprim neaoș Sezonului. Ce traducere excepțională a făcut unei povești care practic este intraductibilă, în sensul că cere atât de multă muncă, încât practic este incorect să scriu aici că a fost tradusă. Nu a fost tradusă. A fost scrisă din nou, de data asta în limba română. Traducere e atunci când iei o frază obișnuită și o traduci. Atunci când iei argoul abracadabrant mexican turnat în fraze care durează pagini la rând, nu traduci, ci preiei atmosfera și ideile principale și le adaptezi la limba ta, le muți în limba ta, după ce faci ajustările, improvizațiile și echilibristica necesare. Deci, încă o dată, felicitări abracadabrante, Marin!

Și ca să nu vă mai fierb, iată cum sună Sezonul Uraganelor

Fragment Sezonul Uraganelor

redgoblin.ro

O poveste despre o vrăjitoare, adică despre cineva care te poate preschimba în altcineva

Și acum că v-am speriat de tot și au mai rămas doar doi cititori și jumătate care vor să afle care e treaba cu cartea, iată care e treaba. Cartea Fernandei începe ca orice thriller respectabil, cu niște puști care se joacă senini și imperturbabili lângă o apă în care, aoleu, plutește un mort. Iacs, brrr, Doamne ferește, dar cine e și de ce face pluta aici, nesupravegheat? E Vrăjitoarea, aflăm din capitolul care urmează, o creatură retrasă, o sperietoare vie, cu care puțini au tupeu să se amestece pentru că despre această ființă, care fierbe leacuri pentru toate cele de pe pământ și din iad, se aude că și-ar fi vândut sufletul lui Necuratu, că l-ar fi omorât pe amantul ei ca să-i ia averea (și s-o zidească în pereții casei?), că se împreunează cu mătărânga – prelunga unei statui de lemn care-l întruchipează pe diavol și face farmece la lume, doar că acum nu prea mai face, din cauză că a ajuns lemn, face pluta pe râul din La Mantosa, sperie copiii, chiar și după moarte, blestemata. O mică precizare, asta nu e Vrăjitoarea, dar o să vedeți voi cine e, dacă aveți curaj să vă avântați în acest sezon literar care nu iartă nimic și pe nimeni.

Dacă ați trăit vreodată într-o comunitate relativ îndepărtată de orașele mari, nu total izolată, dar îndeajuns încât să se formeze acolo o mică lume independentă, care funcționează după propriile legi nescrise și penalizează prompt orice deviere de la ele, poate ați remarcat că într-o astfel de comunitate localnicii par să se fi contopit într-unul singur. Seamănă la chip, la umblet, la vorbă, la gând. Când vorbește unul, vorbește satul întreg prin gura lui, vorbesc sute de ani în care oamenii ăștia au vorbit doar între ei și au turnat în cimentul acestui neamestec cu alții limbă, obiceiuri, viziune despre lume, despre viață și moarte și tot așa mai departe.

O astfel de comunitate, închisă și impermeabilă, este La mantosa, locul din care sătenii iau pe rând cuvântul ca să ne spună povestea Vrăjitoarei și a celui (celei / celor?) care a/u ucis-o… Oare pentru banii din pereți? Vom afla sau ba, dar înainte de asta citim despre istoria Vrăjitoarei și cu ce se ocupă dânsa atunci când nu le face ceaiuri de avort fetelor de treișpe ani. V-am zis că e de speriat cartea, credeați că glumesc? Dar ca să aflăm toate acestea, și multe altele petrecute pe întuneric și pe furiș în La Mantosa, plecăm într-un voiaj cu multe stații prin viețile personajelor care au văzut-o ultima oară vie pe cea al cărui nume nu-l cunoaște nimeni. Pentru că a existat un martor al crimei și acesta s-a dus imediat la șeful de post și a spus tot.

Dar până ce adevărul va ieși, precum cadavrul Vrăjitoarei, la suprafață, noi, cititorii avem vreme să devenim de-ai locului și să descoperim că aproape nimic din cele ce se petrec în acest sat cufundat în sărăcie, droguri și violență (sexuală pe alocuri) nu este ceea ce pare.

Articolul conține bannere publicitare, butoane și linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, ne ajutați să scriem zilnic despre carte și lectură și să vă aducem cele mai noi vești din lumea culturală și literatura universală. Plasarea comenzii via Răsfoiala nu modifică prețul produselor comandate.

cartepedia.ro

Toată lumea o face, dar nimeni nu recunoaște. (spoiler)

Aici e ieșirea pentru cei care nu vor spoilere. Pentru restul, cei curioși să afle ce face toată lumea – sex cu același sex, zic personajele Fernandei Melchor. Asta sugerează logoreea lor (sau asta am înțeles eu) spre finalul romanului. Și dacă cineva, respectiv doi protagoniști fac cumva, accidental (la propriu), sex cu celălalt sex, aceea va fi o experiență nasoală care va declanșa drame și mai nasoale decât sexul neplăcut, din obligație.

Asta mi-a displăcut la cartea Fernandei. Mi-a creat senzația că intriga nu ar fi de fapt dezvăluirea unui colț de Mexic autentic, cu mizeria lui infinită, cu personajele lui emaciate de foame și droguri, cu cântecele lui de jale care însoțesc drame necântate de nimeni niciodată ale fetelor furate de copile pentru prostituție, ci altceva. Această declarație din subtext că homosexualitatea este ubicuă, chiar și în lumea celor care (susțin că sunt) heterosexuali. Există posibilitatea ca autoarea să fi vrut să sugereze că sărăcia extremă îi face pe băieți din Mexic homosexuali de circumstanță, însă textul nu clarifică acest lucru. Ba mai mult, între toate personajele care își spun partea lor din poveste, cel care nu vorbește deloc este tocmai cel care ne-ar putea spune adevărul.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Povestea Vrăjitoarei cade, de la un moment dat, într-un unghi mort, la fel cea a fetei fugite de acasă care declanșează fără voie întâmplările ce preced moartea Vrăjitoarei, iar deznodământul este înlocuit cu spectacolul explicit al sexualității homo. Ce s-a petrecut cu fata care ajunge la spital, asta vreau să știu ca cititor, nu că orice poate deveni plăcere sexuală, dacă îi dai o șansă, două, douăzeci și nouă.

Am ezitat mult între a da trei sau patru stele Sezonului Uraganelor. I-aș fi dat trei pentru senzația că a apăsat prea tare pedala obscenității și a lăsat povestea de izbeliște (neterminată și necizelată îndeajuns). I-am dat patru pentru cum a construit (magistral) personajul homofobului – homosexual. N-am greșit termenii. Există un băiat în poveste care urăște visceral băieții care se iubesc cu băieți pentru că îi e frică să fie cine e, adică unul dintre ei. O poveste la fel de puternică și înduioșătoare despre incapacitatea de a-ți asuma sexualitatea am mai văzut în Câmp de maci, genial portret cinematografic al homosexualului cu identitate scindată.

Să nu plecați de aici cu impresia că Sezonul Uraganelor e o carte despre și pentru comunitatea LGBTQ, pentru că nu este. Cartea Fernandei este înainte de orice un regal literar, o poveste narată cu o oralitate seducătoare, iar apoi o poveste teribil de tristă despre viața într-o lume mică și crudă (o lume fără patrie și fără glorie), în care tot ceea ce faci va fi confiscat și răstălmăcit de vecinii de peste drum și în care poți supraviețui doar dacă ești dispus să te prefaci că ești ceea ce așteaptă ceilalți să fii – de aici și negarea acerbă a băiatului despre care am povestit adineaori.

Iar Vrăjitoarea, draga și sărmana de ea… ea este țapul de ispășire a păcatelor tuturor, este străina, intrusa de la periferie, investită (pricopsită) cu relele pe care noi nu le facem (nu le recunoaștem), este tributul pe care îl cer astfel de lumi neștiute de lume, ca să meargă înainte continuând să se mintă frumos că sunt altfel decât sunt, adică mai bune. Însă noi, cei care le vedem dinafară, noi cei care avem iscoade care ne povestesc cine și ce face în La Mantosa… știm noi ce le poate pielea.

perfect-tour.eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: