EVENIMENT Dublă lansare Corina Chiriac, “Minuni trăite” (memorii) și “Două piese de teatru”

La începutul acestei săptămâni, la teatrul Odeon din București, celebra cântăreață Corina Chiriac și-a lansat două volume, unul de memorii și spiritualitate Minuni trăite, iar cel de-al doilea de teatru, Două piese de teatru. Evenimentul a strâns laolaltă nume cunoscute ale scenei românești precum Florin Zamfirescu, Ovidiu Komornic, Marina Almășan, Alexandra Velniciuc, Nae Alexandru și Valentina Fătu.

Săptămâna viitoare, Corina Chiriac va fi prezentă și la evenimentele organizate de editura Școala Ardeleană, la care au apărut cele două cărți, la Târgul de Carte Gaudeamus 2023.

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Corina Chiriac, Minuni trăite

Minuni trăite, de Corina Chiriac, cu prefața de Dumitru Constantin-Dulcan, este a doua carte publicată de artistă, după Căutând iubirea, apărută în anul 2015, la editura Orizonturi. Noul volum semnat de îndrăgita cântăreață cuprinde memoriile sale, amintiri din copilărie, mărturii de viață și spirit, istorisiri din turnee și spectacole.

Cartea se citeşte ca un roman, cum se spune în popor, „cu sufletul la gură”, nedezminţind titlul său de „minuni trăite”, pe care le redă cu un farmec aparte, seducător şi cu mult umor. Când prezentul ne dezamăgeşte, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar.

Volumul Corinei Chiriac aduce cititorilor pasaje și memorii, dar și gânduri, sfaturi și experiențe la limita supranaturalului, vise și trăiri spirituale. Credința în Dumnezeu și harul sau divin a ajutat-o pe artistă să depășească anii de dificultăți în perioada comunistă, a încurajat-o să își urmeze vocația. Viata închinată cântecului și artei a fost mereu apropiată de spiritualitate, de rugăciune și speranță.

Am reprezentat cu bucurie și dăruire Arta Românească pe mai multe meridiane. Am avut vocația de a fi Artist. Triumful existenței mele este însă altul: prin intervenție divină, am devenit la 33 de ani Credincioasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor care m-au ajutat personal și profesional – cărora le mulțumesc fără încetare – am aflat că Scena Vieții este mult mai încăpătoare decât pare la prima vedere. Și dacă tot ce am realizat va fi uitat într-o zi, sper că vor rămâne în urma mea Minunile Trăite pe Strada Speranței!”

Corina Chiriac

top-shop.ro

Lansare Corina Chiriac Minuni trăite / Două piese de teatru

Două piese de teatru, Corina Chiriac

„Personal, am iubit încă de copil Spectacolul ca fenomen și Artiștii ca făuritori de fenomen. La 21 de ani, absolvisem Facultatea de Teatru, mă lansasem deja în industria muzicală și mă pregăteam de o carieră de solist vocal.
Parcă înțelegând că s-ar putea să nu mai joc teatru, am scris, într-o vacanță de vară, prima mea piesă de teatru, De profesie amant. M-am jucat cu textul, cu rolurile și, după ce piesa a fost gata, am încuiat-o într-un sertar. Mă așteptau turnee, concerte, emisiuni de televiziune…
Pe la 35 de ani, eram deja o interpretă de muzică ușoară consacrată. Într-o iarnă teribil de geroasă, când nu se țineau concerte și nu se pleca în turneu, mi s-a făcut dor de teatru și am scris o a doua piesă, Serenadă pentru Carul Mare. 
Textele reprezintă genul de teatru care se scria și se prezenta publicului până prin anii 1990, când, răsturnându-se întreaga arătură politico-socială, s-a crezut că este nevoie de o schimbare și în textul și în forma de reprezentație a spectacolului de teatru clasic.

CORINA CHIRIAC

Volumul include piesele De profesie amant și Serenada pentru Carul Mare.

farmec.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: