RECENZIE A șaptea funcție a limbajului, Laurent Binet. Roman cu detectivi și savanți

Literatură franceză, postmodernism, intelectual

Evaluare: 4 din 5.

Romanul A șaptea funcție a limbajului a lui Laurent Binet este un recital de satiră intelectuală, biografii (ne)romanțate, istorie culturală și jocuri de limbaj, dar și o poveste detectivistică plină de întorsături de situație și mistere ascunse în spatele cuvintelor.

Cartea, care a primit în Franța două premii literare importante (Interralié și Prix du Roman Fnac 2015) a fost publicată de editura Vellant în 2021, în traducerea lui Alexandru Călin. Lectura ei e o plăcere pentru orice absolvent de Litere, dar oferă tuturor cititorilor o colecție de personaje, întâmplări și o frescă a lumii intelectuale pariziene a anilor ’80 pline de satiră și un stil deopotrivă erudit și alert.

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

lensa.ro

O poveste polițistă improbabilă

Romanul sau pseudoromanul (l-am numit așa fiindcă narațiunea e un amestec de teorii, citate din intelectuali faimoși, reportaje și emisiuni TV, detalii fictive și evenimente reale) începe cu relatările neclare ale morții lui Roland Barthes, savantul francez supranumit “părintele semioticii”. Pare că celebrul intelectual a descoperit (sau a sustras) un document misterios ce conținea formulele de punere în aplicare ale celei de-a șaptea funcții a limbajului. Au fost descrise de către cărturari șase funcții ale limbajului. Cea de-a șaptea se referă, se pare, la formulele prin care poți folosi limbajul pentru a-i convinge / manipula / subjuga pe toți prin pur talent oratoric. Numai că Barthes este lovit de un camion într-o dimineață și moare, o lună de zile mai târziu, fără să se fi putut face lumină asupra zvonului incredibil că secretul dominației absolute stă scris pe o bucată de hârtie.

Moartea lui Roland Barthes este pretextul pentru o investigație comandată de la cel mai înalt nivel, de către însuși Președintele Republicii. Ancheta va fi condusă de conservatorul inspector Bayard, care îl are ca partener pe tânărul profesor universitar Simon Herzog, iar misiunea celor doi este de a recupera documentul secret. Ceea ce urmează pare să dezvăluie o conspirație la scară planetară, spioni sovietici și bulgari, cluburi secrete, teorii filosofice pentru care îți trebuie ani grei de studiu și intruziuni ireverențioase în viețile marilor gânditori ai vremii (Michel Foucault, Jacques Derrida, Umberto Eco, Julia Kristeva, Bernard Henry-Levy, ca să numim doar câteva dintre “personajele” cărții).

Autorul folosește pretextul acestei anchete polițienești pentru a face haz de preocupările intelectualilor vremii, a ne plimba prin campusurile universitare ale lumii occidentale, în studiourile TV și pe culoarele somptuoase ale palatului prezidențial francez, într-o poveste care e despre tot și despre nimic, în care detaliile și semnificațiile lucrurilor și cuvintelor se pot schimba de la o pagină la alta. Un roman în care totul are o semnificație ce poate fi decodată (depinde cine ești și din ce unghi privești), totul poate fi interpretat și reinterpretat, la liberul arbitru al autorului și al cititorilor.

“Trupul vorbește, obiectele vorbesc, Istoria vorbește, destinele individuale sau colective vorbesc, viața și moartea ne vorbesc fără încetare într-o mie de feluri diferite. Omul e o mașină de interpretat și, de vreme ce are imaginație, vede semne pretutindeni: în culoarea gecii nevestei, în zgârietura de pe portiera mașinii, în obiceiurile alimentare ale vecinilor de la etaj, în cifrele lunare ale șomajului în Franța, în gustul de banană al beaujolais-ului nou (e mereu fie banană, fie, mai rar, zmeură). De ce? Nimeni nu știe, dar există o explicație, și ea e desigur semiologică), în mersul mândru și cambrat al negresei care-și măsoară pașii pe culoarele metroului, în fața lui, în obiceiul colegului său de a-și lăsa cămașa descheiată la gât, la primii doi nasturi, în ritualul cutărui fotbalist de a-și celebra golul, în modul în care țipă partenera lui pentru a-și anunța orgasmul, în designul mobilelor scandinave, în logoul sponsorului principal al unui turneu de tenis, în muzica de pe genericul unui film, în arhitectură, în pictură, în bucătărie, în modă, în publicitate, în decorațiunile de interior, în reprezentarea occidentală a femeii și a bărbatului, a iubirii și a morţii, a cerului și a pământului etc. Cu Barthes, semnele nu mai trebuie să fie semnale: au devenit indici. Mutația e decisivă. Sunt pretutindeni. De-acum semiotica e gata să cucerească întreaga lume.”

A șaptea funcție a limbajului, p. 26

fashiondays.ro

Jocul limbajului și comunicării

Dincolo de povestea polițistă din paginile cărții sale, Binet ne atrage atenția că ceea ce numim realitate e de fapt o construcție și reconstrucție continuă a gândurilor, percepțiilor, amintirilor și lucrurilor pe care le rostim / citim / scriem. Ca un joc, volumul lui Binet abundă în scene derulate cu rapiditate, despărțite de reflecții filosofice profunde sau simple panseuri demolate cu umor și inteligență de autor și de personajele sale. Însă protagoniștilor li se întâmplă lucruri care le declanșează paranoia supremă: aceea de a crede că au încetat să fie ființe vii în carne și oase, și au devenit personaje într-o poveste:

“La Bolonia, se culcă cu Bianca într-un amfiteatru de secol XVII și supraviețuiește unui atentat cu bombă. Aici, e cât pe ce să fie înjunghiat într-o bibliotecă de noapte de către un filosof al limbajului și asistă la o scenă de sex pe la spate, pe un fotocopiator, mai mult sau mai puțin mitologică. L-a întâlnit pe Giscard la Elysee, s-a intersectat cu Foucault într-o saună gay, a luat parte la o urmărire cu mașina la sfârșitul căreia a fost victima unei tentative de asasinat, a văzut un bărbat omorându-l pe un altul cu o umbrelă otrăvită, a descoperit o societate secretă unde le sunt tăiate degetele perdanților, a traversat Atlanticul ca să recupereze un document misterios. A trăit în câteva luni mai multe evenimente extraordinare decât ar fi crezut că poate trăi întreaga viață. Simon știe să recunoască romanescul atunci când îl întâlnește.”

A șaptea funcție a limbajului, p. 300

Vi s-a întâmplat vreodată să vă confruntați cu un episod din realitatea de zi cu zi și să exclamați: “Nu pot să cred, parcă suntem într-un film!”? Ei bine, e hilar și în același timp emoționant cum personajele lui Binet devin conștiente de granițele incerte ale propriilor percepții, de confuziile de tip realitate vs ficțiune la care suntem atât de susceptibili. Avalanșa de informație, “bulele” de pe rețelele sociale, fake news și fact checking și toți termenii pe care îi folosim ca să descriem lumea asta – formată aproape integral din comunicare, în toate formele ei – capătă noi înțelesuri dacă urmărim A șaptea funcție a limbajului.


watchshop.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: