FRAGMENT „Uimire”, de Richard Powers

Romanul Uimire, de Richard Powers, nominalizat la National Book Award și la Booker Prize 2021 a apărut zilele acestea în colecția Anansi World Fiction a editurii Pandora M și se găsește în librăriile online și fizice.

„Richard Powers se numără printre marii scriitori americani în viață. El scrie unele dintre cele mai frumoase fraze pe care le-am citit vreodată.“

Oprah Winfrey

„Uimire este un adevărat strigăt din străfundul sufletului. O poveste care te va bântui, despre o familie prinsă în penumbra doliului.“ The Washington Post

„Powers continuă să pună întrebări pline de îndrăzneală despre starea lumii în care trăim și despre efectele greșelilor noastre.“

NPR

FRAGMENT Uimire, Richard Powers

Dar e oare posibil să nu le găsim niciodată? Așezaserăm telescopul pe verandă, într-o noapte senină, de toamnă, la marginea uneia dintre ultimele pete de întuneric din estul Statelor Unite. Un întuneric atât de dens era o raritate și, adunat într-un singur loc, lumina cerul. Îndreptaserăm telescopul spre o deschizătură dintre copacii aflați mai sus de cabana noastră închiriată. Robin își întoarse privirea spre mine — fiul meu trist, altfel decât alții, care mai avea puțin și împlinea nouă ani, neîmpăcat cu lumea. 

— Întocmai, am răspuns eu. E posibil să nu le găsim niciodată. 

Mă străduiam mereu să-i spun adevărul, asta dacă-l știam și nu-i făcea rău. El oricum știa când mint. 

Dar sunt peste tot, nu? Ați dovedit asta. 

— Ei, dovedit e prea mult spus. 

Poate că sunt prea departe. E un drum prea lung până… acolo.

Flutura din mâini ca o morișcă atunci când nu-și găsea cuvintele. Poate și fiindcă se apropia ora de culcare. I-am pus mâna pe claia de păr roșcat. Culoarea ei — a lui Aly. 

— Dar dacă nu auzim niciun sunet de acolo? Ce înseamnă asta? 

Ridică o mână. Alyssa spunea că, în clipa în care băiatul se concentra, părea că aude cum îi merge mintea. Își miji ochii și privi lung în viroaga întunecată, plină de copaci, mai jos de cabană. Cu cealaltă mână își frecă gropița din bărbie — un obicei la care apela ori de câte ori își frământa mintea. Își freca gropița atât de tare, încât m-am văzut nevoit să-l opresc. 

— Robbie. Hei! Revino cu picioarele pe pământ. 

Întinse palma spre mine ca să mă liniștească. Totul era în regulă. Voia doar să mai cugete la întrebare încă un minut, refugiat în întuneric, cât încă mai era posibil. 

Dacă nu auzim nimic, niciodată? 

Am dat din cap, încurajator, spre omul meu de știință — să avem răbdare. Gata cu privitul stelelor în noaptea asta. Avuseserăm parte de seara cea mai senină, întrun loc cunoscut pentru ploile dese. Luna sângerie atârna plină pe linia orizontului, umflată și roșie. Prin cercul de copaci, atât de clară încât părea ușor de atins, Calea Lactee se revărsa — corpusculi nenumărați, plini de pete — întro albie neagră. Dacă rămâneai nemișcat, aproape că vedeai cum se învârt stelele. 

Adică nimic sigur. La asta mă refeream. 

Am râs. Mă făcea să râd cam o dată pe zi, dar bine. Câtă sfidare. Cât scepticism radical. Semăna atât de mult cu mine. Și cu ea. 

— Așa e, lam aprobat eu. Nimic sigur. 

Dar dacă am auzi un sunet, am înțelege o grămadă! 

— Cam așa ceva. 

Aveam timp să lămurim ce anume, acum însă era momentul să mergem la culcare. Robin se apropie de telescop ca să mai arunce o privire la miezul strălucitor al Galaxiei Andromeda. 

N-am putea să dormim afară în noaptea asta, tată?

Îl învoisem de la școală pentru o săptămână ca să-l aduc aici, în pădure. Se certase din nou cu colegii de clasă și avea nevoie de o ieșire. Nu-l adusesem atâta drum până în Munții Great Smoky ca săi refuz o noapte dormită în aer liber. 

Am intrat în cabană ca să ne pregătim de expediție. Parterul era o încăpere spațioasă, lambrisată, care mirosea a lemn de pin și șuncă. Bucătăria duhnea a prosoape umede și ipsos — miresmele unei păduri dintr-o zonă temperat continentală. Pe dulapuri erau lipite tot felul de bilețele: Filtrele de cafea deasupra frigiderului. Folosiți și alte vase, vă rog! Pe masa veche, de stejar, era deschisă o mapă spiralată verde, cu o grămadă de instrucțiuni: în caz de defectare a instalației de apă, unde se află cutia de siguranțe, numere de urgență. Fiecare comutator din cabană avea eticheta lui: Etaj, Scară, Hol, Bucătărie. 

Ferestrele înalte până la tavan dădeau spre ceea ce, a doua zi dimineață, avea să fie un lanț nesfârșit de munți. Două canapele rustice, scămoșate, flancau căminul din piatră, ornamentat cu șiruri de elani, canoe și urși. Le-am rechiziționat pernele mici și le-am întins pe verandă. 

Aducem și ceva de ronțăit? 

— Nu-i deloc o idee bună. Ursus americanus. Doi pe kilometrul pătrat și simt mirosul de arahide de aici și până în Carolina de Nord. 

Nu se poate! Robin ridică un deget. Mi-am adus aminte! 

Dădu fuga în cabană și se întoarse cu o cărțulie broșată: Mamiferele din Munții Great Smoky. 

— Pe bune, Robbie? E întuneric beznă aici. 

Îmi arătă o lanternă de urgență, cu dinam. Se arătase fascinat de cum o văzuse, dimineață, la sosire, și mă întrebase prin ce minune funcționează. Acum nu se mai sătura să producă singur electroni.

Ne-am instalat în tabăra noastră improvizată. Robin părea fericit, de fapt ăsta era și scopul acestei excursii deosebite. Culcați pe păturile întinse peste veranda din șipci, ușor lăsată, am spus cu voce tare, la unison, vechea rugăciune laică a mamei lui și am adormit sub cele patru sute de miliarde de stele ale galaxiei noastre.

Despre Richard Powers

Richard Powers (n. 1957, Illinois) și-a petrecut copilăria și adolescența în Thailanda, unde a devenit pasionat de muzică. La întoarcerea în SUA, a studiat fizica în facultate, apoi și-a schimbat radical specializarea, urmând cursuri de literatură. Este autorul a treisprezece romane, dintre care s-au remarcat Cel care cheamă ecoul (2006), câștigător National Book Award for Fiction și finalist Pulitzer Prize, și The Overstory (2018), Pulitzer Prize și finalist la Booker Prize, în curs de apariție în colecția Anansi. World Fiction.