Editura Corint invită părinții la atelierul online Arta de a fi părinte. Cum să nu-ți pierzi cumpătul, prilejuit de lansarea volumului Cum să nu-ți pierzi cumpătul, de Carla Naumburg, carte care-i ajută să găsească soluțiile potrivite pentru a rezolva situațiile delicate de comunicare cu copii.
Carla Naumburg identifică modalități eficiente prin care familiile pot gestiona situațiile stresante, abordările benefice în relația cu copiii. Obiceiurile și practicile pe care le recomandă autoarea sprijină părinții să fie mai calmi și mai răbdători, dar și mai fericiți, mai productivi și mai stăpâni pe aspectele importante ale vieții.
„Această carte le are pe toate, este plăcută, ușor de citit și conține informații de specialitate la care voi apela cu siguranță. E ca și cum ai petrece timp cu o prietenă înțeleaptă și amuzantă, care are toate răspunsurile la ea, dar este foarte modestă, în același timp. Pentru mine, se află deja în top cinci cărți de parenting pe care e musai să le citești!”
KATE ROPE, autoare și jurnalist The New York Times
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile cardinale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Subiectele abordate în cadrul atelierului pentru părinți
Workshopul care-l va avea ca invitat pe dr. Cristian Andrei va avea loc online joi, 16 martie, de la ora 20 și este un eveniment deschis publicului de pretutindeni, la care poate participa oricine, înscriindu-se cu ajutorul formularului online. De asemenea, discuția va putea fi urmărită pe pagina Facebook a editurii.
Câteva dintre subiectele care vor fi discutate în cadrul atelierului, dilemele care îi frământă și provoacă pe părinți dintotdeauna și care au inevitabil repercusiuni în relații pe termen lung cu copii, sunt
- Ce faci când copilul este absent sau obraznic?
- Ce faci când copilul îți testează limitele?
- Cum să detașezi oboseala sau stresul tău de marile lui întrebări?
- Cum să valorizezi preferințele și pasiunile copilului?