MARILE SPERANȚE Creatorul Peaky Blinders și Olivia Colman despre serialul adaptat după romanul lui Charles Dickens

Creatorul serialului Great Expectations / Marile Speranțe, Steven Knight, faimos pentru Peaky Blinders, și celebra actriță Olivia Colman au dezvăluit detalii despre adaptarea capodoperei literare a lui Dickens, difuzată zilele trecute în premieră de Hulu și BBC.

Povestea despre maturizare scrisă de Charles Dickens a fost adaptată pentru televiziune și cinema de peste douăzeci de ori, BBC realizând serii inspirate de roman de cinci ori. Cele mai celebre ecranizări au fost cea din 1948 și, mai recent, cea regizată de Alfonso Cuaron în 1998, care a adus laolaltă o distribuție de staruri – Robert de Niro, Gwyneth Paltrow, Ethan Hawke și Anne Bancroft.

farmec.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Despre „Marile speranțe”, cartea și filmul

„Great Expectations” spune povestea maturizării lui Pip, un orfan care tânjește după o soartă mai bună. O răsturnare de situație și mașinațiunile misterioasei și excentricei Miss Havisham îi dezvăluie o lume întunecată a posibilităților. Dincolo de marile speranțe cu care el însuși trăiește și pe care ceilalți le au de la el, Pip va trebui să afle care este adevăratul cost al acestei noi lumi și dacă aceasta îl va face omul care își dorește să fie. O critică a sistemului de clase, romanul lui Dickens a fost publicat în 1861, după ce mai întâi a fost lansat ca foileton, începând din decembrie 1860.

epantofi.ro

Steven Knight este și producător executiv al seriei limitate, alături de Tom Hardy, Ridley Scott, Dean Baker, David W. Zucker și Kate Crowe. Brady Hood și Samira Radsi sunt regizori. „Great Expectations” este produs de FX Productions în asociere cu BBC, Scott Free și Hardy Son & Baker.


„Cred că, în cazul oricărui mare scriitor precum Dickens, problemele și subiectele pe care le abordează vor fi mereu atemporale. Nu vor fi doar de epocă, ci vor fi despre condiția umană. Ceea ce nu am vrut să fac – și cred că Dickens nu a încercat niciodată să facă – a fost să fac ceva foarte politic. El nu a bătut niciodată toba, ci doar spunea „iată ce se întâmplă”, iar oamenii puteau să tragă propriile concluzii. Nu puteai să scrii despre anumite lucruri în vremea lui Dickens: anumite elemente de sexualitate, crimă, nesupunere față de coroană și stat. Ceea ce am încercat să fac a fost să-mi imaginez ce ar fi făcut Dickens, dacă ar fi scris povestea acum și ar fi avut libertatea de a merge în acele locuri mai întunecate? Dacă ar fi fost liber să scrie despre lucrurile care se întâmplau și despre care nu avea voie să scrie.”

STEVEN Knight pentru BBC

„Prima dată când am citit scenariul lui Steven Knight, mi s-a părut mult mai întunecat decât ceea ce îmi aminteam din școală. Erau destule palme la fund, pe care nu mi le aminteam din originalul lui Dickens. Au fost vreo câteva schimbări și mi s-a părut destul de captivant.”

Olivia Colman

Seria limitată în șase episoade a avut premiera pe 26 martie, exclusiv pe Hulu în SUA și pe BBC în Marea Britanie. La nivel internațional, poate fi urmărit pe Star+ în America Latină și pe Disney, la o dată deoacamdată neanunțată.

answear.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: