ȘTIRI Corul Madrigal în premieră la Spotlight Festival 2023

Anul acesta, jocurile de lumini și sunetele se întâlnesc pe bulevardele centrale bucureștene la Spotlight Festival 2023. Evenimentul sărbătorește cei 60 de ani de excelență în muzică ai Corului Madrigal cu o sesiune de video mapping pe fațada Teatrului Odeon, inspirată de un fragment care va fi interpretat de ansamblul muzical.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Corul Madrigal în premieră la Spotlight Festival

Participarea Corului Madrigal la evenimentul stradal este o noutate absolută, iar melodia „Sârba pe scaun” de Alexandru Pașcanu va fi universul sonor al momentului de artă vizuală.

Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight oferă experienţe multimedia, în spațiile deja cunoscute de fanii evenimentului, dar şi în alte locații de pe Calea Victoriei sau la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Tema ediției 2023 este Geometry of the City și îşi propune să folosească liniile oraşului în trei zile de spectacole de lumină, culoare şi sunet. Între 21 şi 23 aprilie, clădirile cele mai frumoase din Bucureşti vor prinde viaţă prin video mapping, locuri iconice ale capitalei vor fi încărcate cu instalaţii multimedia, iar statuile animate prin proiecţii artistice de lumini. Traseul Spotlight se deschide la intersecţia Calea Victoriei cu Piața Amzei și continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu un ultim punct focal în Centrul vechi, la ARCUB.

noriel.ro

Program Spotlight

Jocurile de lumini vor începe zilnic de la ora 19.30 și se încheie la ora 23.00. Detalii complete despre program și instalațiile de la Spotlight 2023 vor fi disponibile în curând pe spotlightfestival.ro.

Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Despre Corul Madrigal

Evenimentul realizat de Corul Madrigal în cadrul Spotlight Festival 2023 se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, o serie amplă de proiecte speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, un simbol al constanței artistice naționale și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.

Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato-lui, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare.

Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

answear.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: