„Străzi deschise” revine în centrul Bucureştiului cu spectacole de teatru, numere de acrobaţie şi ateliere organizate de cercetași, între 20 şi 21 mai, pe Calea Victoriei. În Premieră la „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, „Festivalul luminii” organizat de Cercetaşii României aprinde sâmbătă, 20 mai, peste 5000 de lumini pe traseul pietonal de pe Calea Victoriei.
Calea Victoriei va fi iar pietonală în weekendul 20-21 mai, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între 10:00 şi 22:00.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Program „Străzi deschise” pe Calea Victoriei | 20-21 mai 2023
Teatrul „Ion Creangă” este prezent în acest weekend în programul „Străzi deschise”, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, cu spectacolul interactiv şi educativ „Magia ghicitorilor” în care giumbuşlucurile alternează cu întrebări care hrănesc curiozitatea, antrenează logica şi dezvoltă capacitatea de înţelegere. Alături de amfitrionii distracţiei, actorii Cezar Vlad Popescu și Oliviu-Cristian Bughiu, copiii sunt încurajaţi să pună o mulţime de întrebări şi să descopere împreună răspunsurile.
Un moment special al programului din acest weekend este „Festivalul Luminii” pregătit de Cercetaşii României. Pentru prima dată la „Străzi deschise”, „Festivalul Luminii” va aprinde sâmbătă, 20 mai, în jurul orei 20.00, peste 5000 de gulguţe (cutiuţe cu lumânări) pe Calea Victoriei, între Memorialul Renaşterii şi Cercul Militar. Tot în cadrul festivalului, publicul „Străzi deschise” este invitat să participe la atelierele educative şi creative organizate în intervalul orar 17:00-21:30, în mai multe puncte de pe traseul pietonal: Memorialul Renaşterii, Piaţa Revoluţiei, Biserica Kretzulescu, Hotel Novotel, Teatrul Odeon şi Cercul Militar.
Marionetele Teatrului de Animaţie Ţăndărică revin la „Străzi deschise 2023” cu o nouă rundă de spectacole sâmbătă, 20 mai, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României. Spectacolul de acrobaţie şi paradă al artiștilor de la Circul Metropolitan Bucureşti în zona Memorialului Renaşterii aduc magia pe bulevard.
Expoziția World Press Photo Romania prezintă, în Piaţa Universităţii, cele mai interesante fotografii documentare şi de jurnalism ale anului. Expoziția cuprinde 120 de fotografii ce surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina și impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice și protestele civile din jurul lumii.
Restricții rutiere
Calea Victoriei | În weekendul 20-21 mai 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia în ziua de sâmbătă spre duminică) începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranță, pe străzile unde nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.
STRĂZI DESCHISE 20 – 21 MAI 2023
SÂMBĂTĂ, 20 MAI 2023
Calea Victoriei – Muzeul Național de Istorie a României
17:00 – 18:00: Magia ghicitorilor – spectacol interactiv (Teatrul Ion Creangă)
Calea Victoriei – între Cercul Militar Naţional şi Memorialul Renaşterii
17:00 – 21:30: Festivalul luminilor – iluminarea bordurilor cu gulguţe, ateliere educative şi creative (Organizaţia Naţională „Cercetaşii României)
Calea Victoriei – Memorialul Renaşterii
17:00 – 17:40: Spectacole de circ – spectacole acrobaţii, parada personajelor Circului Metropolitan Bucureşti (Circul Metropolitan Bucureşti)
Calea Victoriei – Muzeul Național de Artă al României
18:00 – 19:20: spectacole de teatru (Teatrul de Animaţie Ţăndărică)
18:00 – 18:05 Liliana Gavrilescu – „Lady C”
18:05 – 18:10 Ioan Brancu – „Mambo Nr. 5”
18:10 – 18:15 Daniel Stanciu – „Vasilache – Artist din lume”
18:15 – 18:20 Adrian Lefter – „Master Winnie „
18:20 – 18:25 Liliana Gavrilescu – „Baba Veta”
18:25 – 18:30 Ioan Brancu – „Lebăda roşie”
18:30 – 18:35 Daniel Stanciu – „Vasilache şi Mărioara, dansatori de bâlci”
18:35 – 18:40 Adrian Lefter – „Hopkins pe val”
18:40 – 18:45 Liliana Gavrilescu – „Rosina”
18:45 – 18:50 Ioan Brancu – „Mioriţa”
18:50 – 18:55 Daniel Stanciu – „Vasilache şi Mărioara, talente culinare”
18:55 – 19:00 Adrian Lefter – „Nu lăsa copilul la volan”
19:00 – 19:05 Liliana Gavrilescu – „Clovnul”
19:05 – 19:10 Ioan Brancu – „Câinele albastru”
19:10 – 19:15 Daniel Stanciu – „Vasilache şi musafirii nepoftiţi”
19:15 – 19:20 Adrian Lefter – „Partenerul de joacă”
Piața Universității
10:00 – 22:00: World Press Photo – expoziție de fotografie (Fundația Eidos)
DUMINICĂ, 21 MAI 2023
Calea Victoriei – Muzeul Național de Istorie a României
11:00 – 12:00:Magia ghicitorilor – spectacol interactiv (Teatrul Ion Creangă)
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu Cesianu
10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” – expoziții(Muzeul Municipiului Bucureşti)
Piața Universității
10:00 – 22:00: World Press Photo – expoziție de fotografie (Fundația Eidos)