Australia, vacanță, familie, thriller
Romanul lui Adrian McKinty, Insula, e genul acela de poveste care începe cu o vacanță într-un loc de vis și sfârșește cu girofaruri de ambulanțe și mașini de poliție care au ajuns la locul faptei – cum se întâmplă în thrillere – abia după ce eroina plăpândă a reușit deja să îi învingă pe cei răi.
Cu alte cuvinte, Insula nu-i o carte care să îl scoată de tot pe cititorul profesionist de literatură thriller din ABC-ul genului, când știi de la început că victima va trebui să confrunte singură pericolele și că asta e condiția pentru ca binele să învingă la final. Dar McKinty reușește să facă în Insula ceea ce a făcut și în prima lui carte publicată la noi, Lanțul: să te țină în priză, capitol după capitol, până la deznodământ.
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Cum să citești (mai nou) un thriller
Pe copertele cărților de suspans sunt scrise recomandări elogioase de la alți autori de gen sau publicații recunoscute pentru recenziile lor, precum și câteva propoziții care îți rezumă despre ce e cartea. Dacă văd că un autor e recomandat, de exemplu, de Stephen King, voi fi interesat imediat de carte. Însă rezumatul de pe coperta a patra dă niște spoilere care te lasă dezumflat. Asta e, în opinia mea, cea mai păguboasă cale de a-l atrage pe cititorul versat în lumea poveștilor cu mistere. Ca să mă pot bucura de lectură, să fiu surprins și captivat, evit să citesc vreun detaliu și în schimb răsfoiesc câteva pagini sau caut să citesc acele recenzii care nu dezvăluie detalii esențiale despre poveste.
Așa că tot ce am de gând să vă dezvălui despre romanul lui McKinty e în paragraful următor, pe care îl însoțesc cu promisiunea că veți avea o după-amiază și o seară captivante, călătorind în Australia cu Heather Baxter, proaspătul ei soț și cei doi copii ai acestuia.
Heather are 24 de ani și e maseuză. Are o idilă ca în povești cu un medic ortoped realizat, mult mai matur decât ea (42) de ani, rămas văduv, cu doi copii adolescenți care au dificultăți în a o accepta pe noua soție a tatălui lor. Familia pleacă la o conferință medicală în Australia, pretext pentru o vacanță exotică în care Heather să se integreze mai bine în noua ei familie și să experimenteze rolul de mamă. Într-o zi, cei patru protagoniști hotărăsc să viziteze o insulă privată, ignorând niște semnale subtile pe care autorul le strecoară în text. Ceea ce urmează e de neimaginat, o zi de relaxare se va transforma într-o luptă disperată pentru supraviețuire, iar Heather va fi nevoită să-și testeze toate limitele știute și neștiute și să folosească amintiri și cunoștințe aparent inutile din copilărie pentru a se salva, pe sine și pe cei dragi.
Citim suspans pentru că ne învață lucruri
Cred că ne plac poveștile precum Insula lui Adrian McKinty deoarece oamenii obișnuiți puși în situații limită putem fi oricare dintre noi. Eroina lui nu are puteri supranaturale, nu a activat în trupele speciale, nu are vise premonitorii sau vreo trăsătură de super erou. Însă în biografia ei se găsesc ingredientele de care are nevoie pentru a ieși din situații aparent imposibile, iar plăcerea de a o însoți în aventurile ei îți dă confortul că și tu, confruntat cu pericole similare, ai putea face față cu brio. De asta citim thrillere, ca să ne distrăm pagină cu pagină, dar și ca să învățăm mereu lucruri și situații noi – și foarte verosimile – din lumea care ne înconjoară.
Realizez că printre lecturile noastre recente s-au găsit mai multe thrillere publicate la editura Litera. Fiindcă toate au fost cărţi de care ne-am bucurat la vremea lor, cred că nu veți fi dezamăgiți de aparițiile de gen de la ei și vă dau link-uri către recenziile pe care le-am scris (jur că nu-mi aduc aminte să fi dat spoilere în niciunul dintre articole 😊)
Jeanine Cummins, Pământ american
Fuga unei mame din calea unui lord al drogurilor, pe ruta imigranților sud-americani, spre pământul făgăduinței.
Alex Michaelides, Fecioarele
Un profesor idolatrizat de studentele sale într-un cult straniu, o serie de crime tulburătoare și mistere nedezlegate în lumea universitară britanică.
Nita Prose, Camerista
O tânără nevinovată și neobservată de ceilalți e prinsă fără să vrea într-o cursă pentru a descoperi secretul unei crime îngrozitoare.
Lisa Taddeo, Animal
Un roman al feminității dezlănțuite, cu o tânără pentru care răzbunarea e unicul drum spre eliberarea de demonii trecutului.