ȘTIRI Scriitorul Salman Rushdie, supraviețuitor al unei tentative de omor, onorat cu premiul PEN Centenary Courage

Salman Rushdie a primit zilele trecute, la Gala Literară 2023 PEN America din New York, PEN Centenary Courage Award. Aceasta a fost prima sa apariție publică, de când a fost grav rănit într-un atac cu cuțitul, în urmă cu nouă luni.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

“Lupta continuă!”

Rushdie s-a adresat celor 700 de invitați de la Muzeul American de Istorie Naturală reafirmând poziția sa dintotdeauna, respectiv credința că misiunea sa de a proteja libertatea de exprimare nu a fost niciodată „mai importantă”. Într-o perioadă de interdicții de carte și de cenzură, el a lansat un apel la acțiune:

„Terorismul nu trebuie să ne terorizeze. Violența nu trebuie să ne descurajeze. La lutte continue. La lutta continua.
Lupta continuă”.

A fost o revenire emoționantă pe scenă pentru Rushdie, un apărător neobosit al scriitorilor persecutați și al libertății de a scrie, în timp ce el însuși a fost amenințat cu moartea pentru lucrurile pe care le-a scris.

Rushdie a spus că acceptă premiul și în numele „eroilor” care s-au grăbit să intre pe podiumul Institutului Chautauqua și l-au imobilizat pe atacatorul său, care l-a înjunghiat în mod repetat, în 12 august 2022.

„Dacă nu ar fi fost acești oameni, mai mult ca sigur nu aș fi stat astăzi aici. Eu am fost ținta în acea zi, dar ei au fost eroii. Curajul, în acea zi, a fost numai al lor. Le datorez viața mea”.

epantofi.ro

Actualul președinte al PEN America, dramaturgul și romancierul Ayad Akhtar, l-a numit „iubitul nostru Salman Rushdie” și a spus că organizația îl onorează

„Pentru ceea ce a reprezentat și continuă să reprezinte și a ceea ce reprezintă în mod fundamental această organizație. Libertate. Libertatea de a gândi, libertatea de a vorbi, libertatea de a cerceta, libertatea de a da sens realității fără a se supune dogmelor, indiferent de consecințe. A lărgit capacitățile imaginative ale lumii și cu un cost atât de mare pentru el însuși.”

Rushdie, care luna viitoare împlinește 76 de ani, și-a început strânsa asociere cu PEN America, atunci când autorul câștigător al premiului Booker a ieșit în public, după mai bine de un deceniu de viață petrecut ca fugar, după fatwa (apel la crimă) lansat în 1989, de către teocrația iraniană din cauza romanului său „Versetele satanice”.

Scriitorul a fost președintele PEN America în perioada 1924-2006 și a cofondat Festivalul World Voices al organizației, un eveniment anual de primăvară care aduce împreună scriitori internaționali la New York și Los Angeles.

Gala PEN este un eveniment de prestigiu care reunește scriitori faimoși, apărători ai drepturilor omului, personalități culturale și campioni ai misiunii PEN America de a apăra și celebra libertatea de exprimare. Evenimentul este un punct culminant al calendarului social din New York, care mobilizează sprijin pentru programele literare și de advocacy ale PEN America din Statele Unite și din întreaga lume.

perfect-tour.ro

Documentare articol via PEN.ORG.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: