Fete strălucitoare, de Lauren Beukes, mi-a amintit de una dintre cărțile mele preferate, Povestea lui Lisey (Stephen King). Ambele romane sunt încărcate de suspans foarte atent dozat, iar lectura se aseamănă cu recompunerea unui puzzle imens, din care găsești cu încetinitorul piesele alăturate.

Astfel de cărți sunt o provocare pentru cititori, care trebuie să muncească puțin, ca niște detectivi amartori, la descoperirea indiciilor și găsirea criminalului. Pentru că despre un criminal, unul aproape imposibil de prins, și despre victimele sale, fete speciale pe care le pândește îndelung înainte să le ucidă, este vorba în Fete strălucitoare.

Fără spoliere, despre o carte cu mult întuneric

Fete strălucitoare nu este o carte pentru cei care întorc privirea la scenele tari – detaliile despre crime, senzațiile și sentimentele fetelor ucise și ale ucigașului sunt grafice – efect al experienței în jurnalism și în cinematografie a lui Lauren Beukes. Povestea creată de ea a ajuns deja pe ecrane (Apple TV), într-o serie care o are ca protagonistă pe Elizabeth Moss, cea care a dat viață unui alt personaj fabulos și faimos, June din Povestea Slujitoarei. Un personaj foarte vulnerabil și puternic deopotrivă, asemănător femeii care conduce narațiunea și ancheta în Fete strălucitoare.

Deși încadrat ca thriller SF, romanul a câștigat premiul cel mai bun horror, acordat de  British Fantasy Society’s August Derleth Award. Asta pe lângă celelalte distincții precum Critics Best Novel Award acordat revista The Strand, Thriller of the years sau Exclusive Books Readers Choice Award. Le-am notat ca semnal al faptului că romanul a fost apreciat deopotrivă de cititori și de critică.

După atâtea avertismente, ori sunteți foarte curioși, ori ați plecat…? Nu plecați!

Curioșii mor repede?

Nu în cartea asta. Curioșii – mai precis curioasele – nu mor repede în niciun fel la care te-ai putea gândi. Nu mor repede pentru că prima lor întâlnire cu bărbatul care le va lua viața are loc în copilărie și este un eveniment care le va urmări ca o presimțire a unui destin teribil – care dealtfel se va adeveri. Și nu mor repede, fiindcă nu sunt lăsate să moară repede. Ucigașul lor este genul care nu face deloc economie de la a se lăsa să simtă (savureze, brrr) fiecare clipă din calvarul pe care-l produce trupurilor fetelor care se zbat pentru viață.

Mai presus de toate este Kirby, jurnalista începătoare care se încăpățânează să nu moară, ajutată de autoare și de cel mai bun prieten al omului, după pisică. (Da, da, acest articol conține reclame ascunse la mâțe.)

Deși editorii cărții dezvăluie din prezentarea romanului care e schepsisul cu criminalul, eu n-am să-l scriu aici, de dragul celor ca mine, pentru care plăcerea lecturii înseamnă și să descopere ei înșiși intriga. Cum reușește o ființă umană, aparent fără puteri speciale, să ucidă atâtea femei de-a foarte lungul anilor, fără să fie vreodată suspectat sau prins, în ciuda faptului că nu se ferește deloc atunci când li se arată pentru prima oară și mai mult decât atât – le lasă și câte un suvenir?

Ce pot să mai spun fără să vă dau spoilere – ce fiori să-ți mai dea un thriller, dacă știi deja ce urmează? – este că printre poveștile fetelor strălucitoare și ale Casei misterioase în care se petrec scenele cele mai intense și mai pline de suspans, Beukes a țesut și o poveste de dragoste (aproape improbabilă) între eroină și jurnalistul care-i e mentor și care până la final va deveni…? Cine știe? Și iată cum experiența profesională a lui Beukes se împletește cu ficțiunea!

Thriller. Horror. Avenger.

Una dintre poveștile fetelor ucise o are ca protagonistă pe Jane. Dar numele lui Jane, nu e Jane, acesta este doar un cod care le spune femeilor gravide fără voie că există o Jane care le va ajuta. Și astfel afli, dintr-o carte care nu părea deloc bazată de evenimente reale, că nu doar comunismul a mutilat viețile femeilor, după judecata și poftele celor care cu jumătate de secol în urmă decideau aproape tot despre lume și viață – bărbații. SUA a avut proprii decreței și implicit rețele ilegale de avorturi. Cea fondată de studenta americană Heather Booth s-a numit Jane Collective și se asigura că femeile tinere, sărace și /sau vulnerabile aveau acces la proceduri medicale sigure și accesibile. Janele au fost active în Chicago, în anii 60 – 70, perioadă în care, pentru a face întrerupere de sarcină, chiar și în cazuri în care graviditatea îți punea în pericol sănătatea și viața, era necesar să obții aprobarea unei comisii speciale. Formate mai ales din… bărbați. 

Beukes nu intră în (multe) detalii tehnice despre cum se petreceau lucrurile atunci, dar face mai mult și mai bine de atât. Spune povestea emoționantă a unei fete care are nevoie de ajutor și a unei Jane care sfârșește rău, încercând și reușind să o salveze. Te face curios/-oasă să descoperi mai mult. La mine descoperirea a venit chiar înainte să apuc să investighez subiectul. Răsfoiam într-o seară noutățile de pe HBO Max și am dat peste Rețeaua Jane, cu Elizabeth Banks și Sigourney Weaver în rolurile principale – foarte bun filmul! Și tot pe HBO e și documentarul (Jane) pe același subiect.

Înapoi la cartea cu fete strălucitoare. Romanul lui Lauren Beukes, scris cu zvâc, cu multă atenție la detalii și cu o pricepere narativă care te face să uiți că ești într-o carte, nu la film, spune o poveste înfiorătoare, însă foarte bine echilibrată, despre violența împotriva femeilor. Pare să aibă, pe lângă scopul de a (te) înfiora, o misiune mai înaltă. Aceea de a atrage atenția asupra acestui Bărbat aparent nemuritor care tot curmă viețile femeilor și scapă iar și nepedepsit, o traducere în ficțiune a prădătorilor reali, care adesea și-au trăit liniștiți și în libertate viețile, în timp ce victimele lor lăsau în urmă familii stupefiate de neputință și durere. Sunt multe feluri în care femeile vorbesc în literatură despre suferința și pierderea celor ca ele. Unele scriu memorii, altele jurnale, unele ficțiuni realiste, iar altele își pun feminitatea la lucru într-un thriller care poate fi despre un criminal în serie, dar este despre cea care i-a venit de hac și despre viețile nescrise ale fetelor care nu mai sunt. Fete strălucitoare.

Fragment Fete strălucitoare

Strânge în palmă poneiul de plastic oranj din buzunarul sacoului. E umed de năduşeală în mâna lui. E miezul verii aici, mult prea cald pentru cum e el îmbrăcat. Dar a învăţat să-şi pună o uniformă pentru acest scop; jeanşi, în special. Face paşi mari – un bărbat care merge pe jos pentru că trebuie să ajungă undeva, în pofida faptului că şchioapătă de un picior. Harper Curtis nu este un hoţ. Iar timpul nu aşteaptă pe nimeni. Decât atunci când vrea.

Fata stă picior peste picior pe pământ, genunchii ei sunt albi, osoşi ca nişte cranii de păsări şi pătaţi de iarbă. Îşi ridică privirea la zgomotul ghetelor lui scrâşnind pe pietriş, dar numai atât cât el să-şi dea seama că are ochi căprui, sub ciuful acela de cârlionţi neglijenţi, după care îl ignoră şi se întoarce la ale ei.

Harper e dezamăgit. Îşi închipuise, pe când se apropia, că ar putea fi albaştri; culoarea lacului în larg, când linia ţărmului dispare şi te simţi ca în mijlocul oceanului. Căprui e culoarea apei nu foarte adâncă de la mal, când noroiul e răscolit tot şi nu poţi să vezi căcat de căcat.

— Ce faci? zice el, punând vioiciune în glas.

Se lasă pe vine lângă ea, în iarba tocită. Pe cuvânt, n-a mai văzut niciodată un copil cu un păr atât de haotic. De parcă ar fi fost învârtită în vârtejul ei personal de praf, unul care a amestecat şi mulţimea gunoaielor risipite în jurul ei. O adunătură de cutii de tablă ruginite, o roată de bicicletă ruptă, aplecată într-o parte, cu spiţele ieşite în afară.

Atenţia ei e concentrată pe ceaşca de ceai ciobită, întoarsă cu fundul în sus, ceea ce face ca florile argintii de pe buză să dispară în iarbă. Toarta e ruptă, în locul ei au rămas doar două cioturi boante.

— Ai invitaţi la ceai, drăguţă? încearcă el din nou.
— Nu e un ceai cu invitaţi, murmură ea în gulerul ca nişte petale de flori al bluzei pepit.