EXCLUSIV Topul topurilor de carte. Cele mai apreciate cărți de ficțiune și non-ficţiune în Occident în 2023

Atâtea topuri și liste se fac pe final de an, încât ne-am pus întrebarea: care sunt – cu adevărat – cele mai apreciate cărți din lumea largă? Am analizat deci recomandările, listele și topurile făcute în 2023 de douăzeci și șapte de publicații influente de presă, cultură și divertisment, instituții și organisme internaționale (pe care le-am enumerat integral la finalul articolului). Acestea au făcut 697 de recomandări de cărți de ficțiune și non-ficțiune.

Din aceste sute de titluri și autori am ales cele mai apreciate cinci cărți de ficțiune și cinci cărți de non-ficțiune (după numărul de recomandări primite). La cât interes au trezit și câte laude au primit, titlurile de mai jos merită luate în considerare pentru lista de lectură 2024.

cartepedia.ro

De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

FICŢIUNE

Zadie Smith, Impostorul

Intens aclamată pentru ultimul său roman, Zadie Smith ne e cunoscută de când am scris despre romanul său Swing Time. În Impostorul (ed. Litera, 2023, traducere de Adriana Bădescu), Smith portretizează societatea divizată în care trăim, folosind cu originalitate pretextul unui scandal din epoca victoriană. Frescă socială, dar și o privire îndrăzneață în profunzimile naturii umane, Impostorul e un regal de literatură. Cartea e redusă pe site-ul editurii cu 40% zilele acestea.

(Impostorul a fost remarcată drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de către: Boston Globe, Chicago Tribune, Slate, Library Journal,  The Economist, New Yorker, New York Times, Financial Times, BookPage, Washington Post sau Oprah Daily)

Catherine Lacey, Biography of X

Catherine Lacey construiește în Biography of X o istorie contrafactuală în care sudul rasist al S.U.A. s-a desprins de federația americană după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și o poveste intimă despre două lesbiene a căror căsnicie se sfârșește prin moartea bruscă a uneia dintre ele. X a fost o artistă controversată iar CM, văduva ei, vrea să-i onoreze memoria printr-o biografie. Dar istoria vieții lui X, un puzzle de secrete, trădare și mister, se dovedește surprinzătoare chiar și pentru cea care i-a fost soție.

(Biography of X se regăsește în topurile Vanity Fair, Chicago Tribune, Time, NPR – radioul public american, L.A. Times, Vulture, Esquire, New Yorker, New York Times, Powell’s Books sau Publishers Weekly).

James Mc Bride, The Heaven & Earth Grocery Store

Evreii, cetățenii de culoare și imigranții europeni dintr-un mic oraș din Pennsylvania își duc viețile  – cu conflictele, prieteniile, luptele, solidaritățile și diferențele lor – într-o comunitate ce încapsulează America, dacă nu chiar lumea. Cartea lui McBride te face vecin cu personajele, te transportă pe verandele lor, te face părtaș la polifonia de etnie, religii și politică din acest mozaic de existențe umane.

(The Heaven & Earth Grocery Store a fost apreciată de scriitori precum Ann Patchett sau Harlan Coben și publicații sau entități precum Boston Globe, Time, NPR, Slate, New York Times, BookPage, Washington Post, Oprah Daily sau Kirkus Reviews.)

farmec.ro

Nana Kwame Adjei-Brenyah, Chain-Gang All-Stars

Aceasta e, în aparență, o poveste SF cu prizonieri-gladiatori într-un sistem concentraționar al viitorului. În fapt, romanul de debut al tânărului scriitor american Nana Kwame Adjei-Brenyah examinează cu acuratețe o realitate a prezentului. Sistemul penitenciar american, cu rasismul său endemic, cu predilecția pentru un capitalism al pușcăriilor private și al încarcerării în masă pentru profit pune sub semnul întrebării pretențiile unei societăți care clamează libertatea ca valoare esențială.

(Chain-Gang All-Stars este finalistă a National Book Award 2023 și se regăsește în listele celor mai bune cărți din 2023 întocmite de Paste Magazine, Chicago Tribune, Esquire, New York Times, Chicago Public Library, Powell’s Books, Washington Post, ș.a.)

Paul Murray, The Bee Sting

Nominalizat la Booker Prize 2023, romanul lui Paul Murray este o saga de familie irlandeză, o poveste cu accente tragicomice despre secretele și uzura vieții de familie. Este a patra carte a lui Paul Murray, respectiv al doilea său roman nominalizat la Booker Prize, după Skippy Dies (2010).

(The Bee Sting a fost considerată printre cele mai bune cărți din 2023 de către Time, The Economist, New Yorker, New York Times, New York Public Library, Washington Post, Kirkus Reviews, etc.)

NON-FICŢIUNE

Jonathan Eig, King: A Life

Explorator al vieților unor celebrități precum Al Capone, Lou Gehrig sau Muhammad Ali, jurnalistul american Jonathan Eig a lansat anul acesta una dintre cele mai așteptate biografii, povestea unui monstru sacru al luptei pentru libertate – Martin Luther King. Volumul documentat excepțional aduce noutăți despre originile și tinerețea lui King, relația cu soția sa, precum și documente inedite desecretizate de FBI. Eig îl portretizează pe King atât ca un curajos erou al activismului civic, cât și ca pe un om adesea frământat de slăbiciunile și neajunsurile proprii.

(King: A Life a figurat pe lista lungă a nominalizărilor în categoria non-ficțiune a National Book Award. A fost lăudată de criticii Boston Globe, Chicago Tribune, Time, The Economist, The New Yorker, The New York Times, BookPage sau Washington Post.)

flanco.ro/

Safiya Sinclair, How To Say Babylon

O impresionantă mărturie despre libertate, feminitate și literatură, cartea de memorii a  poetei Safiya Sinclair prezintă existența autoarei de la o copilărie petrecută într-o sectă rastafariană opresivă la viața de tânără femeie eliberată de rigiditatea unei familii patriarhale și devenită independentă cu ajutorul miraculos al cărților și al educației.

(How To Say Babylon e considerată remarcabilă de către revistele Time, Vanity Fair, Vulture, The Atlantic, Powell’s Books sau ziarele New York Times și Washington Post.)

David Grann, The Wager: A Tale of Shipwreck, Mutiny and Murder

O carte de David Grann este cea care a inspirat unul dintre cele mai dezbătute filme din 2023 și tot David Grann e câștigătorul premiului cititorilor Goodreads pentru cel mai apreciat volum din categoria istorie-biografie. The Wager împletește istoria naufragiului misterios al unei nave de război britanice în secolul XVIII cu o poveste de supraviețuire în ritmul captivant al unui thriller.

(Volumul a fost remarcat în paginile Boston Globe, NPR’s Fresh Air, Esquire, The Economist, New York Times, Chicago Public Library, BookPage, Washington Post, ș.a.)

epantofi.ro

Naomi Klein, Doppelganger: A Trip into the Mirror World

Greu de categorisit, cartea lui Naomi Klein (celebră la nivel global pentru analizele ei extrem de pertinente din volume precum Doctrina șocului sau Asta schimbă totul, ambele apărute în română la editura Vellant), ne pune în fața unei situații inedite: ce ai face dacă te-ai trezi într-o bună zi cu un tiz de pe rețelele sociale, dar o persoană ale cărei idei și opinii sunt total opuse cu ale tale, creând confuzie între cei care te cunosc și te admiră? Premisa cărții este tocmai o pățanie a autoarei, care a fost adeseori confundată pe internet în ultimii ani cu o altă Naomi (Wolf), o adeptă ferventă a teoriilor conspirației și ideologiei de extremă dreaptă. Această situație este pretextul pentru o analiză a autoarei asupra societății fragmentate, invadate de știri false și influenceri care plantează dezinformare și manipulare în rândul publicului.

(Doppelganger: A Trip into the Mirror World figurează printre cele mai bune volume de non-ficțiune ale anului 2023 în topurile Vulture, Slate, Boston Globe, Powell Books, New York Times, Esquire sau Time.)

John Vaillant, Fire Weather: A True Story From A Hotter World

O altă carte din lungul șir al avertismentelor dezastrului climatic, volumul lui John Vaillant analizează unul dintre cele mai devastatoare incendii forestiere din America de Nord și pune în context puterea acumulată de către companiile petroliere, nașterea științei despre schimbări climatice și dramele personale ale oamenilor afectați de o lume tot mai instabilă pe fondul încălzirii climei.

(Fire Weather a fost finalistă la National Book Award și figurează în top cărți 2023 la publicații prestigioase precum Time, New Yorker, New York Times, Slate sau Washington Post.)

Pentru realizarea acestui top al celor mai bune cărți din 2023 am analizat listele de titluri notabile ale următoarelor publicații și premii literare: BookPage, Boston Globe, Chicago Public Library, The Economist, Esquire, Financial Times, Kirkus Reviews, Library Journal, National Book Award, New York Public Library, New York Times, New Yorker, NPR, Oprah Daily, Paste Magazine, Powell’s Books, Publishers Weekly, Slate, The Atlantic, The Booker Prize, Time, Vanity Fair, Vulture, Washington Post, Women’s Prize for Fiction.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Cartea de ficțiune a anului – alegerea Răsfoiala

Cartea de non-ficțiune a anului – alegerea Răsfoiala

Cartea românească a anului – alegerea Răsfoiala

viataverdeviu.ro


Lasă un comentariu