ȘTIRI Elif Shafak a fost amendată pentru plagiat de un tribunal din Turcia.

Elif Shafak, romanciera și eseista britanică de origine turcă, cunoscută mai ales pentru romanele Bastarda Istanbului, Cele patruzeci de legi ale iubirii și Cele trei fiice ale Evei, a fost acuzată recent că a plagiat părți din cartea sa, Palatul Puricilor (2002), conform agenției de presă Anadolu.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Acuzațiile vin din partea unei alte scriitoare de origine turcă

În procesul intentat la un tribunal din Istanbul, scriitoarea a fost acuzată că a copiat până la cinci procente dintr-un roman al autoarei Mine Kirikkanat, inclusiv idei, personaje și decoruri.

Kirikkanat susţine că romanul lui Shafak Palatul Puricilor, publicat pentru prima dată în 2002, a fost inspirat de propria carte, apărută în 1990, care are titlul Palatul muștelor.

Instanța a concluzionat că plângerea este întemeiată, iar Shafak trebuie să o despăgubească pe Kirikkanat cu o sumă de aproximativ 160.000 lire turcești, respectiv aproximativ 5000 de euro, și să recunoască public plagiatul în principalele ziare din țară.

Shafak a respins acuzaţiile descriindu-le drept „mizerii nebunești” şi urmează să facă apel, potrivit unui comunicat al editurii Dogan Kitap.

„Nu există cuvânt urât sau insultă rămasă în dicționar pe care ea să nu-l fi spus despre mine. Niciodată nu am răspuns la rău cu rău.

[…]

În primul rând, trebuie să se înțeleagă că această situație nu este construită pe o bază legală. Acest caz nu are legătură cu protejarea drepturilor intelectuale și artistice sau legate de literatură. În schimb, este construit pe obsesie personală și rea-voință. Voi încerca să explic motivele pas cu pas. Prin acest proces, ea susține că romanul meu este un plagiat al operei sale. Echipa noastră de avocați a prezentat instanței un raport detaliat, care cuprinde 150 de pagini și include opinii ale unor critici literari și academicieni reputați”,

a declarat autoarea pentru bianet.

Shafak este cunoscută pentru opiniile sale politice liberale, democratice, în timp ce Kirikkanat face parte din ceea ce publicul turc numește „vechea gardă”, o kemalistă cu opinii rigide despre stat și republică.

Aceasta nu este prima dată când renumita scriitoare este chemată în instanța în Turcia. Publicarea „Bastardei Istanbulului”, a declanșat un proces bizar împotriva sa, în care a fost acuzată de „insultarea civilizației turce”, deoarece una dintre protagonistele romanului recunoaște genocidul armean.

Romanul Palatul Puricilor de Elif Shafak este o frescă pitorească a Istanbului, oraș al cărui farmec este dat de melanjul dintre tradiție și modernism, splendoarea și mizerie, plin de personaje colorate.

Despre Elif Shafak

Elif Shafak este una dintre cele mai premiate romanciere contemporane. A publicat nouăsprezece cărţi, dintre care douăsptezece de ficţiune, printre care şi romanul Insula copacilor pierduţi, nominalizat la Costa Novel Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize. Cărţile ei sunt bestselleruri în multe ţări şi opera i-a fost tradusă în 55 de limbi. Cel mai recent roman al ei, 10 minute şi 38 de secunde în lumea asta stranie a fost nominalizat la Booker Prize şi la RSL.

Shafak are un doctorat în litere obţinut la Bard College și un doctorat în ştiinţe politice. A predat la universităţi din Turcia, SUA şi Marea Britanie, printre care Oxford University, a cărui membră onorifică este. Este membră şi vicepreşedintă a Royal Society of Literature şi a fost aleasă în Topul BBC 100 Cele mai Influente Femei.

Apărătoare a drepturilor femeilor, comunităţii LGBTQ+ şi a dreptului la exprimare şi libertate de expresie, scriitoarea a ţinut discursuri pentru TED Global. Scrie articole pentru publicaţii importante din întreaga lume. În 2010, Ministerul Culturii din Franţa i-a decernat medalia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE Bastarda Istanbulului, Elif Shafak

ANIVERSARE Khaled Hosseini, scriitorul compasiunii

RĂSFOIALA 10 cărți scrise de femei, despre femei inubliabile


2 gânduri despre “ȘTIRI Elif Shafak a fost amendată pentru plagiat de un tribunal din Turcia.

Lasă un comentariu