Michel Houellebecq, poate cel mai faimos scriitor francez contemporan şi supranumit “l’enfant terrible” al literaturii franceze moderne, aniversează astăzi 67 sau 69 de ani (veţi descoperi în articol de ce un amănunt elementar precum anul naşterii e discutabil, fie şi în cazul unui nume care a cunoscut faima internaţională).

Cititorii lui Houellebecq din toată lumea s-au împărţit în tabăra celor care îi apreciază luciditatea aproape vizionară sau în cea a detractorilor care îl acuză de cinism, pornografie, extremism. Literatura şi publicistica sa au declanşat dezbateri, scandaluri publice şi chiar procese la tribunal, dar autorul a fost totodată recompensat cu premii prestigioase şi cu distincţiile de vârf ale statului francez.

Fatalismul, misoginismul, xenofobia şi violenţa unor pasaje din scrierile lui Houellebecq te îndepărtează, te transformă din spectator în critic vehement şi chiar cenzor (căci avem cu toţii propriile “liste negre” cu autori care ne dezamăgesc). Însă, în egală măsură, gândirea profundă, examinarea neîncetată a existenţei golite de sens şi ameninţate de ultimatumul morţii, apelul deznădăjduit la iubire ca ultimă pavăză în faţa neantului – sunt toate atribute ale unei opere pe lângă care nu poţi trece nepăsător.

Îl poţi huli sau adula pe Houellebecq, dar nu îl poţi ignora. În paginile cărţilor sale vei avea prilejul să scrutezi adevărata natură umană şi să faci propriile deosebiri între bine şi rău. Şi vei găsi, poate, puterea să priveşti în ochi chiar moartea  – şi s-o sfidezi.

Sub zodia abandonului

Până şi anul naşterii lui MH e subiect de controverse, sursele făcând referire fie la 1956, fie la 1958. Houellebecq s-a născut cu numele de Michel Thomas în insula Réunion, o posesiune franceză din Oceanul Indian, fiul lui Lucie Ceccaldi şi al lui René Thomas. Mama sa studia pentru a deveni medic anestezist, iar tatăl său era instructor de schi şi ghid montan. Venirea lui Michel pe lume pare să fi fost rodul unei “iubiri de-o vară”.

La numai cinci luni, copilul Michel este trimis în Algeria, să locuiască cu bunica maternă, iar în 1961 este din nou “transferat” în Franţa, unde va fi crescut de bunica din partea tatălui, o comunistă ferventă, până la moartea acesteia. Mama lui Michel hălăduia, se pare, alături de o grupare hippie şi de noul său iubit, pe plajele din Brazilia. Numele de fată al bunicii paterne este Houellebecq, iar autorul şi l-a însuşit ca pseudonim literar. Nu a trăit niciodată alături de mama şi tatăl său, în ceea ce se presupune a fi formula clasică a unei familii.

“[Părinţii mei] şi-au pierdut destul de repede interesul faţă de existenţa mea.”

Michel Houellebecq

Copilăria scriitorului a fost, aşadar, puternic marcată de abandonul părinţilor, ceea ce explică într-o oarecare măsură virulenţa cu care scriitorul denunţă în toată opera sa instituţia căsătoriei şi a familiei, acuză generaţia părinţilor săi şi afişează un misoginism aberant, în spatele căruia se întrezăreşte chipul neclar al mamei absente.

În ce priveşte controversa privind anul naşterii sale, actele oficiale fac referire la 1956, în vreme ce scriitorul pretinde că s-a născut în 1958. Responsabilă pentru discrepanţă pare a fi tot mama:

“M-am născut în 1956 sau în 1958, nu știu. Mai degrabă în 1958. Mama mi-a spus întotdeauna că a falsificat certificatul de naștere pentru ca eu să pot merge la școală la (nr. vârsta de) patru ani în loc de șase – cred că nu existau grădinițe la acea vreme. Se convinsese că eram precoce din punct de vedere intelectual, pentru că la trei ani, așa mi s-a spus, învățasem să citesc singur, folosind cuburi, iar într-o seară, venind acasă, mă găsise, absolut surprinsă, citind cu dezinvoltură ziarul. Că ea a avut puterea de a face acest lucru, nu există nicio îndoială: certificatele de naștere erau scrise de mână și redactate cu aproximație, iar ea avea multe cunoştinţe influente printre demnitarii din Réunion de atunci.”

Michel Houellebecq

Frământări personale şi literatură

După terminarea liceului, Houellebecq a absolvit una dintre şcolile de elită ale Franţei, Institutul Naţional de Agronomie, dar n-a avut niciun interes pentru o carieră în domeniu. A început să studieze cinematografia, însă nu şi-a obţinut niciodată diploma de film (ceea ce nu l-a împiedicat să realizeze sau să joace în nu mai puţin de unsprezece filme).

A început să scrie poezii la mijlocul anilor ’70 şi să compună o monumentală recenzie literară (rămasă neterminată) la Fraţii Karamazov, a lui Dostoievski.  S-a căsătorit în 1980, cu Jacinthe de la Roche-Saint André, cu care are un fiu, Etienne. A divorţat după cinci ani şi a suferit o lungă perioadă de depresie, fiind chiar internat pentru o vreme într-o clinică de psihiatrie.

În acei ani s-a întreţinut lucrând ca programator şi tehnician de sistem IT la administraţia parlamentului francez. Solitudinea, munca alienantă în sistemul birocratic al statului şi degradarea lentă a societăţii moderne sunt teme ce provin din această perioadă a vieţii şi revin obsedant în cărţile sale.

Michel Houellebecq a publicat primele sale poezii în 1985 în revista Nouvelle Revue de Paris şi a debutat în volum în 1991. A cunoscut faima în 1994, cu primul său roman, Extinderea domeniului luptei, şi de atunci a rămas aproape neîntrerupt în atenţia publică.

S-a recăsătorit în 1998 cu Marie-France Gauthier, de care a divorţat în 2010. Din 2018 este însurat cu Qianyun Lysis Li, o femeie cu 34 de ani mai tânără.

În 2010 a primit Premiul Goncourt pentru romanul Harta şi teritoriul, iar în 2019 a primit Legiunea de Onoare a Franţei pentru meritele sale culturale.

Literatura a fost de la început pentru Houellebecq însăşi “metoda” de a rămâne în viaţă. Scrisul a devenit un mod de a exista, o cale de a înfrunta apatia şi dezgustul de a trăi. În eseul său Rester vivant, méthode, scriitorul spune:

“Un poet mort nu mai scrie. De aici importanţa de a rămâne în viaţă.”

Faimă, scandal, nebunie, profeţie

Poţi petrece luni de zile citind despre controversele şi scandalurile în care Houellebecq a fost angrenat de-a lungul vieţii. A fost criticat virulent pentru vulgaritate, pornografie, portretizarea femeii sau opiniile faţă de credincioşii musulmani (a declarat, de exemplu, nici mai mult, nici mai puţin decât că “Islamul e cea mai tâmpită religie a lumii”).

S-a autoexilat câţiva ani în Irlanda, dar face mereu prima pagină a ziarelor (fie tabloide, fie reviste de critică literară), de când s-a repatriat. În 2008, mama sa, Lucie Ceccaldi, a publicat un roman autobiografic de valoare literară îndoielnică, plin de reproşuri şi acuzaţii la adresa fiului. Scriitorul a fost ridiculizat pentru căsătoria (a treia!) cu o femeie mult mai tânără, care ar avea drept calităţi doar aspectul fizic şi faptul că este o admiratoare ferventă a geniului său literar.

A fost dat în judecată de comunitatea musulmană din Franţa pentru defăimare, ca urmare a comentariilor sale islamofobe. A avut nevoie o vreme de protecţia poliţiei, fiind ameninţat de cei mai violenţi dintre criticii săi. A fost chiar implicat de curând într-un uriaş scandal pornografic. Se pare că a filmat scene explicite de sex alături de soţie şi de alte femei, într-un film “de artă” care urmează a fi făcut public, deși Houellebecq, care s-ar fi răzgândit mai apoi, a intentat un proces producătorilor (și a pierdut).

Personalitatea şi gesturile lui Houellebecq contrariază, dacă nu chiar scandalizează multă lume. Probabil doar liberalismul societăţii franceze  – pe care îl demolează în scrierile sale – l-a ferit de cenzură sau chiar de sancţiuni legale pentru extremism. Iar cuvintele şi, pe alocuri, prestaţiile lui “fără perdea” sunt inexplicabile, imorale (chiar şi într-o lume care pare să-şi fi pierdut busola morală) şi par a fi cauzate de un dezechilibru emoţional sever.

Însă, dintr-o anumită perspectivă, discursul radical al lui Houellebecq deranjează şi pentru că autorul chestionează fundamentele fragile ale societăţii şi lumii în care trăim. Alienarea socială şi descompunerea instituţiilor moderne, pervertirile burgheziei şi capitalismului nasc suferinţă şi confuzie, iar Houellebecq s-a erijat în vocea literară a celor care le resimt.

Mai mult, când Houellebecq publică o carte, ea pare să aibă un caracter premonitoriu, ce sfidează posibilitatea oricărei coincidenţe. Anumite cărţi s-au dovedit a fi oracole prevestitoare (îndrăzneşte cineva să meargă mai departe şi să spună că ele ar fi putut instiga?). Bunăoară, te trec fiorii când te gândeşti că:

• Romanul Platforma, pare o apariţie profetică, dat fiind că descrie în capitolele finale un atac terorist şi a fost publicat cu numai câteva zile (27 august) înainte de fatidicul 11 septembrie 2001. De asemenea, un an mai târziu, în staţiunea exotică Bali, au avut loc atentate teroriste islamiste care aduc aminte de scenele descrise în carte.
• În Supunere (2015), MH descrie o societate franceză distopică, în care comunitatea musulmană radicalizată a câştigat puterea politică şi a impus legea islamică. Cartea a fost intens promovată în săptămâna dinaintea zilei apariţiei (7 ianuarie 2015) în săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, cunoscut pentru pozițiile controversate la adresa musulmanilor. În chiar ziua lansării oficiale a cărţii, sediul revistei a fost scena unui atac islamist sângeros, revendicat de o celulă Al Qaida, opt dintre redactorii Charlie Hebdo fiind ucişi, împreună cu alte patru victime colaterale.
• Cartea Serotonină, publicată în ianuarie 2019, descrie o atmosferă socială frământată ce coincide aproape exact cu “mişcarea vestelor galbene”, un val de proteste sociale care au paralizat Franţa începând cu sfârşitul lui 2018. Cum primul mare protest a început pe 18 noiembrie 2018, în vreme ce romanul se afla cel mai probabil în pregătire de tipar, e greu de respins ipoteza unui volum cu adevărat vizionar, sau cel puţin o nouă mostră de înţelegere profundă a lui Houellebecq a frământărilor societăţii sale.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Cărţile lui Michel Houellebecq

Opera lui MH cuprinde, din 1991 până în prezent, nouă romane, cinci cărţi de poezie, şase volume de non-ficţiune şi o serie de titluri scrise în colaborare, eseuri şi articole de presă. Prezentăm mai jos o lista cronologică a cărților lui Michel Houellebecq publicate în volum (şi în nume propriu).

1991

După ce, în 1985, i se acceptă spre publicare câteva poeme în revista Nouvelle Revue de Paris, editorul îl încurajează să continue să scrie, iar Houellebecq debutează în volum cu trei genuri diferite:

• O biografie a unuia dintre scriitorii săi preferaţi: H.P. Lovecraft împotriva lumii, împotriva vieţii ( Ed. Cartea Românească Educaţional, 2019, trad. Simona Modreanu).

• În acelaşi an, apare prima sa carte de versuri, La Poursuite du bonheur, care primeşte premiul Tristan Tzara în Franţa.

• Tot în 1991, MH publică şi volumul de eseuri Rester vivant, méthode.

1994

1996

• Apare volumul de versuri Le sense du combat, care primeşte premiul literar francez Prix de Flore.

1998

• Interventions – este o colecţie de publicistică şi eseuri pe teme de actualitate. Prima apariţie din 1998 a fost urmată de o ediţie adăugită, tradusă şi la noi ca Intervenţii 2: Urme (Ed. Polirom, 2021, trad. Alexandru Matei)

1999

• Houellebecq lansează cartea de versuri Renaissance, poèmes, la editura Flammarion.

2000

2001

2005

2010

2013

• MH publică colecţia de poeme Configuration du dernier rivage, un volum ce reuneşte o sută de poezii scrise în perioada 1990-2012. Cartea a făcut prima pagină a ziarelor pariziene, lucru neobişnuit pentru un volum de poezie, dar explicabil datorită întoarcerii autorului din anonimat (perioada de refugiu în Irlanda), revenirii în atenţia publică şi “nebuniei Houellebecq” întreţinută de fanii şi detractorii.

2014

• Poezia lui Houellebecq este, dintr-o anumită perspectivă, sinteza temelor sale predilecte, a obsesiilor şi frământărilor pe marginea condiţiei umane. În cuvintele autorului:

“Poezia este mijlocul cel mai natural de a traduce intuiţia unei clipe”.

Michel Houellebecq

Antologia Neîmpăcat, publicată iniţial în 2014 reprezintă o selecţie personală a autorului ce cuprinde 132 de poezii din întreaga opera lirică publicată între 1991 şi 2013. Ediţia românească este epuizată în librării, dar s-ar putea găsi în anticariate şi în bibliotecile publice. Am găsit versiunea bilingvă (franceză-engleză) AICI.

2015

2017

• Fără să respecte neapărat canoanele volumelor de critică filosofică, Houellebecq încearcă în cărticica În prezenţa lui Schopenhauer (Ed. Humanitas Fiction, 2021, trad. Emanoil Marcu) o intepretare neconvenţională şi o argumentare a tezei sale că filosoful clasic german trebuie să fie un reper al conştiinţei prezentului.

2019

2020

Articolele polemice şi eseurile scriitorului francez sunt o extensie (sau o completare) a viziunii sale asupra lumii exprimate în literatură. Perspectivele filosofice, sociale şi politice, controversele intense în care Houellebecq s-a lansat – se regăsesc în publicistica sa. După Interventions (1998) şi Interventions 2 (2008), cel mai recent volum de eseistică se numeşte Interventions 2020 şi a fost tradus la noi sub titlul Un pic mai rău (ed. Polirom, 2022, trad. Alexandru Matei).

2022

2023

• Cea mai recentă carte a lui Houellebecq, Câteva luni din viaţa mea. Octombrie 2022 – martie 2023, [Ed. Polirom, 2023, trad. Gabriela Vieru] reprezintă reacţia lui Houellebecq la un nou proces de defăimare a comunităţii musulmane şi la scandalul titrat în presă ca “porno-ul lui Houellebecq”. Excentricul scriitor îşi prezintă perspectiva şi răspunde criticilor în ceea pare o confesiune onestă. Prea onestă, spun unii cititori care l-au taxat pentru detaliile explicite, scabroase şi pornografice.

Încă de la lansarea volumului Anihilare, autorul a declarat că este ultimul său roman. Rămâne să aflăm dacă portretul unei lumi în declin este final pentru Houellebecq, ori dacă lumea aşa cum o (re)simte autorul francez mai poate fi rescrisă / descrisă de rebelul literaturii franceze de azi, în noi ipostaze literare.

Dă-i înainte cu Răsfoiala:

ANIVERSARE Haruki Murakami. Melancolie, exuberanţă şi ritm în viaţa şi cărţile celui mai iubit autor japonez al prezentului

RECENZIE Anihilare, Michel Houellebecq. Raze de umanitate în cea mai cinică literatură a Europei

ANNIE ERNAUX „Voi scrie ca să-mi răzbun rasa”. Discurs la primirea Premiului Nobel pentru Literatură