CLUB DE CARTE Artistul Dan Byron provoacă cititorii să citească alături de el. Au fost 250 de înscriși la prima întâlnire a clubului!

În urmă cu câteva săptămâni, solistul trupei Byron, Dan Byron, îi provoca pe cititorii care-l urmăresc în social media să i se alăture pentru prima rundă a clubului de carte pe care îl va găzdui, începând de anul acesta.

Din ce știm noi, este prima inițiativă de acest gen (club de carte), pe care o face o persoană publică, deși nu are legături directe cu mediul literar. Sperăm că precedentul va da idei și altor personalități (și editurilor), în beneficiul cititorilor și pentru promovarea incluzivă a cititului. Dan Byron este una dintre puținele vedete din România care îi provoacă să citească – în orice fel – pe fanii săi. Te salutăm, Dan Byron, și îi dorim viață lungă și bogată clubului tău de lectură!

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Invitație la lectură, de Dan Byron

Cartea propusă pentru prima lectură a clubului a fost cea de-a doua câștigătoare a premiului Pulitzer pentru ficțiune de anul trecut, romanul “Încredere” de Hernan Diaz. Ieri, Dan Byron a postat pe blogul său recenzia și impresii despre prima întâlnire a clubului de carte. S-au înscris atât de multe cititoare (250), încât gazda a decis să țină două întruniri – pentru ca fiecare dintre participante să poată discuta despre cartea lui Diaz.

În weekend am avut prima ediție de bookclub, pe care am ținut-o de două ori, pentru că am vrut să mențin numărul participantelor la unul care să permită dialogul. (Au fost doar trei bărbați, așa că ar fi culmea să folosesc masculinul.) Am petrecut de două ori câte două ore schimbând păreri despre Încredere și de ambele dăți a existat pericolul să ne lungim cu discuțiile pentru mult mai mult timp. Fiecare interpretare e diferită. Și tu ai dreptate, dar și eu. Și asta e frumusețea în artă! 

Artistul a avut doar cuvinte de laudă despre romanul lui Diaz, în ciuda faptului că (recunoaște) pe alocuri datele despre piața financiară l-au depășit, dar…

Încredere nu e neapărat despre bani, ci mai degrabă despre adevăr, despre oameni și miturile create în jurul lor, și mai ales despre cât de puternic a fost în continuare patriarhatul în secolul XX.

[…]

Cartea conține patru alte cărți, fiecare scrisă de alt personaj în cu totul alt stil și cu o cu totul altă voce (în fine, e un pic mai complicat decât atât, dar nu vreau să dau în vileag nimic, așa că mai bine mă abțin să explic chiar tot). Avem un roman, o autobiografie, o carte de memorii și un jurnal. Fiecare dintre ele demolează cumva eșafodajul construit de cea precedentă, prezentându-ți un alt unghi asupra poveștii. Cam cum a făcut Caranfil cu E pericoloso sporgersi, numai că altfel. Scriitura este impecabilă, nu te-ai prinde vreodată că, de fapt, toate patru sunt scrise de același om. 

notează artistul.

apiland.ro

O carte minunată, îmi pare bine ca a fost aleasă pentru club, altfel nu știu când ajungeam la ea. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de la club, abia aștept următoarea ediție.

scrie o cititoare.

Dan Byron a făcut recomandări de lectură fanilor care-l urmăresc în online și înainte de lansarea clubului său de carte. Printre cărțile despre care a scris, în anii trecuți, pe blog sunt Demon Copperhead (celălalt roman câștigător Pulitzer anul trecut), Levantul de Mircea Cărtărescu sau Numele trandafirului de Umberto Eco.

Cartea propusă pentru următoarea întâlnire a clubului de lectură, care va avea loc în 22 aprilie, este Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, despre care muzicianul a citit în romanul Încredere și a preluat recomandarea. Înscrierile pentru ediția viitoare, cu locuri limitate, sunt deschise aici.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP cărți recomandate de Oprah Book Club – toate titlurile disponibile în limba română

LISTĂ Ce citesc vedetele. Adele, Timothée Chalamet, Reese Witherspoon și alții

Câștigători Nobel, Booker și Pulitzer între noutățile Litera în 2022

noriel.ro


Un gând despre “CLUB DE CARTE Artistul Dan Byron provoacă cititorii să citească alături de el. Au fost 250 de înscriși la prima întâlnire a clubului!

Lasă un comentariu