Fragment din interviul acordat de Mircea Cărtărescu jurnalistei Anișoara Crețu, la emisiunea Printre cuvinte, la TVR Moldova.
M.C. Eu am crezut întotdeauna că literatura nu este numai divertisment, este și cunoaștere. Este cunoaștere la fel ca filozofia, la fel ca științele, la fel ca matematicile. Deci literatura te leagă și de un plan mai înalt al existenței.
A.C. Astăzi, de ce credeți că cititorii aleg să ia o carte în mână, mai curând pentru a-și mângâia sufletul…?
M.C. Cititorii sunt și ei de multe feluri.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Mircea Cărtărescu: Eu mă bucur când oamenii citesc orice fel de carte. E mai bine decât să nu citească.
Nu am nimic împotriva literaturii așa-zis populare. Să zicem, romanele polițiste, romanele de dragoste, romanele care se vând în zeci de mii de exemplare, sute de mii de exemplare câteodată- internaționale sau din literatura noastră românească. E bine că oamenii citesc și astfel de cărți. Este bine că citesc science fiction, este bine că citesc o literatură oricât de diversă, de consum, cum se spune. Însă este minunat când de la citit se trece la lectură. Eu fac o diferență între ele. Cititul este una. Cititul este la îndemâna oricui. Lectura înseamnă puțin mai mult.
Atunci când într-o carte te implici tu însuți, nu lași doar autorul să-ți aducă conținuturile sale, când tu însuți vii cu ceva din tine în receptarea cărții, atunci ai trecut la stadiul următor, la lectură.
Orice carte este ca un perete cu cârlige, într-un fel. Cârligele sunt ale autorului, dar hainele sunt ale cititorului.
De pildă autorul poate începe o carte:
Era o zi frumoasă de toamnă.
Ei, tu nu poți avea acces la creierelor autorului. La ce zi frumoasă de toamnă se referă el? Tu, de fapt, umpli locul acela gol cu o zi de toamnă din viața ta, deci tu ești cel care scrie cartea alături de autor. Orice carte are doi autori de fapt – pe scriitorul propriu-zis și pe cititor. De aceea se poate spune că:
Nu există carte bună fără un cititor bun. Nu există carte genială fără un cititor genial. Un scriitor genial ne face geniali și pe toți.
A.C. Care ar fi acea substanță interioară cu care vine cititorul?
Substanța aceea este memoria noastră, în primul rând, dorințele noastre, subconștientul nostru, aspirațiile noastre și așa mai departe – tot ceea ce este în interiorul nostru. Ce este în inima noastră, ce este în creierul nostru, tot ce face obiectul dorințelor noastre.
A.C. Cum ne asigurăm că ceea ce este în interior e și luminos, și face bine unei cărți?
Cel mai bine face unei cărți ca cititorul să se dedice cărții, cât timp o citește. Dacă eu citesc o scriere a lui, să zicem, Dostoievski, un mic roman al lui Dostoievski, să spunem Dublul sau Nopți albe – care e unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din lume.
Bine ar fi ca eu să-l citesc în câteva zile, în care nu mai citesc în paralel și altă carte, în care să încerc să mă concentrez asupra cărții respective. Și nu doar s-o citesc cu ochii, s-o citesc participativ, să particip la această carte, să încerc să înțeleg mintea extraordinară lui Dostoievski în timp ce citesc, să am acces la această comoară ascunsă, să spunem, a acestei minți. Și atunci când eu deslușesc de fapt intențiile autorului, ce a vrut el să comunice, cum a vrut el să comunice ș.a.m.d, atunci pot să spun că am avut acces la carte, și că, în sfârșit, am citit-o. Și dacă am citit-o bine o să mi-o amintesc toată viața. Iar o caracteristică a marilor cărți este că le poți citi la infinit.
Dacă eu am citit Divina Comedia a lui Dante la douăzeci de ani, o voi citi peste cinci ani fără să mai recunosc aproape nimic din prima lectură. Voi citi practic altă carte, pentru că eu am evoluat, de la 20 la 25 de ani am crescut eu însumi, și cartea crește și ea odată cu mine. Voi înțelege lucrurile pe care nu le-am înțeles la început, îmi voi aminti lucruri pe care le-am uitat… Eu citesc, de pildă, Biblia în fiecare an – nu pentru conținutul ei mistic sau teologic, ci pentru că este probabil cel mai mare roman scris vreodată. Îl citesc ca pe o carte de literatură, ca pe o carte de înțelepciune, ca pe o carte care mă îmbogățește foarte tare. La fel citesc, la câțiva ani o dată, toată opera lui Dostoievski. Mă scald, ca să spun așa, în opera lui. La fel citesc Thomas Mann, la fel îl citesc pe Kafka. E nevoie de o recurență, de o întoarcere la scriitorii pe care îi iubești și atunci ai să-i înțelegi din ce în ce mai bine.
Interviul integral aici.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
RECENZIE Theodoros, de Mircea Cărtărescu. O desfătare literară
ȘTIRI Mircea Cărtărescu câștigă prestigiosul premiu Mondello, acordat de un jurat unic
rasfoiala.com 