ȘTIRI Barometrul cultural 2023. A crescut numărul de cititori, dar jumătate dintre români nu consumă produse culturale în spațiul public.

Barometrul de Consum Cultural al românilor pentru 2023 a fost lansat astăzi, la București, prezentând în premieră o analiză a distribuţiei şi consumului de filme. Este cel mai amplu studiu desfășurat la nivel naţional care măsoară practicile consumatorilor de cultură din țara noastră.

Rezultate Barometrul de Consum Cultural 2023

Barometrul cultural 2023 semnalează o creștere vizibilă a numărului de vizitatori ai obiectivelor culturale. 67% dintre respondenți au vizitat monumente istorice și situri arheologice cel puțin o dată în 2023 (comparativ cu 59% în 2022). La muzeu, expoziții sau galerii de artă au mers 45% dintre respondenți, cel puțin o dată pe an. Cu un an în urmă, procentajul era cu 15 % mai mic.

Procentul românilor care au mers cel puțin o dată în 2023 la bibliotecă pentru împrumut de cărți este 20%. Mai puțini au declarat că au participat măcar o dată la un târg de carte (16%).

Tribul cititorilor începe să îşi revină, încet-încet. După ce pandemia (2021) şi neliniştile sociale ale războiului, inflaţiei şi crizei (2022) au trecut, anul 2023 marchează, sperăm, un nou început. Aproape 60% dintre români declară că au citit măcar o carte în ultimele 12 luni. Datele detaliate merită o cercetare mai aprofundată, de aceea vom face o revenire cu un articol mai amplu în curând.

Participarea la evenimentele dedicate artelor spectacolului, în afara festivalurilor, rămâne scăzută, doar 25% dintre respondenți au mers la cel puțin un spectacol de teatru, iar 24% la cel puțin un spectacol de muzici culte în 2023.

Tinerii sunt consumatori mai avizi de acte culturale

  • 50% dintre tinerii între 18 și 35 de ani au participat măcar o dată la festivaluri de muzică
  • 40% s-au bucurat de festivalurile gastronomice.
  • 20% dintre tineri au mers la festivaluri de filme și de teatru
  • 15% au participat la festivaluri de literatură.

Datele furnizate în Barometrul de Consum Cultural 2023 arată că, la nivelul comunităților de consum cultural sondate, un sfert din populație constituie publicul receptiv la cultură în spațiul public. La polul opus, jumătate dintre participanții la studiu nu au contact direct cu acte culturale sau artistice.

petmart.ro

Barometrul de Consum Cultural oferă pentru prima oară date despre consumul de film difuzat prin mediile clasice şi streaming, în 2023. Principalele rezultate arată că:

  • 34% dintre respondenţi au mers la cinematograf cel puţin o dată în 2023, date similare cu cele premergătoare pandemiei,
  • 10% pot fi consideraţi consumatori fideli de filme la cinematograf.
  • Aproximativ 14% dintre respondenţi au vizionat un film la un festival cel puţin o dată în 2023.

În ceea ce priveşte urmărirea filmelor acasă:

  • 53% dintre respondenţi accesează platforme de streaming pentru a viziona filme
  • 29% dintre respondenţi se uită filme în serie, timp de mai multe ore pe zi („binging”) ceea ce indică preferinţa pentru vizionarea în serie şi consum compulsiv.

Profilul consumatorului român de filme la cinema este diferit de cel al consumatorului de filme distribuite la TV sau prin video streaming. Rezultatele arată că, în România, consumul de filme prin platforme e legat de contextul schimbărilor din mediul audio-vizual, iar modificarea practicilor de consum este influențată de stilul de viaţă contemporan. Publicul român care urmărește conţinut video prin platforme de streaming este în curs de formare a preferinţelor, cu aşteptări mari privind calitatea şi varietatea catalogului oferit de furnizori.

Metodologia Barometrului de Consum Cultural

Studiul Barometrul de Consum Cultural 2023 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), între septembrie – octombrie 2023, pe un eşantion reprezentativ naţional pentru populaţia de 18 ani şi peste, respectiv 1035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eşantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing).

Dă-i înainte cu Răsfoiala

CE CITESC ROMÂNII. TOP RĂSFOIALA Cele mai căutate cărți în bibliotecile publice din România

BAROMETRU EUROPEAN Românii sunt europenii care citesc cel mai puțin. De ce?

ANALIZĂ BLACK FRIDAY 2024 Care sunt reducerile reale la cărți? Unde găseşti cele mai noi titluri la cel mai bun preţ.

answear.ro


4 gânduri despre “ȘTIRI Barometrul cultural 2023. A crescut numărul de cititori, dar jumătate dintre români nu consumă produse culturale în spațiul public.

Lasă un comentariu