Dezvoltare personală • Autodepăşire • Corp şi minte
Nu mă poţi răni, confesiunea fostului soldat american de elită David Goggins, este o carte de dezvoltare personală potrivită pentru toţi cei care îşi încep anul cu noi rezoluţii şi obiective. Volumul autobiografic oferă exemple şi idei de gestionare armonioasă a corpului şi minţii, dar și multe soluţii de încercat pentru oricine vrea să se autodepăşească.
Nu mă poţi răni este cartea perfectă mai ales pentru oameni ce urmăresc o viaţă şi o carieră axate pe exploatarea la maxim a atuurilor fizice (atleţi, militari, pompieri şi alţi profesionişti din domeniul apărării şi siguranţei publice), dar atrage atenţia cu câteva elemente pe care oricine le poate exersa, pentru o viaţă mai împlinită. Aceste lecţii sunt valabile fie că vrei să baţi recordul la maraton ori la examenul de la Academie de Poliţie, fie că te străduieşti să faci faţă provocărilor zilei cu job stresant, casă, familie, grijile zilei de mâine.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Cine este David Goggins?
David Goggins este – până la această dată – singurul soldat american care a absolvit programele de instrucţie pentru forţele speciale în toate cele trei segmente militare americane: marina, aviaţia şi armata S.U.A. Combatant decorat în Irak şi Afganistan, instructor pentru trupele speciale, recrutor şi speaker al armatei americane, Goggins este şi ultramaratonist, ultratriatlonist, a strâns fonduri caritabile de milioane de euro pentru familiile soldaţilor ucişi sau răniţi, iar în timpul liber… a fost pompier voluntar în lupta cu incendiile catastrofale din S.U.A, a intrat în Cartea Recordurilor cu cele mai multe tracţiuni la bară reuşite în 24 de ore şi a scris două cărţi bestseller.
Dar lucrurile nu au început aşa. Autorul îşi povesteşte în detaliu copilăria întunecată de abuzuri, bătăi, abandon, rasism, dizabilitate şi frică. Îşi trece în revistă eşecurile în cascadă (la şcoală, în armată, în cele două căsnicii ratate), descrie durerea în formele ei cele mai strivitoare, pregătind parcă terenul pentru mărturia unei existenţe înfrânte. Adică ce ai putea să aştepţi după o avalanşă de atâtea obstacole, frustrări şi neîmpliniri? Fotografia de pe copertă, a soldatului decorat îmbrăcat în uniformă de paradă, te face să continui lectura, intrigat.
La jumătatea distanţei dintre mediocritate şi faimă internaţională, autorul lui Nu mă poţi răni se individualizează prin refuzul de a renunţa, printr-o etică personală deosebită (care s-a cam pierdut în zilele noastre, dar vom vorbi mai jos despre asta) şi printr-o voinţă absolut fanatică de a duce lucrurile la capăt.
“Am crescut bătut și abuzat, m-am strecurat printr-un sistem care m-a respins la fiecare pas, până când am preluat controlul şi am inceput sắ mă schimb. Pe atunci eram obez. Am fost căsătorit şi divorţat. Am avut două interventii chirurgicale la inimă, am învăţat singur să înot şi să alerg cu picioarele rupte. Am fost îngrozit de înălţimi, apoi am început să fac acrobaţii aeriene la mare altitudine. Am fost îngrozit de moarte de apă, dar am devenit scafandru tehnic și navigator subacvatic, ceea ce înseamnă câteva grade de dificultate dincolo de scuba diving. Am concurat în peste 60 de curse ultra, câștigând multe, și am stabilit un record la tracţiuni. În primii ani de școală mă bâlbâiam și am ajuns să fiu cel mai de încredere speaker al pușcașilor marini. Mi-am servit tara pe câmpul de luptă. În tot acest timp, am fost hotărât să mă asigur că nu pot fi definit de abuzul în care m-am născut sau de agresiunea cu care am crescut. Nu aveam să fiu definit nici de talent, nici de propriile temeri şi slăbiciuni.”
Nu mă poţi răni este un abecedar de stoicism
Să îţi accepţi minusurile, să fii gata să te înhami la muncă şi să accepţi durerea pentru a reuşi, acesta este nucleul stoic pe care se fundamentează reuşitele, conform lui Goggins. El n-a fost vreun talent înnăscut, avea probleme mari la şcoală, abia era capabil să citească (probabil o dislexie nediagnosticată) şi a devenit speaker motivaţional şi recrutor al armatei, plus autor de cărţi vândute în milioane de exemplare. Goggins nu era nici vreo minune a calităţilor fizice, era obez şi total neantrenat când s-a hotărât să dea examen pentru a începe instrucţia în trupele speciale Navy SEAL.
Ceea ce insistă autorul să înţelegem este că munca grea face diferenţa. Talentul şi pasiunea sunt extraordinare, dar nu sunt de ajuns. Efortul, depăşirea limitelor, antrenamentul obsesiv al voinţei prin muncă – acestea suplinesc (aproape orice) alte dezavantaje.
“Cultura noastră a devenit dependentă de rezolvări rapide, de eficienţă. Toată lumea este în căutarea acelui algoritm simplu de acţiune care aduce profit maxim cu cel mai mic efort. Nu încape dubiu că această atitudine îţi poate aduce unele dintre bucuriile succesului, dacă ești norocos, dar nu va duce la întărirea minţii sau la stăpânire de sine. Dacă vrei să-ți stăpânești mintea și să-ți îndepărtezi limitatorul, va trebui să devii dependent de munca grea. Pentru că pasiunea şi obsesia, chiar și talentul sunt instrumente utile doar dacă ai etica muncii pentru a le susţine.”
Evitarea cu orice preţ a neplăcerilor, ocolirea prin tot felul de artificii a obstacolelor şi sacrificarea unor ţeluri importante pentru confortul porţionat cotidian ne ţine pe toţi într-o mlaştină a unei fericiri mediocre, departe de marile visuri ale fiecăruia, până când e prea târziu. Acceptarea neplăcerii şi a durerii sunt alte elemente de stoicism care ne vor elibera dintr-un soi de robie individuală, promite autorul.
“Pentru a exista in această lume, trebuie să ne confruntăm cu umilinţă, visuri distruse, tristeţe și pierdere. Așa e natura. Fiecare viaţă vine cu porţia ei de durere personalizată. Vine după tine. Nu poţi să o oprești. Și știi asta.
Ca răspuns, cei mai mulţi dintre noi sunt programaţi să caute confort ca o modalitate de a amorți totul şi de a amortiza loviturile. Căutăm spaţii sigure. Consumăm media care ne confirmă convingerile, ne asumăm hobby-uri care se potrivese cu talentele noastre, încercăm să petrecem cât mai puţin timp posibil făcând sarcinile pe care le detestăm, și asta ne înmoaie. Trăim o viaţă definită de limitele pe care ni le imaginăm și le dorim pentru noi inșine, pentru că este confortabil în acea cutie. Nu doar pentru noi, ci și pentru cei mai apropiaţi prieteni şi pentru familie. Limitele pe care le creăm și le acceptăm devin lentilele prin care ne văd. Prin care ne iubesc și ne apreciază.
Dar pentru unii, aceste limite încep să pară robie, iar când ne aşteptăm mai puţin, imaginaţia noastră tinde spre acele visuri care par realizabile. Pentru că majoritatea visurilor sunt.”
Cartea descrie detaliat la ce să te aştepţi, ce conţin şi cum se desfăşoară probele fizice pentru cei care visează să ajungă în trupele speciale. Mai explică şi dinamica şi provocările unor concursuri de anduranţă – pentru amatorii pasionaţi şi atleţii profesionişti. Din încercările fizice ale celor câteva maratoane şi alte curse pe distanţe lungi la care am participat, pot să confirm câteva dintre ideile din carte pe care le-am trăit pe propria piele (durerile false pe care creierul le transmite în corp ca să te determine să te opreşti, beneficiile de a segmenta efortul pe bucăţele pentru a fi mai suportabil, capacitatea de a termina o perioadă mare de efort prin forţă mentală atunci când ai senzaţia că trupul nu mai poate, etc). Dar nu pe aceste lucruri vreau să insist, ci pe lista de soluţii a lui David Goggins la îndemână oricui, chiar şi celor care au obiective personale ne-atletice. Şi vă voi oferi trei exemple din carte:
1. Nu lăsa îndoiala să te… îndoaie! Când faci ceva nou, când vrei să depăşeşti orice limită, mintea e expertă în a-ţi oferi milionul de motive pentru care nu merită efortul. Ignoră mesajul de non-combat şi rememorează toate situaţiile în care ai reuşit să faci lucruri de care nu păreai capabil(ă).
“Ori de câte ori decizi să urmezi un vis sau îţi stabileşti un obiectiv, este la fel de probabil să ajungi şi la toate motivele pentru care probabilitatea de succes este scăzută. Dă vina pe programarea evoluţionistă a minţii umane. Dar nu trebuie să laşi îndoiala să preia controlul!
Poți tolera îndoiala ca un şofer pe bancheta din spate, dar dacă pui îndoiala pe scaunul pilotului, infrângerea este garantată. A-ţi aminti că ai trecut prin greu şi că ai supravieţuit mereu pentrua lupta din nou va schimba conversaţia din capul tău. Îţi va permite să controlezi și să gestionezi îndoiala și să te concentrezi asupra fiecărui pas necesar pentru a realiza sarcina.”
2. Borcanul cu dulciuri, sau toate micile victorii din trecut. Când te înspăimântă “proba” fizică sau intelectuală ce te aşteaptă, când te lupţi cu îndoiala şi cu neîncrederea, foloseşte toate situaţiile de reuşită din trecut, aminteşte-ţi-le şi asta îţi va da putere şi direcţie. Goggins vorbeşte de un metaforic “borcan cu dulciuri” în care trebuie să stocăm orice mic succes şi să ni-l amintim în momente-cheie mai târziu.
“Motorul unei nave nu se aprinde fără o scânteie mică. Cu toții avem nevoie de mici scântei, de mici realizări în viaţa noastră pentru a le alimenta pe cele mari. Gândește-te la micile tale realizări ca la scânteie. Când vrei un foc de tabără, nu începi prin a aprinde un buştean mare. Faci o grămadă mică de fân sau de iarbă uscată, moartă. Aprinzi asta şi apoi adaugi crengi mici și mai mari înainte de a pune o bucată mare de lemn. Scânteile care declanșează focuri mici produc în final suficientă căldură pentru a arde întreaga nenorocită de pădure. Dacă nu ai încă realizări mari pe care să te poţi baza, nu contează. Micile tale victorii sunt dulciurile pe care meriți să le savurezi si asigură-te că asta faci.”
3.Forţează-te câte puţin. Dă 5 sau 10% mai mult săptămâna asta. Regula asta e repetată la nesfârşit de orice guru al autodepăşirii fizice şi mentale. Înlocuiţi referinţele lui Goggins de mai jos la kilometri sau flotări cu orice alt obiectiv personal, testaţi-l săptămână după săptămână şi veţi vedea că funcţionează.
“În 1999, când aveam 134 de kilograme, prima mea alergare a fost de 400 de metri. În 2007, am alergat 330 de kilometri in 39 de ore, fără oprire. Nu am ajuns aici peste noapte și nici nu mă astept ca tu să o faci. Sarcina ta este să împingi dincolo de punctul tău normal de oprire.
Indiferent dacă alergi pe o bandă sau faci seturi de flotări, ajungi în punctul in care ești atât de obosit şi în durere incât mintea te imploră să te opreşti. Apoi impinge-te doar cu 5 până la 10% mai departe. Dacă ai făcut cel mai mult 100 de flotări per antrenament, fă 105 sau 110. Dacă de obicei alergi 50 de kilometri pe săptămână, săptămâna viitoare aleargă cu 10% mai mult.
Această creștere treptată te ajută să previi accidentările și le permite corpului și minţii să se adapteze încet la noul volum de muncă. De asemenea, resetează linia de bază, ceea ce este important, fiindca eşti pe cale să crești volumul de muncă cu încă 5 până la 10% în săptămâna următoare, și tot așa.
Există atât de multă durere și suferință în provocările fizice, încât cel mai bun antrenament este să preiei controlul dialogului tău interior, iar puterea mentală și încrederea pe care le dobândești continuând să te forţezi fizic se vor simţi și în alte aspecte ale vieții tale. O să-ti dai seama că, dacă ai performanțe slabe în provocările tale fizice, sunt șanse mari să ai performanţe slabe la școală și la locul de muncă.”
Gen: Nonficțiune Autor: David Goggins Traducător: Sabrina Florescu Editura:Litera Colecția: Introspectiv An apariție: 2023 Editie: Necartonata Format: 230 x 165 mm Nr. pagini: 336
rasfoiala.com 
Un gând despre “RECENZIE Nu mă poţi răni, de David Goggins. Rezoluţii de început de an”