Cicada, antologia care va fi lansată la final de aprilie la Dezarticulat Books, a fost a doua lectură în avanpremieră a lunii trecute (prima aici) și aș fi nasoală să nu recunosc că mă simt răsfățată. Nu doar pentru că doi editori au avut încredere să-mi dea pe mână apariții noi, importante pentru ei, ci pentru chimia deosebită pe care am avut-o cu ambele cărți. Mai ales că ea, chimia, nu putea fi intuită, prestabilită, fiind vorba de lecturi în orb. Poate doar de zeii literaturii care fumează trabuce groase în biblioteca lor infinită, ascultă jazz acid și ne împerechează cu cărțile care ne răscolesc.

Știi sentimentul pe care-l ai când ajungi pe nepregătite într-un oraș străin, despre care nu știi aproape nimic, dar în care urmează să petreci ore bune, poate chiar câteva zile, și te bântuie anxietatea proastă a omului care crede că poate ști totul (că doar de-aia avem google și site-uri de călătorii și weather și waze)? Cu un astfel de sentiment am început să citesc din volumul de povestiri coordonat de Adrian Schiop. Oare ce voi găsi acolo, oare mă rătăcesc sau mă îndrăgostesc? Acum că l-am dat gata și el pe mine, îmi vine în mine, dacă tot suntem pe felie cu entomologia, un vers preferat din Matei Vișniec: 

Dar unde vedeți dumneavoastră păianjeni, domnule?

În Cicada nu există păianjeni, dar există, în fiecare dintre povestiri, un zumzet, un Ceva care te bruiază până ce-i dai sau îți fură atenția cuvenită, te sâcâie, te zgândăre, adică fac ceea ce promite figura robustă a cicadidae-ei de pe coperta roșie a cărții. Gălăgie, de felul acela pe care-l căutăm în lecturile de ficțiune, cel care te scoate din tine și te face să te dai pe mâna scriitorului, uitând unde, când, de ce ești.

Încep cu Remus Boldea – pe care poate că-l știți după volumul de debut, ai cărui “pești uscați” și adolescenți m-au făcut să râd de una singură. Literatura lui are un minimalism reconfortant, fără să cadă în consemnare banală sau divertisment subțire (ce ne-am face, însă, fără frivolitățile obligatorii?). Nu știu ce impact va avea pentru alți cititori, dar mie mi-a răscolit miezul incandescent al amintirilor cele mai fragede cu fraza de la finalul povestirii despre ziua în care puștiul îndrăznește să înjure.

Trecutul era făcut dintr-o mulțime de căcaturi: fire de ață, fotografii îngălbenite, mărgele sparte, carnete cu rețete de prăjituri.

Remus își pune personajele să zică, să facă lucruri prostești care, bănuiesc, ne-ar prinde bine tuturor să le facem o dată pe săptămână. Măcar. De pildă să zbiere din răsputeri… Muie Dragnea am strigat eu într-un canion pustiu din Muntenegru, ce aiurea și sublim a fost.

Bule. Proaspete. Asta o să mai găsiți, pe lângă înjurături eliberatoare și umor savuros, în Cicada. Mai precis în povestirea Roxanei David care scrie o proză romantică și fresh, cu Dr. Pepper. Îi simți, dincolo de cuvinte, vibe-ul de gen Z (dacă Roxana nu e GenZ pe mine m-a făcut, 1-0 pentru ea) și o nonșalanță pe care generația mea n-o avea, pentru că avea, în schimb, prejudecăți și o nesiguranță care-i tăia din carne libertatea cu care Roxana scrie:

Deci aici vroia să ajungă. Tiparul ei personal era să se fută cu oameni născuți în aceeași milisecundă cu ea. Un nivel de stalking acceptat social, nu o nebuneală așa mare să o diagnosticheze cu ceva serios, poate o tulburare schizotipală, o gândire magică, ceva, nu face rău nimănui, nu pare obsesivă, nu dă cu paru’. Altele o duc mai rău, mi-am zis.

M-au cucerit oralitatea, lejeritatea stilului și – culmea, eu, care nu cred în zodii și hărți celeste – până la final ajunsesem să fiu aproape convinsă că, pentru a avea o relație intimă semnificativă, trebuie ca astrele să te ajute, dar și tu să le ajuți pe ele! Doar o scriitoare stăpână pe mâna ei și pe poveste poate să-ți turuie continuu – ca o cicadă afurisită – cum a făcut și-a dres și așa mai departe, de uiți să bei apă și să iei pauza de computer, pentru că nu poți pleca niciunde înainte să afli, cum zicea Neil Gaiman… “Și dup-aia?” 

Oana Paler (premiată recent la Festival du Premier Roman Chambery pentru volumul “Stadii”, premiat și în țară) și povestea ei Block m-au făcut să-mi placă definitiv Cicada. O dată, pentru că mă fascinează ideea – zic eu fascistă – de a extirpa total pe cineva din viața ta, eventual un om cu care ți-ai amestecat de voie bună secreții corporale, finanțe, vise, să-i interzici accesul la tine prin block pe rețele și alte metode, eventual legale. Povestea Oanei e clasicul triunghi cu un el – care nu mai vrea căsnicia tristă și veche – și o ea – care îl salvează de viața amarnică. Dar ce frumos, ce romantic își scriu ei doi mesaje – fluviu bineînțeles “nevinovate”, pentru ca până la urmă… Bravo, Oana! N-aș fi ghicit finalul din zece variante!

Pentru că tentația să povestesc până mâine despre aceste povestiri prea faine e mare, îi cedez legătura lui Adrian Schiop, să vă spună, din perspectiva coordonatorului de antologie, cum se moșește un volum precum Cicada. Felicitări și celorlalți autori – Francisc Csiki, Andrei Panțu, Ștefan Nechimiș, Andreea Zavicsa, Dan Panaet, Ioana Cătălina Obreja, Diana Tudoran, Liviu Diamandi, Mihai Pițigoi, Adrian Ionescu, Anca Chimoiu și Nic Popescu! Motivul pentru care nu am scris despre fiecare este că nu am vrut să transform acest material într-o odă siropoasă și plictisitoare.

(Dacă cumva vi se pare că pe alocuri îngânăm nume și adjective, nu vi se pare. Adrian n-a văzut acest intro înainte să răspundă întrebărilor, nici eu răspunsurile lui, decât după ce scrisesem toate acestea). 

“Am o slăbiciune pentru textele amuzante, dar care spun ceva despre societate”

Am remarcat, în ultimii ani, mai multe edituri care au scos volume de povestiri sau mărturii… A crescut apetitul cititorilor pentru proza scurtă, e o etapă (firească) în dezvoltarea pieței de carte românești? 

Acum câțiva ani, editurile evitau volumele de povestiri, considerau că nu vând. Îmi amintesc că un amic a fost convins de editură să-și scoată volumul de povestiri (care, ce-i drept, se legau prin narator) ca roman… Dar lucrurile s-au schimbat. Simina Diaconu cu sesiunile de creative writing susținute de scriitori cunoscuți, Iaru și Chivu cu atelierele și antologiile Kiwi, au reușit să creeze trend în zona asta.

De ce este nevoie de o Cicadă în literatura română contemporană?

Scena de proză scurtă forfotește la ora actuală – sunt o mulțime de nume tinere, nedebutate sau insuficient cunoscute, care merită scoase la lumină. Dacă Andrei Panțu (cu un text luminos și trist despre o gașcă de skateri) sau Remus Boldea (cu o proză salingeriană despre un bunic abuzat fizic de soție, bunic care decide să-și construiască în curte o casă pentru a scăpa de abuzuri) sunt nume deja cunoscute, nu același lucru se poate spune despre Adrian Ionescu, cu un text despre un corporatist care-și descoperă fascinația pentru un guru conspirationist, bărbat adevărat” – sau clujeanca Roxana David, cu o povestire despre date-ul unui student la Poli cu o tipă prăjită pe sincronicități (nu chiar zodii, dar pe acolo). 

Prozele din volum sunt foarte diferite – ca stil, teme abordate, temporalitate. Cum ați selectat autorii și povestirile? Au fost și lacrimi acolo…? (Apropo de titlul uneia – “Tanti Lemonia nu crede în lacrimi”.)

Textul Andreei Zavicsa are un umor tandru – e despre prietenia între fetița unei buticărese din anii 90 și o babă nebună, care și-a umplut casa de pisici. Finalul e foarte bine găsit. Pe nostalgie și umor tandru merge și Diana Tudoran, cu un text cuceritor de inocent despre un tată hippiot care își înregistrează fetița pe  casetofon, să aibă o amintire când o să fie mare; dar bunicii se bagă tot timpul peste ea și nu o lasă să vorbească. Altminteri, ce să zic? Criteriile au fost cât de bine erau scrise și ce forță de impact aveau: “Interviul” lui Dan Panaet e un text subtil despre un ziarist trimis să facă un interviu cu un erou din al doilea război mondial – dar moșul e înțepenit în aceleași povești pe care le repetă la nesfârșit, uitând detalii porno despre deportarea romilor. Ștefan Nechimiș are un text straniu de puternic despre o crimă într-un sat din Ardeal (vocea de Ardeal e făcută perfect). Sau textul Oanei Paler, “Block”, impecabil construit, despre o relație middle age dintre o tipă singură și un scriitor însurat.

Am remarcat o îndrăzneală a tonului narativ la mulți dintre scriitori și scriitoare. A fost un criteriu, alegerea unor proze care frapează, care ies puțin în peisaj, tulbură?

O fi fost și asta. În ultimă instanță, e literatură și deci supusă evaluării subiective. Ca antologator alegi texte care sunt pe gustul tău, care te ridică din scaun și te fac să dai din buric – iar gusturile mele merg spre texte obraznice, precum “Azil” al lui Nic Popescu, despre un bătrân care își exasperează fiicele cu șantaje emoționale pasiv-agresive. 

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Care e, pentru tine, firul roșu, sau ca să fim în ton cu titlul, zumzetul de fundal care leagă aceste povestiri?

Cât de bune sunt :). Acuma, ce-i drept, am o slăbiciune pentru texte amuzante, dar care spun ceva despre societate. Nu prea am organ pentru texte parabolice sau care fac psihologia buricului propriu. A scăpat totuși și un text parabolic, pynchonian, cel al lui Liviu Diamandi, despre o lume vag postapocaliptică – sau “Senzori” al Ioanei Cătălina Obreja, un text care mizează pe fantastic subtil, introdus în doze infinitezimale. Textul lui Mihai Pițigoi, deși SF, despre ultima pădure virgină din Europa, proprietate a fundației IKEA, iese din schema asta, are miză politică, funcționând ca avertisment ecologic.

La ce nu te-ai fi gândit când te-ai apucat să veghezi la venirea pe lume a acestei antologii?

Că o să primim atâtea texte – au fost nouă sau zece pe un loc. Inițial erau proiectate 12 povestiri, dar pentru că au fost atâtea povestiri bune, Felix Țele a decis să mai băgăm trei extra. Au rămas oricum și texte mișto pe dinafară – îmi vine în minte textul Ioanei Săndulescu, despre o gașcă de trei tipe, care ies în weekend în oraș și un fraier beat devine prea intruziv, exasperându-le.  

Nu te pot întreba care e proza ta preferată, deși poate ar trebui să risc – nu cred că ești genul conformist. Și atunci te întreb care este pariul tău despre povestirea /-ile care va/vor rămâne în memoria cititorilor?

Francisc Csiki, cred. E un text imperfect, cam aluvionar, care a avut nevoie de editare serioasă. E despre un IT-ist care se mută la bunici, într-un sat falit din Oltenia, unde încearcă să facă agricultură bio și se bețivănește cu băieții din sat. Textul e polemic, excesiv, dar surprinde perfect atmosfera și mentalitățile rurale recente. 

Unde găsim cartea?

La Cărturești sau precomandă la editură.

CUPRINS

Francisc Csiki – Matei se mută la țară
Andrei Panțu – Ce rămâne din cercuri
Roxana David – Dr. Pepper
Ștefan Nechimiș – Unde te duci
Remus Boldea – Vara peștilor uscați
Andreea Zavicsa – Tanti Lemonia nu crede în lacrimi
Dan Panaet – Interviul
Ioana Cătălina Obreja – Senzori
Diana Tudoran – Play and record
Liviu Diamandi – O formă decupată
Oana Paler – Block
Mihai Pițigoi – Pădurarul
Adrian Ionescu – Mihai își ia aer condiționat
Anca Chimoiu – Dispari sau mori
Nic Popescu – Azil

Un alt titlu recent publicat la Dezarticulat Books pe care-l recomanzi.

Vlad Drăgoi, “Soare, frumos”. Drăgoi are un umor nebun. Specialitatea lui e vocea de prostan inocent, care spune banalitate după banalitate, prăpastie după prăpastie.

Despre Adrian Schiop

Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie – limba şi literatura română a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Are un master în Lingvistică Integrală la aceeaşi universitate. A fost profesor de limba şi literatura română, zugrav și jurnalist. A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat patru romane Pe bune/pe invers (Polirom, Iași, 2004), Zero grade Kelvin, Polirom, Iași, 2009, Soldații. Poveste din Ferentari, (Polirom, Iași, 2013 – Premiul revistei Observator cultural, Premiul „Cea mai bună carte a anului”, Gala Industriei de Carte din Romania) Să ne fie la toți la fel de rău, Polirom, Iași, 2021 și un volum de poezii Nu e dragoste (Cartier, 2022).

Despre Dezarticulat Books

Dezarticulat Books este editura grupului de umor Dezarticulat. Din 2022. Nu s-au putut decide asupra unei singure arii de interes, așa că s-au extins către toate. Publică literatură contemporană, universală și autohtonă, teorie politică, romane grafice, dar și reeditări din clasici. Găsești titlurile pe dezarticulat.ro/carti, dar și în rețeaua de librării Cărturești.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE ANTOLOGIE 16 prozatori de azi

EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2024 în Occident

RECENZIE Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri, Iulian Tănase

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție