RECENZIE Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri, Iulian Tănase

Uite de ce citesc cel mult două, trei cărți de povestiri pe an; ca să nu pățesc cum am pățit cu Un animal Necunoscut și alte patruzeci de povestiri. Dacă m-ai așeza acum într-o intersecție către “Bun volum”, “Bunicel”, “Aproape un roman reușit” și “Povestiri neîntrebate”, aș zace acolo câteva zile. Neștiind să decid.

Dar poate că tocmai acesta e rostul prozei scurte. Să pună la un loc o sumă de scriituri, neconectate obligatoriu de un fir aprins, de o temă anume, din care cititorul să poată alege ori Un animal necunoscut ori alta dintre cele patruzeci de povestiri. Versus romanul, care atunci când pică prost, nimic nu-l mai salvează. (Ba uneori trage și autorul după el.)

Cu ce-am rămas din povestirile lui Iulian Tănase

Am o cunoștință, persoană foarte publică, metaiubită, pe care am văzut-o deopotrivă în ipostazele de femeie normalâ, bună ca pâinea caldă și divă dată dracului. E pe final de carieră și realitatea asta o înfurie uneori atât de tare, încât se transformă într-un animal. Irațional, cinic, repugnant.

Am regăsit o divă ca ea (dată dracului) în povestea care deschide volumul lui Iulian Tănase. Urâțită până la diformitate de incapacitatea de a accepta inevitabilul. Îmbătrânirea, găurile gloriei. Poate ea e animalul necunoscut. Sau poate animalul e în fiecare dintre noi, incapabil să comunice vreodată inteligibil altcuiva miezul sinelui său și foamea lui insațiabilă de viu.

O altă pate care mi-a plăcut este sceneta cu domnul Pu și doamna Pi (nu vă gândiți decât la pu..pi..ci, ok?). Tănase ironizează cuplurile simbiotice, genul care-și completează propozițiile, se gudură unul pe lângă celălalt ca doi pudeli, își laudă neobosit calitățile insignifiante și, în esență, par să existe pe Terra pentru a demonstra celor mai sceptici celibatari că armonia perfectă în relație există.

Faină și Resursele umane ale viitorului, o bucată de proză în care Tănase îmbină absurdul cu fantezia și iese o povestire haioasă care satirizează (am impresia) niște sinecure flamboaiante de joburi la care unii muritori au acces datoritâ faptului că alți muritori absurd de bogați n-au ce face cu banii.

Tot la secțiunea “încântată” trec lirismul care transformă anumite texte în veritabile și frumoase, poeme în proză:

ea își pune palmele pe genunchi lui care tremură, palmele ei sunt atât de albe,
și ce ciudat să-ți porți penele pe sub piele,
Lillies of the Vallley, Jun Myake,
din nou și ridică palmele de pe genunchi lui, oprește muzica .
vreau să știi că te-am iertat pentru tot, i-a spus,
nu mai asculta nimic, inima lui striga la el,
și m-am iertat și pe mine, pentru tot . acum o să te dezleg.
L-a dezlegat,
dar el a rămas pe scaun în aceeași poziție, cabși cum ar fi foat în continuare legat,
Vreau să plecăm cât mai repede de aici, sângele lui striga la el,
Nu mai asculta nimic, te rog, inima lui striga la el,
Sunt însărcinată, copilul nu e al tău, i-a spus,
și ce ciudat să-ți porți penele pe sub piele.

Te întâlnești și cu bucuria și cu nostalgia, în prozele și poemele Unui animal necunoscut, cu regretele și gesturile impulsive, cu inocența și pierderea ei. E o carte care merită citită pe îndelete și poate chiar pe sărite, nu dintr-un foc, cum am făcut eu… pierzând poate ceva important.

Datorită personajelor care circulă între povestiri, revin, caută rezolvări sau răspunsuri, cartea lui Iulian mi-a lăsat impresia unei schițe bine structurate de roman. Mi-ar plăcea să ridice din ea ceva mai consistent și mai limpede.

Salutări, răsfoitori!

Alți autori români despre care am scris recent pe Răsfoiala

Interviu cu Simona Goșu, autoarea volumului de povestiri Fragil
Doina Ruști, Paturi oculte
Ioana Pârvulescu, Prevestirea
Mircea Cărtărescu, Creionul de tâmplărie
Antologie 16 prozatori de azi
Florin Lăzărescu, Noaptea plec, Noaptea mă întorc