Vă prezentăm câteva fragmente din epistola Sfântului Părinte Francisc despre valoarea lecturii romanelor și poeziei pe drumul către maturizare. Îndemnul la lectură scris de Papa Francisc în vara anului trecut îi are ca destinatari mai ales pe cei care vor să se apropie de preoție, dar și pe ceilalți creștini. Mesajul fost tradus în limba română de Al. Cistelecan.

Scrisoarea își propune să încurajeze „o dragoste reînnoită pentru lectură” și mai ales „să propună o schimbare radicală” în pregătirea candidaților la preoție, astfel încât să fie acordat mai mult spațiu lecturii operelor literare. Papa Francisc credea că literatura poate educa „inimile și mințile preoților” în „exercițiul liber și umil al uzului rațiunii noastre” și la „o recunoaștere rodnică a varietății limbajelor umane”, lărgind astfel sensibilitatea umană și conducând la o mai mare deschidere spirituală.

Epistola lui Papa Francisc despre rolul literaturii

Adesea în plictiseala vacanțelor, pe căldură și-n singurătatea unor cartiere pustii, găsirea unei cărți bune de citit devine o oază care ne îndepărtează de alte opțiuni care nu ne fac bine. Nu ne lipsesc nici momentele de oboseală, de furie, de dezamăgire, de prăbușire, iar când nici prin rugăciune nu reușim să ne regăsim liniștea sufletească, o carte bună ne ajută măcar să trecem peste furtună, căci putem avea un pic mai multă seninătate. Și poate că acea lectură ne deschide noi spații lăuntrice care ne ajută să evităm închiderea în puținele idei obsesive care ne prind în cursă fără milă.

Spre deosebire de media audiovizuale, unde produsul e mai complet, iar marginea și timpul lăsate pentru „îmbogățirea” narațiunii sau pentru interpretarea ei sunt, de regulă, reduse, cititorul e mult mai activ în lectura unei cărți. Într-un fel el rescrie opera, o amplifică cu propria sa imaginație, creează o lume, își folosește abilitățile, memoria, visele, propria istorie plină de drame și simbolisme, iar în felul acesta ceea ce rezultă e o opera diferită de cea pe care autorul voia s-o scrie. O operă literară e astfel un text viu și întotdeauna fecund, în stare să vorbească din nou în multe feluri și să producă o sinteză originală împreună cu fiecare cititor pe care-l întâlnește. În lectură, cititorul se îmbogățește cu ceea ce primește de la autor, iar asta îi îngăduie, în același timp, să facă să înflorească bogăția propriei persoane, astfel încât orice nouă operă pe care o citim ne reînnoiește și amplifică universul personal.

Literatura e adesea considerată o formă de divertisment, sau chiar de-a dreptul ca o expresie minoră a culturii și care n-ar aparține parcursului formativ și, prin urmare, nici experienței pastorale concrete a viitorilor sacerdoți. Cu puține excepții, atenția acordată literaturii e considerată drept ceva neesențial. În această privință, țin să afirm că un asemenea tratament e greșit. El stă la originea unei grave sărăciri intelectuale și spirituale a viitorilor preoți, care sunt, în felul acesta, privați de un acces privilegiat, tocmai prin intermediul literaturii, spre inima culturii umane și mai cu seamă spre inima ființei omenești.

Cu această scrisoare vreau să propun o radicală schimbare în privința marii atenții care, în contextul formării candidaților la sacerdoțiu, trebuie acordată literaturii. 

De fapt, pentru un credincios care vrea în mod sincer să intre în dialog cu cultura timpului său ori pur și simplu cu viața persoanelor concrete, literatura e ceva indispensabil. Pe drept cuvânt. Concicliul Vatican II susține că „literatura și artele /…/ încearcă să exprime firea proprie a omului” și „să ilustreze nenorocirile și bucuriile sale, nevoile sale și capacitățile sale”. Literatura, în realitate, își primește impulsul de la cotidianitatea vieții, de la pasiunile și întâmplările sale adevărate, cum sunt „acțiunea, munca, iubirea, moartea și toate bietele lucruri care ne umplu viața”.

Eu, bunăoară, prefer scriitorii tragici, pentru că toți putem simți operele lor ca pe ale noastre, ca expresie a propriilor noastre drame. Plângând pentru soarta personajelor, plângem în fond pentru noi înșine și pentru stările noastre de gol, pentru lipsurile noastre, pentru singurătatea noastră. […]

Nu e nimic mai contraproductiv decât să citești ceva din obligație, făcând o sforțare considerabilă numai pentru că alții au zis că e esențial. Nu, trebuie să alegem lecturile noastre cu deschidere, cu surpriză, cu flexibilitate, lăsându-ne sfătuiți, dar și cu sinceritate, căutând să găsim ceea ce ne trebuie în fiecare moment al vieții noastre. 

Cum am putea ajunge în inima vechilor și noilor culturi dacă ignorăm, aruncăm și/sau reducem la tăcere simbolurile lor, mesajele, creațiile și poveștile cu care au capturat și au vrut să dezvăluie și să evoce cele mai frumoase fapte și idealuri ale lor, precum și violențele lor, spaimele și pasiunile cele mai profunde?

“Cum am putea vorbi inimilor oamenilor dacă ignorăm, relegăm sau nu punem în valoare „acele vorbe” prin care au vrut să-și manifeste și, de ce nu?, să releve drama viețuirii și a sentimentelor lor prin intermediul romanelor și poeziei?”

Când gândul meu se îndreaptă spre literatură, îmi aduc aminte de ceea ce le spunea marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges studenților săi: cel mai important e să citești, să intri în contact direct cu literatura, să te scufunzi în textul viu care-ți stă în față, mai degrabă decât să te oprești asupra ideilor și comentariilor critice. Iar Borges le explica această idee studenților spunându-le că poate la început vor înțelege puțin din ceea ce citesc, dar că în orice caz ei ar asculta astfel „vocea cuiva”. Iată o definiție a literaturii care-mi place mult:  a asculta vocea cuiva. Și să nu uităm cât de periculos e să încetăm să ascultăm glasul celuilalt care ne interpelează! Cădem numaidecât în auto-izolare, începe un fel de surzenie „spirituală” care apasă negativ chiar și asupra raportului cu noi înșine și asupra relației cu Dumnezeu, trecând peste câtă teologie ori psihologie am reușit să studiem.

Jean Cocteau îi scrisese  lui Jacques Maritain: „Literatura e imposibilă, trebuie să ieșim din ea, și e inutil să încercăm să ne scoatem afară prin literatură, deoarece numai iubirea și credința ne îngăduie să ieșim din noi înșine.” Dar ieșim cu adevărat din noi dacă nu ard în inima noastră suferințele și bucuriile altora? Țin să reamintesc aici că, fiind creștini, nimic din ceea ce e omenesc nu ne e indiferent.

În acest sens literatura îl ajută pe cititor să-și înfrângă idolii limbajelor autoreferențiale, fals autosuficiente, static convenționale, prin care adesea riscăm să pătăm și discursul nostru eclezial, întemnițând libertatea Cuvântului. Cuvântul literar e unul care pune în mișcare limbajul, îl eliberează și îl purifică: îl deschide, în fine, spre propriile sale posibilități expresive și explorative, îl face primitor pentru Cuvântul care-și face casă în cuvântul omenesc, nu când el se autopropune ca știință deja deplină, definitivă și desăvârșită, ci când el devine ajunul ascultării și așteptării Celui ce vine pentru a înnoi toate lucrurile (cf. Fapte…).

Citind marile opere literare devin mii de oameni și, în același timp, rămân eu însumi. Precum cerul nocturn al poeziei grecești, văd cu un miliard de ochi, dar sunt tot timpul eu cel care vede. Aici, precum în religie, în dragoste, în acțiunea morală și în procesul cunoașterii, mă depășesc pe mine și totuși, când o fac, sunt mai eu însumi decât oricând.

(C.S. Lewis, An experiment to criticism)

Dată la Roma, în San Giovanni in Laterano, în 17 iulie din anul 2024, în al doisprezecelea an al Pontificatului meu.

                                                                          Francisc

Bolletino, Sala stampa della Santa Sede, 4. VIII., 2024

Textul integral, tradus de Alexandru Cistelecan, în revista Vatra. Textul original aici.

Recomandare de carte

Pentru că Sfinția Sa l-a amintit pe scriitorul și teologul C.S. Lewis, e potrivită ca recomandare una dintre cărțile sale, care mi-a schimbat viziunea asupra Binelui, Sfaturile unui diavol bătrân pentru unul mai tânăr. O colecție de epistole imaginare în care sunt explorate și explicate cu claritate și umor metodele corupției sufletești, mai exact cuvintele cu care diavolul ne convinge că faptele noastre rele sunt bune, ștergând astfel diferențele dintre Bine și Rău. Astfel încât Binele să devină ceva străin de conștiința și de faptele noastre zilnice.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INEDIT Scrisoarea lui Kurt Vonnegut pentru oamenii anului 2088

Retrospectiva. Cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2024. Adică toate. Zero cărți abandonate și ratate.

RĂSFOIALA 15 beneficii ale cititului demonstrate științific

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție