Mărturisesc că nu am citit Un cal într-o mare de lebede, de Raluca Nagy. M-am scufundat și am plutit în cartea asta ca o lebădă într-o mare primitoare. Am uitat cine și unde sunt, am răbdat de foame ca să termin capitolul și am neglijat pisica, lucru firește inadmisibil. M-am minunat și m-am liniștit, m-am enervat și m-am îndulcit așa cum i se întîmplă oricărui cititor atunci când întâlnește o carte deosebită.

Din Japonia, cu dragoste

Un cal într-o mare de lebede povestește experiențele unei europene, Rosalyn, care pleacă pentru un an la studii în Japonia și trăiește inevitabila ciocnire – șoc cultural a străinului care, oricât s-ar pregăti, nu e pregătit să trăiască în societatea japoneză. Sau să învețe pe propria piele cât de greu penetrabilă e. Începând de la limbajul non-verbal care suprimă mulțimea de cuvinte cu care noi, occidentalii, complicăm comunicarea și viața, trecând prin indicatoarele de la metrou imposibil de descifrat (nema alfabet latin) și terminând cu conduita pre-cutremur, pe care noi n-o putem asimila adecvat, pentru că… nu am trăit zdruncinați, dărâmați, acoperiți de propria lume, iar și iar și iar. Recunosc că e partea din carte cu care m-am delectat, recunoscându-mă pe alocuri în rătăcirile protagonistei ajunse pe un alt tărâm, unde nimic nu seamănă cu acasă, unde fără voie riscă gafă după gafă, chiar și după ce primește instrucțiuni despre ce înseamnă cum-se-cade (să fii), unde se minunează neîncetat de oameni și purtările lor neobișnuite, de cuvintele exotice, de obiceiuri și de mâncăruri – în ce locuri imprevizibile, pe cine (!!) și cum sunt ele servite și cu ce instrumente aproape ticăloase (bețe!) sunt îmbucate ș.a.

Am trăit ceva similar în India – cu două diferențe importante. Eu mă aculturalizasem deja într-o oarecare Indie (respectiv în ambasadă, unde lucram de cinci ani). Deci aveam o idee ce mă așteaptă. Dpv al organizării și comportamentelor sociale, indienii sunt un fel de anti-japonezi – râd de una singură.

M-am grăbit și am sărit direct în mijlocul cărții, la lumea fascinantă pe nume Japonia, iar romanul Ralucăi nu e doar despre Japonia. Este o poveste complexă, șlefuită impecabil, despre familie și relații de familie, dragoste și căile ei misterioase, prietenie și descoperiri. Se cuvine să scriu că, la fel de mult ca relatările despre această lume din celălalt capăt de lume, guvernată de legi nevăzute și nescrise, mi-a plăcut onestitatea, tonul asumat, pe alocuri lipsit de menajamente, cu care Raluca scrie despre familie. M-au încântat pasajele comice, ironice, melancolice despre tabieturile și forțele invizibile care dau fiecărui mic trib propria dinamică și frumusețe, tachinările dintre mama și tata și “războiul” cu sora. Eu am doar un frate, așa de mare încât mi-a fost mai mult tată de ocazie decât frate și am crezut mereu naiv: ce fericită ar fi fost viața mea c-o surată în ea… Cartea Ralucăi te învață că două surori nu sunt două surate.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Mai sunt două povești, legate între ele, în acest roman mititel și neverosimil de mare, când te gândești cât de multe țări, culturi și trăiri conține. Una este povestea de dragoste cu năbădăi, care începe o dată cu cartea, ia o pauză semnificativă, apoi revine în forță, când te aștepți mai puțin. Mai mult nu mai scriu, ca să vă las ceva de descoperit pe curat. Doar că include călătoria celor doi iubiți în Maroc. O relatare de călătorie strecurată discret în buzunarul călătoriei mari – din care aflăm ce se poate întâmpla, atunci când vrei să trăiești nemijlocit (fără un ghid local) întâlnirea cu o țară și o cultură complet străine. Crayon – crayon vor striga băștinașii obsesiv la tine, în timp ce te dai de ceasul morții, alăturând realității că ai fost abandonată în deșert și suferinței corpului absurdul aproape comic.

Am mai scris și în alte rânduri pe Răsfoiala și o să mai scriu probabil de n ori. Genul meu literar preferat este cartea – călătorie culturală. Un alt gen care mă fascinează și absoarbe complet e jurnalul / reportajul de călătorie. Așa se explică că acest ego-roman – specie a literaturii japoneze care folosește experiențele autorului ca material – sursă pentru ficțiune – mi-a pătruns în suflet cum puține cărți reușesc. Al doilea motiv este fascinația pe care o exercită cultura și rigoarea japoneze asupra unei ființe ca mine, care prea des se lasă păcălită de emoții și ia decizii (proaste) din cauza lor. Oare dacă mă apropii îndeajuns de cultura lor, aș putea să mă contagiez cu disciplina, cu eleganța lor desăvârșită? Știu că răspunsul e nu, dar… Al treilea factor care mi-a apropiat Un cal într-o mare de lebede e stilul narativ al Ralucăi Nagy – simplitatea, profunzimea, o detașare care mi-a amintit de romanele lui Sally Rooney și de capacitatea ei de a crea personaje care nu au și nu cer dreptate, nu au resentimente (sau dacă au nu fac din ele o armă), dar rămân la fel de umane ca tine și ca mine. Personaje care emană acceptare (de sine), răbdare, reziliență, capacitatea de a prețui clipa care dispare așa de repede. Așa cum face spălătorul japonez de wc-uri publice din filmul Zile perfecte, în a cărui viață încap fără conflicte false munca, lectura, fotografia, plimbările solitare. 

Nu pot să nu amintesc și că experiența profesională a autoarei de antropolog își spune cuvântul în recrearea în ficțiune a culturii nipone, care pe noi ceilalți, străinii, gaijin-ii, ne lasă adeseori stupefiați cu originalitatea, ritualurile și bizarerii care par lipsite de sens (de ce să dormi pe podea?).

Acesta e un text I-fiction, caracteristic prozei japoneze contemporane, n-are intrigă, ne setează autoarea așteptările în primele pagini ale cărții. E doar marketing, dezvălui eu. Că de-aia există cronicari, ca să saboteze cu nerușinare munca grea a sărmanilor scriitori și editori. Într-Un cal într-o mare de lebede e mai multă intrigă și mai mult suspans decât e într-o mie de cărți despre care coperta din spate anunță că le vei citi cu sufletul la gură. Vine peste tine în viteză din capitolul 1, în care protagonista primește, de la un expeditor anonim, un pachet plin cu obiecte stranii. Spor la descoperit care e treaba cu pachetul, cu expeditorul, cu Japonia, cu dragostea, cu părinții, cu toate lucrurile simple și complicate care fac viața prețioasă!

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 15 cărți de vacanță, de citit în timpul vara lui 2025

Recenzie Ultima carte, de Marian Coman. Ne vedem la capătul  poveştilor.

ȘTIRI “Teo de la 16 la 18” de Raluca Nagy în cursa pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură