E molcomă şi tandră Adevăratul meu nume. Povestiri din biografie, cea mai recentă carte a Ludmilei Uliţkaia, pe care am avut privilegiul s-o citesc și recenzăm în avanpremieră, la invitaţia Humanitas Fiction. Volumul a apărut în colecţia Raftul Denisei, în traducerea de Luanei Schidu. Cartea respiră aceeaşi umanitate emoţionantă şi profunzime cu care ne-a obişnuit autoarea rusă în scrierile sale, revelate de această dată într-un caleidoscop literar de amintiri, chipuri şi poveşti.
Ludmila Uliţkaia povesteşte cu liniştea şi siguranţa cuiva care nu simte nevoia să impresioneze în vreun fel. Cu înţelepciunea dată de senectute, cu modestia care te atrage tocmai pentru că aceasta nu-i o autobiografie menită să-şi transforme autoarea într-un personaj monumental, ci o confesiune sinceră despre ce se ascunde nepieritor în noi, despre cine suntem şi cum “ne cheamă” cu adevărat, dincolo de substantivele proprii care nu ne pot cuprinde.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“în palmă voi ţine o piatră albă cu numele adevărat”
Eterogenă stilistic – căci cuprinde versuri, pagini de jurnal, anecdote şi povestioare fantastice – cartea începe cu poeme care creează de la început o ritmicitate ce-l va însoţi pe cititor până la final. Continuă cu portrete de oameni, anonimi sau iluştri, neînsemnaţi sau valoroşi; iar apoi se transformă în basm, cu îngeri preschimbaţi în porumbei şi motani care-şi petrec stăpânele bătrâne Dincolo, în raiul oamenilor şi animăluţelor de companie.
Ai senzaţia, citind, că Uliţkaia nu-şi povesteşte viaţa pentru a evoca un destin remarcabil, o moştenire intelectuală, o existenţă inspiraţională. E o admirabilă lipsă de vanitate în memoriile sale, ea caută mai degrabă să înţeleagă ce rămâne dintr-un om după ce timpul a trecut.
Amintiri, gesturi mici, bucurii, ruşini, întâmplări adesea neînsemnate, chipuri obişnuite. Aceste chipuri obişnuite, biografiile unor anonimi cu care s-a intersectat de-a lungul existenţei, sunt – pentru mine- cele mai frapante. Prin evocarea lor, autoarea le împiedică să alunece în neant şi să se piardă pentru totdeauna. Pentru că acesta e marele adevăr, atâta vreme cât cineva îşi mai aminteşte de noi, ne poartă în gând, ne dedică vreun rând, oricât de neînsemnaţi am fi, suntem nemuritori.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Cărți până în 30 lei |
 | -20% colecția Știință HUMANITAS |
 | Prețuri MAI mici -90% |
 | Chilipir de primăvară – 50 – 80% |
 | Elefant Fest |
 | Tombola Dixit – excursie cu balonul |
 | Transport gratuit |
Apocalipsa 2:17
“Celui ce va birui îi voi da să mânânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte” [Apocalipsa, 2:17]
Acest verset enigmatic din cartea Apocalipsei, valorificat mai apoi în mistica evreiască sau cea creştină, în filosofia religioasă şi chiar în tradiţia intelectuală rusă în sens larg sugerează că “numele adevărat”, esenţa fiinţei umane nu-i este revelată omului decât la final şi că viaţa întreagă e o căutare febrilă a sinelui autentic, camuflat sub măşti şi identităţi vremelnice.
Cine suntem, sub măştile şi rolurile noastre, din câte fragmente mişcătoare ne compunem propria identitatea? Autoarea, bunăoară, rememorează fragmentele propriei sale biografii sub forma acestor măşti tranzitorii. Identitatea evreiască, cu rădăcini imemoriale, a fost estompată prin creştinare, care a însemnat, literalmente, şi schimbarea numelor iudaice pentru toţi cei botezaţi. Apoi s-a suprapus identitatea sovietică , cu propriul său set de roluri şi măşti ale cenzurii. Identitatea profesională şi publică este şi ea secvenţială: Ludmila Uliţkaia a fost geneticiană, înainte să fi fost cititoare clandestină de cărţi interzise; şi consultant literar la un teatru înainte de a fi scriitoare cu normă întreagă. A fost critică a cenzurii înainte să fie disidentă şi opozantă făţişă înainte de a deveni, cu toată vârsta înaintată, veritabil duşman al regimului.
Dar sub toate rolurile pe care vrem sau suntem nevoiţi să ni le asumăm, sub toate măştile pe care le purtăm pentru o vreme, ne aminteşte scriitoarea, sălăşluiesc mereu – şi trebuie să fim vrednici să le găsim în noi: dragostea de libertate, simţul comunităţii, solidaritatea, empatia, speranţa. Ele ne dau, în ceasul din urmă, măsura propriei umanităţi, “numele” nostru adevărat, “pe care nu-l ştie nimeni decât acela care îl primeşte”.
Gen: Memorii / Biografii
Autor: Ludmila Uliţkaia
Traducătoare: Luana Schidu
Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
An apariție: 2026
Editie: Necartonată 130 * 200 mm
Nr. pagini: 252
Dă-i înainte cu Răsfoiala
FRAGMENT “Mirosul lui după ploaie”, Cédric Sapin-Defour
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
