rasfoiala.com

Emmanuel Carrère este unul dintre acei autori care au transformat literatura contemporană într-un teritoriu aflat la granița dintre autobiografie, anchetă jurnalistică și roman confesiv. De la L’Adversaire la Un roman russe sau Yoga, Carrère a cultivat mereu aceeași obsesie: felul în care viața reală poate deveni materie literară fără să-și piardă tensiunea morală. În acest context, Colhoz apare ca poate cea mai personală și mai amplă carte a sa, o întoarcere spre originile familiale și spre figura mamei sale, istoricul Hélène Carrère d’Encausse.

Publicat în 2025 și recompensat cu Prix Médicis, volumul confirmă încă o dată capacitatea autorului de a transforma memoria într-un instrument de explorare a istoriei europene și a propriilor fragilități. 

Despre Colhoz, de Emmanuel Carrère

Titlul cărții trimite la termenul sovietic „kolkhoz”, desemnând gospodăriile agricole colective din URSS. În universul familial al lui Carrère, cuvântul dobândește însă o semnificație intimă și aproape tandră: „a face colhoz” însemna, pentru copiii familiei, să doarmă împreună în patul părinților. Din această dublă semnificație — politică și afectivă — se construiește întregul volum. Carrère pornește de la moartea mamei sale și de la funeraliile oficiale organizate la Paris pentru a reconstrui istoria unei familii marcate de exil, revoluții, războaie și tăceri. 

Trebuie spus, de asemenea, că volumul funcționează simultan pe mai multe niveluri. Este, înainte de toate, o investigație genealogică. Autorul urmărește traseul familiei Zurabishvili, originară din Georgia, obligată să fugă după Revoluția bolșevică și să-și refacă viața în Franța. Din fragmente de arhivă, scrisori și fotografii, Carrère recompune destinul unei aristocrații est-europene aruncate brutal în secolul XX. Exilul, pierderea statutului social și sentimentul permanent de dezrădăcinare devin teme centrale ale volumului. În același timp, însă, Colhoz este și o meditație despre felul în care marile evenimente istorice continuă să modeleze viețile private mult după ce s-au încheiat.

Cea mai puternică prezență a cărții rămâne Hélène Carrère d’Encausse, personalitate intelectuală majoră a Franței și specialistă recunoscută în istoria Rusiei. Carrère o privește simultan cu admirație, fascinație și resentiment. Relația dintre mamă și fiu traversează întregul volum și produce unele dintre cele mai intense pagini ale cărții. Autorul nu încearcă să construiască un portret idealizat. Dimpotrivă, vorbește despre autoritarismul ei, despre rigiditatea intelectuală și despre contradicțiile politice care au marcat-o, inclusiv raportarea controversată la Rusia lui Putin. Dar tocmai această sinceritate brutală transformă cartea într-un autentic exercițiu de doliu și reconciliere. 

PROMOȚIILE ZILEI
	iPAD mini cadou + reduceri
	-20% colecția Știință HUMANITAS
	Nemira BookAlert -50%
	Chilipir de primăvară – 50 – 80%
	-25% EXTRA
	Târg de-o șchioapă
	-20% EXTRA

Un alt aspect remarcabil al cărții este felul în care îmbină istoria mare cu istoriile personale, de familie. Carrère poate trece, în aceeași pagină, de la analiza relațiilor dintre Rusia și Europa la amintirea unui gest banal din copilărie. Tocmai această mobilitate între registre face literatura sa atât de originală. Autorul refuză separația convențională dintre autobiografie și document istoric, dintre anchetă și confesiune. În Colhoz, istoria se vede întotdeauna prin filtrul emoției personale, iar memoria individuală devine o metodă de interpretare a secolului XX.

Cartea vorbește și despre moștenirea familială în sens psihologic. Carrère sugerează constant că identitatea noastră este alcătuită din povești transmise incomplet, din secrete și deformări ale memoriei. În relația sa cu mama apare mereu întrebarea: cât din ceea ce suntem ne aparține cu adevărat și cât reprezintă doar prelungirea generațiilor anterioare? Literatura devine astfel un instrument de investigare a propriei genealogii afective.

Carrère alternează fragmente memorialistice, reflecții despre politică, secvențe aproape romanești și pasaje de analiză istorică fără să piardă coerența ansamblului. Rezultatul este o carte hibridă, greu de încadrat într-un singur gen literar, dar tocmai această libertate formală îi oferă forța. Carrère scrie ca un romancier, gândește ca un eseist și observă lumea cu atenția unui reporter.

Colhoz nu este însă doar o carte despre trecut, ci și despre imposibilitatea de a ne desprinde complet de el. Emmanuel Carrère demonstrează încă o dată că marile istorii ale secolului trecut continuă să trăiască în gesturile intime, în conflictele familiale și în memoria celor care încearcă să le povestească. Iar literatura, în forma ei cea mai bună, rămâne spațiul în care aceste fragmente disparate pot căpăta sens.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Recenzie “Audiție”, Katie Kitamura. Cine suntem dincolo de rolurile între care ne petrecem zilele.

BOOKFEST Noutățile Grupului Editorial Trei la salonul de carte Bookfest 2026

AVANPREMIERĂ „Numărătoare de visuri”, de Chimamanda Ngozi Adichie