
Transilvania Extravaganza, expoziția dedicată lui Ștefan Câlția de la Sibiu, este o experiență neconvențională de la intrare la plecare. N-o pierdeți! De la profesionalismul cu care ești ghidat, pășind prin spațiul încărcat de istorie al Mănăstirii Ursulinelor (odată casa Domnului, mai târziu pension, școală, instituție), prin ambientul vegetal creat special, plante și flori vii plasate și plantate pentru a se integra firesc în universul lui Câlția, prin crângul crescut în devălmășie într-o grădină interioară, de-o sălbăticie revigorantă:
“Plantele și greierii poeți iubesc grădinile din Transilvania”
printre tablourile suspendate care instaurează culori, liniște, chipuri, bule și păsări fantastice între pereții impozanți de cărămidă, peste arcadele tavanelor de altădată, ca niște spinări de animal preistoric, care te invită să te apleci ori să îndepărtezi ca să le poți cuprinde cu privirea, vorbind cu tine într-o limbă străină și totuși familiară, prin podul – colonie de lilieci – raport de activitate al Ambulanței pentru Monumente care intervine pentru resuscitarea așezămintelor fabuloase abandonate de autoritatea oarbă, până la cafeneaua așezată lângă movila copilăriei artistului – doar un bulgăre de pământ căzut de pe opincile uriașilor care umblau prin lume pe vremea când Ștefan era un copil, îi povestea mama băiatului care dormea noaptea în pădure ca să culeagă flori de tei dis-de dimineață, pe vremea când magia era un fapt. Incontestabil.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“Ștefan Câlția comunică un tip de speranță. Se folosește de adevăr, de suflet, de libertate pentru a nu ne lăsa să ne rătăcim. Și dacă ne pierdem, ne aduce acasă.”
E plin de sensuri dialogul silențios dintre pereții groși, despuiați de tencuială, văruiți direct peste cărămizile vechi și fragilitatea, subțirimea, transparența lucrărilor și personajelor lui Câlția. Pentru mine, o infatuată de arta care se revendică din universul imperfect și blajin al lumii vegetale și animale, n-a fost (doar) artă, a fost meditație, a fost reinstalarea sinelui. Mi s-a dat timp și răgaz să respir în voie, neasuprită de nicio falsă urgență, de nicio obligație să fiu altceva decât eu oricât de puțină sau de prea multă, să mă reașez în mine printre ghivece de lut cu flori și arborii așezați lângă pânze ale căror ramuri se întrepătrund cu chipurile lor reinventate pe pânză. Nu făceam, urma să aflu, decât să urmez fără să știut îndemnul pictorului:
“Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Iar apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva.”
– Ștefan Câlția
Fiecare expoziție e o călătorie prin artă, prin tine însuți, dar Transilvania Extravaganza este neastâmpărată, te duce ca un ascensor magic nu doar printre tablourile sur-prinse între etaje, ce redau locuri emblematice din viața lui Câlția – Șona, Țara Făgărașului, malul Oltului – sau oamenii care i-au inspirat figurile cu ochi strălucitori a căror expresivitate te țintuiește și bântuie. E și o mașină a timpului care te strecoară, ca pe un oaspete privilegiat, susținut de o întreagă rețea de mecanisme și partizani nevăzuți, între epoci și oamenii lor. Călugărițe ursuline care alunecă pe sub arcade ca niște copii cuminți ce sunt, personaje colorate din picturi ce-și poartă trecutul ori viitorul în spate într-o instalație la fel de firavă ca ei și muzeografi care duc pe umeri o istorie sufletească ce vorbește deodată cu ei și, fiecare, un model neasemuit al uniformei de lucru, de inspirație monahală, subțiri și ușoare ca hainele pictate ale oamenilor închipuiți cărora le stau de strajă.
Expoziția Transilvania Extravaganza este organizată de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și FITS, a cărui ediție din acest an are tema „Suflet”.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2026 TOP bestselleruri la marile edituri
NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2023 Jon Fosse câștigă cel mai râvnit premiu literar al lumii
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

