
Muzeul Național Cotroceni, spațiu de referință în peisajul cultural și turistic românesc, unde memoria culturală și istorică a României se împletește cu artele plastice și decorative, aniversează în 2026 35 de ani de activitate culturală. Fidel misiunii de promovare a patrimoniului și în semn de prețuire pentru public, muzeul oferă vineri, 10 iulie 2026, în intervalul 09.00 – 15.00, acces gratuit pentru copii și tineri cu vârsta până în 18 ani.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Ateliere pentru copii la Muzeul Cotroceni
Sâmbătă, 11 iulie 2026, ora 10.00 copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani sunt invitați la atelierul creativ Detectivii Timpului la Cotroceni. Aproape 350 de ani de povești vor căpăta coerență prin joc, observație și descoperire. Însoțitorii adulți vor beneficia de o vizită gratuită a muzeului. Taxa de participare este de 30 de lei.
Atelierul deschide programul de vară al Muzeului Național Cotroceni dedicat celor mici: Ateliere Creative la Cotroceni și Cotroceni Summer School. Mai multe informații despre acest program veți găsi, în curând, pe site-ul Muzeului Național Cotroceni dar și pe pagina Facebook.
De-a lungul a aproape trei secole şi jumătate, ansamblul Cotroceni a dobândit funcţionalităţi diferite, de la mănăstire domnească la reşedinţă princiară, palat regal, palat al pionerilor şi, în final, la sediul Administrației Prezidențiale. Muzeul Național Cotroceni ocupă aripa istorică a ansamblului, un monument reprezentativ al arhitecturii românești din secolul al XIX-lea, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Țării Românești, Șerban Cantacuzino, către finele veacului al XVII-lea. Saloanele şi apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus atât pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, cât şi pe semnificația lor din perspectiva raporturilor cu personalitățile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.
Muzeul Național Cotroceni deține valoroase obiecte de artă plastică, istorie, carte veche și documente, numismatică și arheologie. Un loc aparte în patrimoniul deținut îl ocupă colecția de artă decorativă, ce cuprinde piese de mobilier (aparținând diverselor stiluri europene, de la Napoleon III și Ludovic XV-XVI, la oriental și neoromânesc), piese de ceramică (create în manufacturi din Germania, Fraţa, Italia, Olanda), obiecte din sticlă (valoroase din punct de vedere artistic, istoric și memorialistic, muzeul deținând un număr impresionant de piese Art Nouveau), din metal (medalii, decorații și plachete) sau textile (covoare create în celebrele ateliere Buchara, Sumak Shirvan sau tapiserii).
De asemenea prin activitatea susținută de-a lungul anilor în Salonul Artelor Decorative și Salonul Artelor Vizuale a reușit să devină o platformă de promovare a artelor și un punct de întâlnire între public și artiștii din sfera artelor decorative și vizuale.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2026 TOP bestselleruri la marile edituri
GALERIE FOTO Istorii neștiute ale Familiei Regale la Muzeul Național Cotroceni

Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.